Simpozion. Poem de Radu Stanca

https://blog.revistaderecenzii.com/

Tocmai în zori se sfârşi acel chef.
Nu mai aveam nici un picur în cupe.
Era plină doar amfora grea de sidef,
Dar nici unul din noi nu ştia s-o destupe.

Şi veni-n zbor paharnicul morţii din cer
Şi-o deschise c-un gest funerar, dintr-o dată.
Vinul negru din ea curse-n cupe sever
Şi băurăm şi amfora-aceea mai toată.

Istoviţi, prăbuşiţi pe înaltele trepte,
N-am mai fost dup-aceea în stare să bem.
Dar paharnicul morţii, deprins să aştepte,
Aştepta sus, pe-un soclu, tăcut şi solemn.

În grădină păleau cupidonii de piatră
Şi ghirlandele verzi de pe grinzi lunecau.
Băutura pesemne era fermecată
Căci în juru-ne toţi, rând pe rând, adormeau.

Şi-adormirăm şi noi pân-la urmă de vinul
Pe care în zori îndrăznisem să-l bem.
Doar paharnicul morţii, el singur, seninul,
Sta treaz, sus pe soclu, tăcut şi solemn.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-simpozion-poezie-id-10268/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *