Prin urmare nu mă mai iubești. Poem de Radu Stanca

https://blog.revistaderecenzii.com/

Prin urmare nu mă mai iubești,
nu mai vrei comori înflăcărate,
vrei de-acum comori adevărate,
fapte, nu himere și povești.

Zici acum că toate-au un sfârșit,
zici acum că toate-au fost doar daruri,
vrei pesemne dincolo de geamuri
să mă faci să cred că ai murit.

Ai dreptate, alte limbi vorbeam
şi-alte zări ținteam cu-aceleași vorbe
sub tristeți şi lacrimi monocorde
două frunți străine-ncrucișam.

Și cu toate-acestea am să-ți port
o frumoasă aducere aminte,
printre zeci şi sute de cuvinte
număr azi cu tine încă-un mort.

Prin urmare nu mă mai iubești.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-prin-urmare-nu-ma-mai-iubesti-poezie-id-9429/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *