https://blog.revistaderecenzii.com/
Pe la două ceasuri după-amiază ne luarăm rămas bun de la Agapia și de la dascălul Alecu, care ne însoțise până acum, și, pe același drum al Arșițelor ne înturnarăm la Săcu, unde maserăm peste noapte.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Către patru ceasuri după-amiază, părăsirăm Săcul și ne îndreptarăm spre Agapia. De astă dată, deși pe un alt drum, trebui totuși să ne întoarcem puțin îndărăt. În adevăr, Văraticul, Sihla, Săhăstria, Săcul și Agapia alcătuiesc un mare arc de cerc întors cu deschizătura spre răsărit și miazăzi. Poteca de picior, ce țineam noi acum, tăia, de-a curmezișul, cele mai vesele și mai râzătoare priveliști de munte. Ceea ce numesc oamenii de loc „Arșiți” nu este altceva decât un neîntrerupt lanț de coline verzi și înflorite, așezate fără apărare în bătaia soarelui, având, în același timp, o trăgănată și adâncă înclinare spre răsărit. Vânturile de miazănoapte mor departe de locul acesta în adâncimea nestrăbătută a pădurilor ce îmbracă munții uriași din acea parte. Numai miazăzi și răsăritul sunt mai deschise și lasă slobodă trecerea vânturilor seci și fierbinți, care, în iulie mai cu seamă, părăsesc stepele și deșerturile lor și vin de-și răcoresc arzătoarea lor suflare în văile adânci și răcoroase ale munților noștri.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Cine nu cunoaște această mânăstire de călugărițe și care călător nu are de spus un cuvânt pentru ea?
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Orice călătorie, afară de cea pe jos, e după mine o călătorie pe picioare străine; a avea la îndemână cupeaua unui tren, roatele unei trăsuri sau picioarele unui cal înseamnă a merge șezând și a vedea numai ceea ce ți se dă, nu însă și tot ce ai voi. Iată pentru ce eu și tânărul meu tovarăș de călătorie ne hotărârăm a merge pe jos peste munți și în răgaz, de la Piatra pân’ la Dorna, lăsând la o parte drumul mare.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Mâinile mângâierilor mele
îți brodară o capă
cu flori de micsandre
și pelerină de apă.
Logodnic tu când mi-ai fost,
în albul primăvăratic
erau copitele calului
patru suspine de-argint.
Luna-i un ochi de fântână,
florile n-au prețuire,
bune-s doar brațele tale
când noaptea mă frâng de iubire.
(1 Dans popular andaluz; muzica acestui dans.)
Sursa: https://poetii-nostri.ro/federico-garcia-lorca-zorongo-1-poezie-id-16215/
https://blog.revistaderecenzii.com/
„Săhăstria, după cum arată însuși numele său, e un cuib de oameni sau, mai bine zis, de strămoși ai omenirii, retrași în adâncurile cele mai nepătrunse ale singurătății.
Aicea, deși natura nu e așa de aspră și de măreață ca la Sihla, totuși fiorii pustiului îți răcesc inima și te fac, fără de voie, să dorești a te afla pe aripile vreunei pajuri din poveste, spre a te scoate la lume. Mai mult încă, ți se pare că cele nouă poloboace de apă și cele nouă cuptoare de pâine, încărcate pe spatele acestei corăbii aeriene, n-au să-ți fie de ajuns, până ce ți-ar fi dat să vezi o față de om.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Peste-aceleași arătări și aceleași case
clopot de seară aud. Și stau în cruce
cu o zi sub cer pierdută.
Prin ani subt poduri se depărtează
ce focuri vechi? ce nouă plută?
Printre ziduri ceasul umbrelor mă-ncearcă.
Se desface – care poartă?
Se deschide – care ușă?
Ies vîrstele și-mi pun pe cap
aureolă de cenușă.
Întîrziind subt vremi schimbate
îmi taie drumul – care prieten?
Îmi taie pasul – ce vrăjmaș?
Ah, pasărea Phoenix ca altădată
nu mai zboară peste oraș.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Christos a înviat – (Alexandru Vlahuță)
Și-au tremurat stăpânii lumii
La glasul blândului profet
Și-un dusman au văzut în fiul
Dulgherului din Nazaret!
https://blog.revistaderecenzii.com/
Vă cheamă Domnul slavei la lumină,
Vă cheamă mucenicii-n veşnicii,
Fortificaţi Biserica Creştină
Cu pietre vii zidite-n temelii.
Refren: Veniţi, creştini, luaţi Lumină,
Cu sufletul senin, purificat!
Veniţi, flămânzi, gustaţi din Cină,
E Nunta Fiului de Împărat!
Să crească-n inimile noastre-nfrânte
Un om născut din nou, armonios,
Pe chipurile voastre să Se-mplânte
Pecetea Domnului Iisus Hristos.
Un clopot tainic miezul nopţii bate,
Iisus coboară pe pământ;
Din piepturile voastre-nsângerate
Răsună Imnul Învierii Sfânt.
Smulgeţi-vă din ceata celor răi,
Intraţi în cinul oastei creştineşti,
Priviţi spre Porţile Împărăteşti,
Căci cei din urmă fi-vor cei dintâi.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Duminică. Nu-i nimeni pe alee,
Şi-n împietrita pace vesperală,
Străvechiul parc îmi pare-o catedrală,
Altarul ei, un strat de orhidee.
Muiat în blânda florilor sfială,
Jos, soarele s-a mai oprit să steie,
Cele din urmă roşii curcubeie
Se frâng pe-o albă cruce sepulcrală.
Apune-apoi… Lin, una câte una,
Vin umbrele peste copaci să cadă,
Pân’ ce, târziu, din lac răsare luna.
Lumina-i rece scaldă palmierii,
Când noi, ca doi eroi dintr-o baladă,
Sorbim imensul cântec al tăcerii…
Palermo, 1921
Sursa: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/apus.php