https://blog.revistaderecenzii.com/

din volumul „Petrarca-Sonete”- traducere de Lascăr Sebastian (Editura Tineretului-1959)

Acea privighetoare, ce-n noaptea liniştită
Îşi plînge puii, poate, sau de dragul de ei tovarăş,
Văzduhul şi cîmpia le umple iar şi iarăş
Cu melodia-i tristă şi-atît de iscusită.

Şi parcă noaptea-ntreagă cu mine-odată plînge:
De soarta mea amară mereu mi-aduce-aminte.
Şi doar de mine însumi mă plîng. Căci slaba-mi minte
Crezu că Ea e zînă şi Moartea n-o înfrînge.

Ah, uşor se-nşeală un om încrezător!
Puteam gîndi că, iată, limina ochilor
În ţărnă se preface, deşi dumnezeiască?

Azi ştiu: această soartă sălbatecă mă-nvaţă
Că nu-i pe lume- pradă jelaniei în viaţă-
Vreo desfătare dragă pe veci să dăruiască.

Sursa: http://poetii-nostri.ro/francesco-petrarca-acea-privighetoare-ce-n-noaptea-linistita-poezie-id-6698/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ai săpat grădina, nu-i așa?
Iepurii nu vor avea ce adulmeca,
Verzele brumate și atinse de ger
Se vor fi mutat de mult în cer…

Nu mă aștepți…
Nici eu nu mai știu să mânuiesc
Hârlețul tău în care norii strălucesc,
Și nici să vorbesc nu mai știu
De-nstrăinare și de pustiu.

Sapă tu grădina. Fă să răsară
Ceapa dulce de început de vară,
Curăță pomii bătrâni și blânzi
Să rămâna fără omizi.

Și când voi veni, târziu, prin zăpezi
Scurge-ți lacrima-n ochii mei verzi,
Apoi să tăcem. Eu știu să tac!
Să ascultăm cum trece peste grădină
Alt Veac…

Sursa: http://poetii-nostri.ro/mircea-micu-ai-sapat-gradina-poezie-id-35314/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ca pe un animal rănit, urlând la soare
Cu lanţ de gât şi blana de murdării pătată,
Să-şi plimbe cine-o vrea inima-însângerată
Prin faţa ta, o, public lipsit de îndurare!

Pentru a cerşi râsul sau mila ta netoată,
Pentru-o sclipire-n ochiu-ţi, năucă şi puţină,
Să-şi sfâşie cine-o vrea cămaşa de lumină
Ce-ascunde şi pudoarea şi voluptatea toată.

De-ar fi să mă înghită pe-o neagră veşnicie
O groapă fără glorie şi muta-mi superbie,
Tribut nu ţi-aş plăti nici vis, nici jale-amară,

Vïaţa nu ţi-aş da-o distracţie să-ţi fie
Şi n-aş dansa nicicând pe scena ta vulgară.

Sursa: http://poezii.citatepedia.ro/de.php?a=leconte+de+lisle

https://blog.revistaderecenzii.com/

În pragul scărilor rămas-am si nu-mi mai recunosc grădina.
E noapte, -o noapte viorie, de parc-ar fi trecut lumina
Prin ochii cei mai duși de visuri, prin inima cea mai blajină,
E-o dulce noapte alungată dintr-un serai, de vreo cadână.

Un pas nu îndrăznesc, de teamă să nu rup farmecul uimirii,
Se frânge umbra-nduioșată, pe-alocuri, unde trandafirii
S-aprind prin crengi; iar nalba toată și micșunelele-bătute
Par lacrimi mari de nestimată pe-un tort de catifea cusute.

Și blând s-abate-un vânt, trezit e umbrarul tot și-n dulce larmă
Se clatină crengile, iar umbra se clatină și ea, se farmă,
Și-n luminiș de drum scăpată pe unde aiurit s-abate
Nu mai cunoști de-s flori de umbră sau dacă-s flori adevărate.

Mi-i dor, o, noapte fermecată, de nu știu ce mi-i dor.. pe-aproape
Parc-au trecut un pas, o șoaptă, ușor ca zgomotul pe ape
De vâsle-ntârziate-n neguri prin depărtări, ori ca fiorul
Bătăilor pripit de aripi ce-și lasă pe adâncuri zborul.

Sursa: http://poetii-nostri.ro/dimitrie-anghel-farmec-de-noapte-poezie-id-20982/

https://blog.revistaderecenzii.com/

  Apune soarele-n văpăi

                        Şi înserarea, ca un val,

                        Pe subt răchiţile din deal

                        Se lasă-n linişte pe văi.

                        Coboară-ncovoiat la pod

                        Un biet pescar, de pe Siret,

                        Şi-n umbra sură pier încet

                        Pescar, şi apă, şi năvod.

                        De jos, din ceaţa de pe prund,

                        Doi pescăruşi au apărut

                        Şi-n zbor îngemănat şi mut

                        Se duc spre bălţile din fund.

                        Închid pleoapele s-ascult…

                        De pacea largă legănat

                        Mi-adoarme sufletu-mpăcat.

                        Ca un copil ce-a plâns prea mult.

Sursa: https://www.povesti-pentru-copii.com/poezii-pentru-copii/otilia-cazimir/vara.html

https://blog.revistaderecenzii.com/

La orizont-departe-fulgere fără glas
zvâcnesc din când în cand
ca nişte lungi picioare de păianjen-smulse
din trupul care le purta.

Dogoare.

Pământu-ntreg e numai lan de grâu
şi cantec de lăcuste.
https://Versuri.ro/w/5d17

În soare spicele îşi țin la sân grăunţele
ca nişte prunci ce sug.
Iar timpul îşi întinde leneş clipele
şi aţipeşte între flori de mac.
La ureche-i ţârâie un greier.

https://blog.revistaderecenzii.com/

  Ciocârlia ciripie, fâlfâind din aripioare,

https://blog.revistaderecenzii.com/

Priveam fără de ţintă-n sus –
Într-o sălbatică splendoare
Vedeam Ceahlăul la apus,
Departe-n zări albastre dus,
Un uriaş cu fruntea-n soare,
De pază ţării noastre pus.
Şi ca o taină călătoare,
Un nor cu muntele vecin
Plutea-ntr-acest imens senin
Şi n-avea aripi să mai zboare!
Şi tot văzduhul era plin
De cântece ciripitoare.

Privirile de farmec bete
Mi le-am întors către pământ –
Iar spicele jucau în vânt,
Ca-n horă dup-un vesel cânt
Copilele cu blonde plete,
Când saltă largul lor vestmânt.
În lan erau feciori şi fete,
https://Versuri.ro/w/p217
Şi ei cântau o doină-n cor.
Juca viaţa-n ochii lor
Şi vântul le juca prin plete.
Miei albi fugeau către izvor
Şi grauri suri zburau în cete.

Cât de frumoasă te-ai gătit,
Naturo, tu! Ca o virgină
Cu umblet drag, cu chip iubit!
Aş vrea să plâng de fericit,
Că simt suflarea ta divină,
Că pot să văd ce-ai plăsmuit!
Mi-e inima de lacrimi plină,
Că-n ea s-au îngropat mereu
Ai mei, şi-o să mă-ngrop şi eu!
O mare e, dar mare lină –
Natură, în mormântul meu,
E totul cald, că e lumină!

Sursa: https://www.versuri.ro/versuri/george-cosbuc-vara-_p217.html#

https://blog.revistaderecenzii.com/

Traducere de Constantin Stamati

O! preaputernice și nemăsurate!
Cel ce învii firea lumii nemărginite,
Tu izvorăști secoli, vremi nenumărate,
Față nevăzută, în trei fețe sânte.
Spiritul, mișcarea de la tine vine,
Tu început nu ai, te-ncepi de la sine,
Nici că te pricepe mintea omenească,
Te afli-n tot locul, plinești lucrul tău
Și ai privighere nimic să lipsească,
Căci tu ești stăpânul, unul Dumnezeu!

https://blog.revistaderecenzii.com/

Eu sunt: totuşi, nimănui nu-i pasă şi nu ştie ce sunt,
Prietenii m-au părăsit în nişte imagini uitate;
Consumat de propriile-angoase, n-am unde să mă-ascund,
Ele vin şi dispar fără-avertisment, pe neaşteptate,
Stoluri, ca umbrele care tot scad, în dragoste şi-n moarte;
Şi, totuşi, eu sunt! şi trăiesc toastând cu umbre, de-aproape şi departe:

În vidul dispreţului şi-n larma zilei, în mările cele vii
Fremătând de-ale valurilor neadormite vise,
Unde nu există conştiinţa vieţii, nici bucurii,
Ci doar vastitatea eşuarii mele-n faţa porţilor deschise –
Unde cei pe care i-am iubit ca pe ochii-mi, ferestrele luminii,
Îmi sunt străini – O, nu, nu! Mai străini decât străinii.

Mi-e dor de spaţii unde omul nu a ajuns nicicând;
De-un loc unde femeia niciodată nu a râs, nici n-a jelit,
Acolo mă-aş aciua lângă Creator – extras din vis, lipsit de gând –
Şi-aş adormi, precum copil dormeam, somn dulce, liniştit:
Fără-a şti ce-i grija, fără-a îngrijora pe altul;
Sub mine, iarba verde – deasupra, cerul înstelat, înaltul.

trad. de Petru Dimofte

Sursa: http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=236827