https://blog.revistaderecenzii.com/

De va fi existat teatru în țara noastră înainte de Caragea, nu știm, istoria nu ne spune nimic; chiar tradițiunile populare nu ne arată decât venirea unor escamatori arabi și turci, care scoteau panglice din guri, înfigeau ace prin mușchii mâinilor, vărsau mei pe nas și scoteau din cap o mulțime de căciuli^[1].

https://blog.revistaderecenzii.com/

Trădarea începută cu atâta finețe de Duduca și de Păturică din zi în zi lua aspectul unui amor sentimental. Ciocoiul, cufundat în plăceri, părea că renunțase la orice plan de ambițune; dar asta era o nouă cursă ce el întindea fanarioatei.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Personajele

https://blog.revistaderecenzii.com/

POEMUL NATURII

INVOCAȚIE CĂTRE VENUS
           ( I, 1 – 49)


Tu, născătoarea ginții lui Enea,
Tu, zeilor ș-al oamenilor farmec,
O, Venus, rod de viață, care pururi,
Sub bolta cea de stele călătoare,
Împoporezi câmpiile mănoase
Și marea purtătoare de corăbii;
Prin tine doar tot neamul de ființe
Începe-se și, scos din întuneric,
Prin tine vede-a soarelui lumină.
Din calea ta fug nourii, zeiță,
Și vânturile; iscusit, pământul
În drumul tău așterne flori suave
Și ție râde linul mării, ție,
Scăldat în valuri de lumină, cerul
Zâmbește blând ! Când zori de primăvară
S-au revărsat, și roditorul zefir
Descătușat începe iar să bată,
Atunce zburătoarele din aer
Vestesc întâi sosirea ta, zeiță,
De focul tău la inimă pătrunse,
Și ca turbate, vitele tot zburdă
Pe pajiștile cele desfătate,
Și ape repezi trec înot: robită
De tine, fiecare te urmează
Oriunde vrei s-o duci pe fiecare,
Pe mări, pe munți, pe râurile-n clocot,
Pe verzile ogoare și prin cuiburi
Tu, strecurând iubirea dulce-n piepturi
La toate vietățole, pe toate
Le-ncingi de dor să-și veșnicească neamul.
Fiindcă dar tu singură natura
O cârmui, și pe țărmurii luminii
Nimic nu poate-ajunge fără tine,
Nici bucurie nu-i, nici desfătare,
Pe tine eu acum te vreau părtașă
Să-mi fii la scrisul versurilor mele,
Pe care mă încerc a i le face
Lui Memmius al meu despre natură,
Lui Memmius, care-ai voit, zeiță,
Oricând mai sus ca alții să se-nalțe,
Încununat cu daruri întru toate.
Deci tu cu-atâta mai vârtos, o, zee,
Dă farmec veșnic graiurilor mele !
Iar trebile războiului într-asta
Pe mări și pe uscaturi, pretutindeni,
Tu fă-le să adoarmă liniștite !
Căci numai tu poți ajuta cu pacea
Pe muritori: războaiele cumplite
Le poartă Marte, zeul cel puternic
În arme, care-adeseori s-aruncă
La tine-n brațe, doborât de rana
Cea veșnic-a iubirii: cu grumazu-i
Rotund lăsat pe sânul tău,  nălțându-și
Spre tine ochii donici, el te soarbe
Cu ochii și te jinduie pe tine;

Răsufletu-i fierbinte i s-atârnă
De gura ta. Pe-acesta tu, zeițo,
Cum stă culcat pe spate, înfășoară-l
Cu trupul tău cel sfânt și dulci cuvinte
Șoptește-i tu din gură, preamărito,
Și cere-i pacea pentru Roma noastră !
Căci eu nu pot cu inima-mpăcată
Să cânt natura-n zile de restriște
Și nici ilustrul Memmius nu poate
În vremuri ca aceste să nu vie
În ajutorul tuturor.

Sursa: http://literaturapopoarelor.blogspot.com/2011/11/poezie-latina-lucretius.html

https://blog.revistaderecenzii.com/

A doua zi, greaca se sculă foarte dimineață și își făcu toaleta cu îngrijire mult mai mare decât în celelalte zile; după aceea ea chemă pe țigancă și-i porunci să aducă două cafele, două dulcețe, un ciubuc și o narghelea. Chemă apoi pe Păturică și, după ce rămase cu dânsul, îi făcu semn să șadă lângă dânsa pe sofa.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Două săptămâni în urma acelor descrise în capitolul precedent, într-o noapte răcoroasă de primăvară, postelnicul Andronache ieșea de la amoreza sa cu ciubucul aprins și cu sluga după dânsul, care ținea într-o mână o chisea de șal plină cu tutun, iar în cealaltă o pereche de papuci galbeni. Trăsăturile feței postelnicului, deși puțin cam descompuse, arătau acum o mulțumire pașnică și lipsită de grijile ce muncise pe bietul fanariot cu vreo câtva timp mai înainte.

https://blog.revistaderecenzii.com/

A doua zi după întrevorbirea confidențială dintre postelnicul Andronache și Dinu Păturică, acest din urmă străbătea strada Caliții cufundat în meditațiuni serioase. Preocupațiunea lui era atât de mare, încât de multe ori se lovea piept în piept cu trecătorii de pe drum; dar pe când se afla în dreptul caselor lui armaș M. fu atras de sunetul cel nazal și ascuțit al unei voci ce striga: Dinule! he, he, Dinule! ia fă-te încoace, ștrengarule; unde ai plecat așa de dimineață?

https://blog.revistaderecenzii.com/

Lectorii noștri cunosc foarte bine agitațiunea în care am lăsat pe Păturică în primul capitol al acestei scrieri; știu asemenea ambițioasele lui visuri și marea sete de bani și mărire ce îl munceau. Este datoria noastră acum să le spunem mijloacele întrebuințate de dânsul pentru realizarea acestor aspirațiuni.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Trecuse două luni de la întrevorbirea dintre principele Caragea și banul C…, fără ca secretul ei să poată fi cunoscut curtezanelor și boierilor. Toți se întrebau despre acest secret, căci pe timpul acela, ca și totdeauna, secretele de cabinet interesau pe toți și erau comentate de curtezani în toate modurile; chiar postelnicul Andronache, favoritul lui Caragea, când era întrebat în cauza aceasta, răspundea evaziv și mai mult prin gesturi.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Era mai mult de o oră de când banul aștepta în camera grămăticiei venirea domnitorului. În timpul acela nenorocitul bătrân, rămânând singur, începu a se gândi la toate nenorocirile ce apăsau țara; uneori i se ridica sângele în față și devenea teribil, iar alteori se concentra în inimă și devenea palid ca un mort. În aceste momente dureroase el zicea în sine, oftând din adâncul inimii: “Doamne! de ce ne-ai părăsit? Pentru ce ne-ai dat în mâinile acestor oameni nelegiuiți, care ne omoară și sufletele și trupurile prin intrigile, tirania și scandalele lor? Până când vei suferi ca acești mârșavi să batjocorească biata țara noastră, pe care ai împodobit-o cu toate darurile dumnezeieștii tale iubiri? Scoală-te, Doamne! Apucă în mâini trăsnetele mâniei tale și stârpește în sfârșit aceste fiare nesățioase!”