https://blog.revistaderecenzii.com/

Aleargă trenul, zi și noapte-aleargă !
Prin gări o clipă gîfîind petrece.
N-așteaptă multă vreme semn să plece,
Și chiotă, și-i gata iar să meargă !

Lung șuieră cînd preste poduri trece…
Carpații prind în zare să se șteargă…
Ce-i pasă lui ?… Mă duce-n lumea largă !
Nici zmeul din poveste nu-l întrece.

Mărețul soare joacă printre nouri…
Sub ochii mei fug șiruri de tablouri :
Cîmpii și văi, și munți, și ape iară…

Ah, zi și noapte zboară, zboară trenul,
Tot repetînd în ropot viu refrenul:
„Adio dar ! Adio, dragă țară !”

https://blog.revistaderecenzii.com/

Coapsele-nguste renunţând la secret
o fugă elastică alunecă prin fibre
şi-ntr-un goticism împletit al genunchiului
Sub gleznă o vână mică bătea
grăbit ca o guşă de şopârlă

În fotoliul incapabil de-a se adapta
atâtor sinuozităţi
braţul iubitului îi încinge mijlocul
care exagerează-anticipând
în vreme ce voci pe care ea nu le-aude
o măgulesc mai mult violent decât gingaş
Inutilă neliniştea lămpii
Lumina-şi pierde orice indiscreţie
în intimitatea revelată

Un covor e o junglă
o moarte dulce de gazelă lângă izvor
Dintr-odată o gheară avantajoasă
face să ţâşnească din carne amorul
Vulnerabili duşman şi pradă
O singură rană îi doboară
Aceeaşi îi va trezi să cunoască şi zorile.

Sursa: http://poetii-nostri.ro/alexandru-busuioceanu-peisaj-poezie-id-42596/

https://blog.revistaderecenzii.com/

La doamna A*** M***

„Vezi, mamă, ce mă doare! şi pieptul mi se bate,
Mulţimi de vineţele pe sân mi se ivesc;
Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate,
Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc!

https://blog.revistaderecenzii.com/

Firavii pomi şi cerul spălăcit,
L-a’ noastre haine, parcă tot zâmbesc,
Când ele, nonşalante, strălucesc,
Plutind ca nişte-aripi, cu-n fâlfâit.

Şi apa din bazin se înfioară
De vântul lin, iar soarele pe-alei
Reduce umbra crengilor de tei,
Făcând-o-albastră, parc-ar sta să moară.

Escroci plăcuţi, ibovnice şarmante,
De jurăminte, inimi dezlegate,
Noi oferim la toţi cu bunătate
Si-amanţii tachinează pe amante,

A’ căror mâini subtile ştiu oricum
Să dea ades un suflu, la schimbare
Cerând răsplată doar o sărutare
Pe vârful degetului mic şi, cum

Cumplit e gestul, chiar peste măsură,
Printr-o privire seacă-i pedepsit.
Dar contrastează-n urmă, negreşit,
Cu iertătoarea gurii strâmbătură.

Traducere de Aurel Oancea

Sursa: http://poetii-nostri.ro/paul-verlaine-la-plimbare-poezie-id-9123/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Capitolul VII: Vasile

— Când măriți o fată, e parcă ți-ar arde casa! oftă Herdelea încheind socotelile nunții. Acu numai să fie cuminte și fericită!…

https://blog.revistaderecenzii.com/

Și toate se re-ntorc din drumul lor,
Și mândră primăvara vine,
Cu soare blând, cu nopți albastre
Fermecătoare și senine.

Dar fără ea, ce suvenir
Spre gânduri triste mă îndeamnă?
Muguri au dat pe ram,- zadarnic,
În a mea inimă e toamnă!

Sursa: https://www.poezie.ro/index.php/poetry/244921/%C8%98i_toate

https://blog.revistaderecenzii.com/

Capitolul I: Începutul

1. Din șoseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărășind Someșul ba în dreapta, ba în stânga, până la Cluj și chiar mai departe, se desprinde un drum alb mai sus de Armadia, trece râul peste podul bătrân de lemn, acoperit cu șindrilă mucegăită, spintecă satul Jidovița și aleargă spre Bistrița, unde se pierde în cealaltă șosea națională care coboară din Bucovina prin trecătoarea Bârgăului.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Am împins firava poarta-ngusta, la intrare;
Am intrat si m-am plimbat prin mica mea gradina
Ce sclipea, în zori, în blânda soarelui lumina.
Câte-o umeda scânteie-avea oricare floare.

Neschimbate-s toate. Bolta cea cu frunze rare,
Ce umbreste scaune cu-mpletitura fina,
Apa la cismea, cu susurarea-i cristalina
Si-un batrân cerând, soptit, eterna îndurare.

Trandafiri palpita ca-nainte; ca-nainte,
Crini trufasi si-nalti se leagana în adiere,
Fiecare ciocârlie-mi staruie în minte.

O revad si pe Vélleda, ce-asteapta-n tacere
Si, din haina ei de ipsos, cad bucati pe drumuri
– Albe pietricele, prin subtilele parfumuri.

Trad. de Aurel Oancea

Sursa: http://poetii-nostri.ro/paul-verlaine-dupa-trei-ani-poezie-id-5596/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Odată, Păcală stătea la marginea unei păduri. Deodată vede o trăsură venind spre el. Repede se scoală, ia un trunchi mare de copac, și-l ridică drept în sus. În trăsură era boierul, cucoana și vizitiul, care mâna caii. Boierul, văzând pe Păcală, spuse vizitiului să oprească trăsura:

https://blog.revistaderecenzii.com/

În curte, vrăjiți de lăptosul amurg bolnavii vin,
Prin brunele de toamnă firavi și moi pătrund.
Timpuri de aur tânjesc ochii de vacs rotund,
Împliniți de visări, de liniște și vin.

Neputința lor se închide în stafii meschin.
Stele răspândesc tristețea albă-n străfund.
În gri plin de-amăgiri sunete de clopot pătrund,
Privește cum groaznic se risipesc deplin.

Siluete batjocoritoare fără formă-ngenunchează
Și flutură pe-ncrucișate negrele poteci.
O! Umbre de doliu pe Ziduri se așază.

Iar celelalte evadează prin negrele arcade;
Și înnoptări din roșii-nfiorări pătează
Vântul de stele, asemeni furioaselor menade.

traducere Christian W. Schenk

Sursa: http://poetii-nostri.ro/georg-trakl-apus-poezie-id-32277/