https://blog.revistaderecenzii.com/

https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost odată o babă, bătrână, bătrână. Abia zărea de bătrână ce era. Și mâinile îi umblau la ciorap, iar în gândul ei se ruga la Dumnezeu s-o dăruiască cu un copil, că n-avea decât pe unchiașul ei. Și unchiașul, ba la pădure, ba la arie, ba la târg, iar baba sta singură cuc, că toată ziulica i-ar fi țiuit tăcerea în fundul urechilor dacă n-ar fi strănunat și n-ar fi tușit câteodată. Ba uneori, ca să-și mai ție de urât, tot ea vorbea și tot ea răspundea. Și râdea ea de ea, ca și cum ar fi râs ea de altcineva, înșirând ochiurile pe cârlige.

https://blog.revistaderecenzii.com/

O, tu, râule mărețe, ce întinzi a tale unde
Între șepte colnici, faima al Ausoniei vechite,
De la tine rechem astăzi, în durerile profunde,
Adăpost și lin repaos lângă râpele-nverzite.

https://blog.revistaderecenzii.com/

https://blog.revistaderecenzii.com/

— Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit. Dar voi să faceți după cum vă trage inima, și Dumnezeu să vă ajute și să vă acopere cu aripa bunătății sale. Eu sunt acum bătrână, și fiindcă am avut și am atât de multe bucurii în viață, nu înțeleg nemulțumirile celor tineri și mă tem ca nu cumva, căutând acum la bătrânețe un noroc nou, să pierd pe acela de care am avut parte până în ziua de astăzi și să dau la sfârșitul vieții mele de amărăciunea pe care nu o cunosc decât din frică. Voi știți, voi faceți; de mine să nu ascultați. Mi-e greu să-mi părăsesc coliba în care mi-am petrecut viața și mi-am crescut copiii și mă cuprinde un fel de spaimă când mă gândesc să rămân singură într-însa: de aceea, poate că mai ales de aceea, Ana îmi părea prea tânără, prea așezată, oarecum prea blândă la fire, și-mi vine să râd când mi-o închipuiesc cârciumăriță.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Domnul președinte de Bonfons (își suprimase, în sfîrșit, numele patronimic de Cruchot) n-a ajuns să-și înfăptuiască nici una din ambițiile sale. Muri la opt zile după ce-a fost numit deputat al Saumur-ului.

https://blog.revistaderecenzii.com/

La treizeci de ani, Eugénie nu cunoștea încă nici una din fericirile vieții. Copilăria-i, searbădă și tristă, se scursese alături de o mamă a cărei inimă neînțeleasă și jignită nu avusese parte decît de durere. Părăsind bucuroasă viața, această mamă își plîngea fata fiindcă mai avea de trăit și-i lăsă în suflet veșnice păreri de rău. Prima și singura dragoste a Eugéniei era pentru ea un prilej de melancolie. După ce-și întrezărise iubitul doar cîteva zile, îi încredințase inima între două sărutări primite și date pe furiș; apoi el plecase, punînd o lume întreagă între ea și dînsul. Dragostea aceasta, blestemată de tatăl ei, aproape că o costase viața mamei și nu-i aducea decît dureri amestecate cu fragile speranțe. Astfel, pînă atunci se avîntase spre fericire, irosindu-și puterile fără a le împrospăta, în viața sufletească, ca și în cea trupească, există o aspirație și o respirație: sufletul are nevoie să absoarbă sentimentele altui suflet și să și le însușească, pentru a i le reda mai bogate. Fără acest minunat fenomen omenesc, inima n-are viață: îi lipsește aerul, suferă și piere.

https://blog.revistaderecenzii.com/

În orice împrejurare, femeile au mai multe prilejuri de suferință decît bărbatul și suferă mai mult decît el. Bărbatul își are puterea și exercițiul puterii; el lucrează, umblă, muncește, meditează, înfruntă viitorul și găsește consolări în asta. Astfel făcea Charles. Dar femeia stă locului, rămîne față în față cu durerea, de la care nimic nu-i abate gîndul, coboară pînă în fundul genunii săpate de durere, o măsoară și adesea o umple numai cu dorul și lacrimile ei. Asta făcea Eugénie, începuse a se iniția în destinul său. A simți, a iubi, a suferi, a se devota vor fi veșnic urzeala vieții femeiești. Eugénie trebuia să fie femeie în toate, în afară de ceea ce consolează femeia. Fericirea ei fusese „ca țintele semănate pe ziduri”, după sublima expresie a lui Bossuet^[1], o dată strînse la un loc, nu aveau să-i umple nici podul palmei. Suferințele nu se lasă niciodată prea mult așteptate, și pe Eugénie o ajunseră de zor.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Eugénie, în lipsa părintelui său, avu fericirea să poată purta nestînjenit de grijă multiubitului verișor, să-și reverse asupra lui fără teamă tezaurul devotamentului său, una din sublimele superiorități femeiești, singura pe care femeia dorește să-i fie apreciată, singura pentru care îi iartă bărbatului că i-a lăsat-o asupra ei. De trei sau patru ori, Eugénie s-a dus să asculte răsuflarea lui Charles; să vadă dacă doarme, dacă s-a trezit; apoi, cînd se sculă, cafeaua, frișca, ouăle, fructele, farfuriile, zahărul, tot ce alcătuia micul dejun, a fost pentru dînsa obiectul celor mai amănunțite pregătiri. Urcă sprintenă pe vechea scară, ca să asculte zgomotul făcut de nefericitul văr. Se îmbrăca? Mai plîngea? Veni la ușă:

https://blog.revistaderecenzii.com/

Dedic această carte:

Poporului României,