https://blog.revistaderecenzii.com
Într-o țară îndepărtată a fost odată un împărat care cu cât îmbătrânea, cu atât simțea mai mare mâhnire în suflet.
„În viața mea, zicea dânsul, am gustat și am văzut tot ce este îngăduit omului să guste și să vază. Ceva însă în toată viața mea n-am văzut: pe Dumnezeu. Trebuie să-l văd!”
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
În martie trecut, un scriitor romîn a dat pentru „die Zeit” un articol privitor la răscoalele țărănești, pe care acel ziar l-a și publicat, suprimîndu-i, după conveniențele redacției, încheierea. Niște ochi deprinși înțelegeau asta îndată. Dar articolul a trecut cu totul neluat în seamă de presa noastră, și, probabil, rămînea uitat detot, dacă d. M. Dragomirescu, jertfind, din strîmtul spațiu al revistei d-sale literare „Convorbiri”, nu-i făcea acum în urmă favoarea să-l reproducă, după originalul romînesc, măcar în bună parte.
Astăzi, cînd oricine are dreptul a se preocupa de marile noastre probleme de Stat, i se pare autorului că n’ar fi nepotrivit să-și publice articolul așa cum l’a așternut el pe atunci, cu un adaus, ce se impune acuma, o jumătate de an mai tîrziu.
Propunîndu-și a da la lumină încet-încet o serie de note asupra împrejurărilor la cari asistăm, el socotește să aducă un oarecare serviciu public, util, dacă nu în momentele actuale, barem în unele viitoare; de aceea, se gîndește mai puțin la aprobarea multora dintre comtimporani, decît la înlesnirea vreunuia, care va veni poate cîndva să judece această vreme a noastră, pe atunci trecută, și – precum se cuvine unui adevărat istoric – s’o povestească cu minte și cu inimă, limpede și frumos, la ai lui și pentru mai departe urmași. Drept un simplu document, ca oricare altul, și fără altă pretenție – așa apar rîndurile de mai la vale.
BUCUREȘTI
Tipografia ziarului „Adevărul” str. Sărindar, 11
1907
Europa era deprinsă de atîția ani să știe că tînărul Regat Romîn e cel mai solid element de civilizație între Statele balcanice, iubitor de pace și bună înțelegere, atît în relațiile claselor sale sociale, cît și în relațiile internaționale, – un Stat de ordine par excellence. Anul trecut, și-a serbat acest tînăr Regat patruzeci de ani de domnie pacinică și glorioasă a înțeleptului său suveran; ca o încoronare a operei de progres săvîrșit în acest timp, el a făcut o frumoasă expoziție jubiliară, care a repurtat atîta succes față de representanții Europei civilizate. A fost un adevărat triumf al muncii și al păcii; Regele a avut de ce să fie mîndru și fericit.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Un lup pe puiul său voind să-l ispitească,
De este vrednic el în breasla părintească,
L-au fost trimis odată
La margine să vadă:
Pe unde-s oile? Cum stau păstorii lor?
Și nu cumva ar fi vreun prilej ușor,
Măcar cam cu păcat,
Să capete vânat?
S-au dus și au venit flămândul lupușor,
Zicând: "Eu am aflat pe astăzi bună masă:
Cole sub deal se pasc mulțime de oi grasă;
Putem întru ales vreuna să luăm
Și să mâncăm."
— Da' bine, de păstor tu nu-mi spui ce-ai aflat?
Bătrânul lup au întrebat.
— Păstorul, precum spun,
E deșteptat și bun,
Iar câinii, i-am zărit, sunt slabi și puțintei,
Nu-i grijă despre ei.
— De este chiar așa, eu tot nu mă unesc
La turmă să pornesc —
Răspunse lupul — căci de nu-i păstorul prost,
Apoi el câini mișei nu ține.
Să mergem noi mai bine
Pe unde eu am fost,
Și știu că sunt câini mulți, dar e păstorul prost.
Iar unde e păstorul de nimică,
Nici câinii nu-s de frică.
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Lupul
https://blog.revistaderecenzii.com
Traducere: Alexandru Andrieș
Original: One too many mornings.
Nu sînt cîinii care latră, nu e luna care tace,
Ziua a fugit încolo, noaptea a venit încoace;
Dacă vii în astă seară tot aici mă vei găsi,
O să-mi zici iar "bună seara", eu n-am să-ţi răspund, să ştii...
E un om la colţ de stradă pe-unde trebuie să treci,
O să se uite după tine cînd dimineaţa o să pleci,
Seara îmi vei povesti cum ai roşit cînd te-a văzut,
Eu n-o să cred nici o silabă, tu o să crezi că te-am crezut...
Am păşit în astă seară peste-un prag mult prea înalt,
Înapoi a rămas cerul şi-nainte-i doar asfalt...
Buza ta avea la colţuri picături curate,
Dacă mi-ar fi fost doar sete, şi tot le-aş fi băut pe toate.
Trenurile care pleacă sînt aceleaşi care vin,
Gara e o simplă gară, doar oraşul e străin.
Ce vreau azi de la tine, mîine iar o să vreau,
Însă mîine-i prea departe şi-astăzi prea aproape-ţi stau...
Camera mea ţi-e străină, prietenii mei nu îţi plac,
Pînă să-ţi ating obrazul o să mai apun-un veac,
Şi-o să ai în loc de pleoape doar petale de cais,
Eu voi fi şi-atuncea tînăr, tu vei fi şi-atunci un vis...
Nu e luna care tace, nu sînt cîinii care latră,
Nu sînt paşii tăi cei care se apropie de poartă...
Eu de-atunci te aştept, tu întîrzii să vii,
Şi-aşa-i fiecare noapte, şi-aşa-i fiecare zi...
Sursa: https://poetii-nostri.ro/bob-dylan-poate-maine
https://blog.revistaderecenzii.com
E cuminte. Mai ales când doarme. Măicuța o răsfață, tăticul o râzgâie. De aceea e Puia cuminte.
Până mai deunăzi toată ziua se juca și toată noaptea visa că se joacă. Era mama păpușilor. Le îngrijea, le mângâia și le alinta, uneori le și spăla pe obrajii bucălați sau le atârna mâncare printre dinții strânși într-un veșnic zâmbet fără viață. Lucia, Mirela, Toto, Sanda îi dădeau mult de lucru. Le îmbrăca și le dezbrăca, le croia și le cosea mereu haine noi. Pe Toto l-a botezat cu alai; pe Lucia voia s-o mărite și-i și făcuse un trusou complet, bogat ticluit din cele mai variate petece găsite prin sertarele măicuții… înainte de-a fixa însă data nunții, a intervenit un eveniment asemenea unei declarații de război: a bătut la poartă viața, sub forma unei profesoare… Și nunta s-a amânat…
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Iată o întrebare la care desigur se poate răspunde în mai multe feluri. Eu, om practic, în loc să răspund prin o formulă teoretică, prefer să arăt cum s-a născut revista noastră AVÂNTUL TINERIMII, Litere, Științe, Arte etc.
Într-o zi m-am pomenit cu următoarea circulară:
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Sosește iarna. Un splendid edict
îmi dau domoalele frunze
îmbrăcate în liniște și galben.
Sunt o carte de zăpadă,
o mână-ncăpătoare, o pajiște,
un cerc care așteptă,
aparțin pământului și iernii sale.
https://blog.revistaderecenzii.com
(Scena se petrece intr-un hotel din Abazzia. Sau cel puțin s-ar fi putut petrece.
O după-amiază de vară. Soare. Căldură. Plictiseală.
Mosafirul sosește cu doi copii de mină. Un hamal aduce un munte de geamantane. Toți se opresc la cabina portarului de la hotelul, îi zicem, „Panonia”. Două minute de parlamentări, apoi mosafirul pleacă cu copiii, urmați de portar, înspre interiorul hotelului, printr-un labirint de coridoare. Portarul e foarte limbut.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Sunt scriitori destui cari te fac să rîzi de operele lor; mai mari sunt aceia cari prin operele lor te fac să rîzi, și între aceștia, fără îndoială, este și Marion.
Neobosită imaginație și veselie gata totdeauna, bunătate de suflet și absolută lipsă de pretenție — iată darurile prețioase ale acestui scriitor popular, ale acestui talent remarcabil.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Într-o țară care-a fost
Era mare cel mai prost.
Bi-ba, ba-ba
Li-ba, la-ba.
Țara unde-i bun tutunul
Avea proști unul și unul.
Bi-bo, bo-bi
Ri-bo, ro-bi.
Cine-oleacă-avea de cap
Și-l punea după dulap.
Hu-hu, bu-hu
Bu-hu, hu-hu.
Pentru că omul cel mare
Se-alegea după picioare.
I-ha, ba-ha
Ba-ha, i-ha.
Umblau solii prin norod
C-un carîmb și-un calapod.
Lu-la, la-lu
Vi-va, va-lu.
Și cinstirea ți se da
După talpă și pingea.
Da-du, du-da
Ga-gu, gu-da.
Dar deștepții find prea mulți,
Au rămas pe drept desculți.
I-ha, pa-pa
Pa-pa, i-ha.
Am o minte vai de mine,
Și mă face de rușine.
Cio-ca, bo-ca
Bo-ca cio-ca.
Spune tu, pe ce-i cunoști
Dintre proști pe cei mai proști?
Zu-ri, zu-ra
Zu-ra, zu-ri.
După chică sau chelie?
După unghii sau simbrie?
Pa-vu, ga-vu
La-vu, la-vu.
Fincă, vezi, mai-marele
Și-ascunde picioarele.
Tra-la, la-la
La-la, la-la.
Tudor Arghezi – VERSURI – 1980