https://blog.revistaderecenzii.com

Mă jur pe-ntâia zi a firii,
Mă jur pe ultimu-i azur,
Pe blestemul nelegiurii ,
Pe veşnic adevăr mă jur.
Mă jur pe chinul prabuşirii,
Pe sacrul biruinţei dor ;

https://blog.revistaderecenzii.com

„Ce superbă atmosferă!” Exclamația febrilă a lui Paul.

Într-adevăr, farmece în aer, și totuși nici o putință de a le preciza. Câțiva români ajunși tocmai la Luxor, la capătul Egiptului. Câteva mese, în grădina hotelului „Pension de famille”. La o masă, Paul și tovarășa lui, Mitsuko, mica japoneză, cum i se spune, mademoiselle Berthe, franțuzoaică, observând treburile hotelului, domnul Hedra, proprietarul hotelului, Sami Soliman, profesor arab, acum mosafir. Câte un egiptean mititel, cu turban și cămașa colorată, se ruga să i se cumpere mărunțișuri: mărgele, cărți poștale, piepteni. De la unul din ei domnul Hedra a cumpărat alune prăjite, și tot restul discuției a fost punctat de ronțăitul alunelor. În grădină, palmieri cu umbrele lor dărâmate pe lumină. Un aer cald, dulce, amețitor. Vorbe leneșe, fără supărare, fără gânduri ascunse.

https://blog.revistaderecenzii.com

În pivniţa prelungă şi cu tavan scăzut,
Lângă răsuflătoarea ce da spre nord, sunt oale
Lăsând să se răcească, alb, laptele, agale,
În roşul şi rotundul lor pântece de lut.

Le vezi dormind în colţuri de umbră şi ai spune
Că se deschid pe ape stătute, nenufari,
Sau că bucate stau sub capace albe, mari,
Păstrate-n umbră, îngeri la cină să adune.

Butoaie pântecoase pe dublu şir dormind,
Tăvi mari cu şunculiţe şi şuncile-aromind,
Sau caltaboşii, graşii, cu tenul alb, sfielnic,

Şi ninse gros cu zahăr stau tarte negre-n grup
Stârnind turbate pofte în pântece, în trup…
Doar laptele, în faţă, stă rece, feciorelnic.

https://blog.revistaderecenzii.com

Numai peştii se îneacă în apă
numai viermii şi roboţii nu se sufocă pe pământ
Subţirea pasăre devine acră
nemaizburind.
Izbit de fâlfâit de aripe de înger
cu ochiul fi spre tine stau
iubito tu care mă însângeri
pe vai, pe ah, pe au
Astăzi vocala mea este murdară
căzută-mi este în noroi
iubito princiară
care n-ai vrut să fim doar doi
Cămaşa asta a vorbirii
mi-au asudat, s-au murdărit
iar lacrima gîndirii
în sare s-a sleit
Doar frigul încă mai mi-e prieten
cu turle de biserici
Ferigele încet le pieptăn
şi coama lungă a timpului
o tai sângeros cu trupul meu
foarfecă de carne
pentru fier.

https://blog.revistaderecenzii.com

Sunt mai multe feluri de a iubi muzica. Le-am observat pe toate. După fiecare remarcă se plasează un nume propriu. Sunt câțiva pricepuți, care cu multă dexteritate se pricep să combine sunetele. De ce apar atât de rar pe la concerte? Chiar la cele excepționale, când reușita este absolut sigură? Și, mai ales, când apar, de ce vorbesc în tot timpul execuției? Trebuie să fii atent din vreme și să nu fii plasat în apropierea lor. Din pricina unei foarte bune pianiste, am ratat un concert al Elisabetei Schumann. Dacă sunt indignați, de ce nu rămân acasă? Mai sunt acei care extrag dintr-un concert satisfacția de a vorbi mai târziu de el. Cum la noi toate caracteristicile au câte un singur exemplar, trebuiesc totuși menajați.

https://blog.revistaderecenzii.com

« O, tată drag, cu vorbe grele
De ce o cerţi pe fiica ta ?
Eu plâng : Vezi lacrimile mele ?
De-atâtea ori am plâns aşa.
Zadarnic mirii vin în cete,
Din depărtate cetăţui…
În Gruzia-s destule fete ;
Eu nu voi fi a nimănui!…
O, nu mă dojeni iar, tată :
Tu vezi de mult cum mă topesc
Din zi în zi, mă ofilesc !
Mă sting încet, ca jertfă-s dată,
Şi-o grea otravă sorb avan;
Mă chinuieşte-un duh viclean
Cu-n vis ce-n ispitiri mă ţine ;
Eu pier, îndură-te de mine !
O, du la sfânta mănăstire
Pe fiica-ţi cea cu gând nebun ;
Hristos să-mi fie ocrotire,
Şi lui amaru-ntreg să-l spun.
Mi-e moartă-n lume bucuria…
Ca-n umbra sfintei păci să fiu,
Primească-mă de-acum chilia
Ca un mormânt de timpuriu… »

https://blog.revistaderecenzii.com

Acum doisprezece ani se împlinise un secol de la nașterea lui Flaubert. Frederic Masson, secretarul Academiei, om de bine și autor al multor volume asupra lui Napoleon, a refuzat să vie la serbare, fiindcă Flaubert a fost anarhist și a ponegrit familia franceză. O parte din presă a protestat atunci împotriva lui Masson, dar nimeni, mi se pare, n-a pomenit că acum patruzeci de ani familia franceză a fost apărată contra lui Flaubert de către un literat, obscur ce-i dreptul, Henri Laujol, sprijinit însă cu energică simpatie de Anatole France.

https://blog.revistaderecenzii.com

Poveste Orientala

Partea I

Mâhnitul Demon, singuratic,
Peste pământ zbura tăcut,
Şi fruntea lui ca de jăratec
Îşi amintea despre trecut
Când în lumină orbitoare
Ca heruvim el strălucea,
Şi când cometa călătoare
Schimba cu el o salutare
Şi-alintător îi surâdea;
Când dintre neguri de vecie
Setos de-a şti, sta urmărind
Toţi aştrii-n caravană vie
Prin necuprinsuri pribegind ;
Şi fericit putea sa fie
Ca-ntâia lumii creatură,
Străin de îndoieli şi ură,
Şi veacuri sterpe-n lânced şir
Nu-i tulburau senina minte…
Şi multe, multe…dar ce-a fost
Nu mai putea şi n-avea rost
În voie să-şi aducă-aminte !

https://blog.revistaderecenzii.com

Studenții, adunați din toate colțurile lumii la cursurile de vară de la Dijon, au fost invitați într-o zi la Beaume, locul colinelor armonioase și al vinului parfumat. S-au vizitat două biserici vechi, apoi s-au pus la dispoziția drumeților câteva butoaie cu vin, la care s-au repezit toate neamurile, fete sau băieți. Cu greu li s-a putut atrage atenția, mai târziu, că trenul își anunțase plecarea. Luasem loc în ungherul unui compartiment, în fața unei micuțe japoneze, când, după ce făcuseră impresia că vor rămâne acolo, tinerii s-au repezit și au luat cu asalt trenul. În cămăruța unde eram au intrat o mulțime de nemți, toți beți pe jumătate, s-au înghesuit pe bănci și ne-au subțiat în colțurile noastre, pe mine și pe necunoscuta mea însoțitoare. O examinam fără speranța să descopăr ceva.

https://blog.revistaderecenzii.com

Aș vrea să prind aici silueta unui scatiu și să-mi liniștesc părerile de rău de a mă fi despărțit de el. Îl botezasem în glumă Boris, dar aspectul lui n-avea nimic comic, cu penele moi și mărunte, colorate așa de delicat, și, mai ales, cu căldura mereu vibrantă ce se degaja din trupul mic. L-am cumpărat de la unul din negustorii de păsări din Piața de Flori numai pentru douăzeci de lei, și mi s-a părut ciudat, după ce l-am cunoscut bine, ce ieftin poate să coste minunea aceasta. Căci în lungile seri de iarnă, de singurătate, m-am învățat să-l examinez de aproape, să-mi mângâi cu el deznădejdile, și mai ales să-i cercetez resorturile interioare, resorturi nuanțate, subtile, abia perceptibile pentru un nerăbdător lipsit de finețe, dar pentru mine certe, cauzându-mi mereu surprize turburătoare și părerea de rău că nu e mai mare sau că mâna mea nu e mai mică, să-l pot alinta cu toată afecția de care eram invadat, ca pe o pisică, fără să-i fac impresia unui uriaș înspăimântător.