https://blog.revistaderecenzii.com
Văzduhul clocotea de zăpușeală…
O beteală de aur aprins se bălăbănea sub albastrul lăptos al cerului. Fuioarele subțiri de căldură se întortocheau de-a valma peste lanurile gălbejite de soare, alunecau ușor pe deasupra coperișelor țuguiate ale mahalalelor, se zvârcoleau îndârjite printre turlele tinichelate ale orașului nemărginit.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
— Dascăle prea învățate, cel ce-nveți la școală carte, spune-mi mie ce sunt opt!
— Opt sunt Fericirile!
— Așa e! Așa a spus Mântuitorul către gloatele adunate sus pe munte, spre a sorbi dumnezeeștile învățături.
Și se-ncep așa:
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Iată întâiul număr al Epocei literare. O programă amănunțită nu e neapărat; totuși, câteva cuvinte de introducere nu pot fi de prisos.
Dând la lumină această publicație, noi știm bine să ne luăm o sarcină destul de grea, dacă nu chiar covârșitoare față de forțele literare de cari dispunem. Știm că o atatre publicație trebuie să dea mai mult produceri proriu-zise decât dezbateri literare, oricât ar fi acestea de interesante. Asemenea, mai știm că puțini scriitori serioși de la noi, din deosebite cauze, fie politice, profesionale sau curat personale – atât de puțini scriitori și atât de multe cauze! – nu vor veni deocamdată cu noi; căci și republica literelor nu e scutită de animozități și lupte civile. Pentru aceea nici nu am încercat să ne adresăm la toți acei puțini.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Când să iasă Nicolae Tabără din casă, se poticni în prag și cât p-aci să se prăvale cu desagii de-a umăr, cum era.
— Bagă de seamă, bărbate, îi zise nevastă-sa cu glasul răgușit de spaimă, bagă de seamă să nu pățești ceva, că asta nu înseamnă bine!
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Luna umblă printre case
Îmbrăcată-n ceață fină.
Ornicele bat de șase.
Fiecare-i lună plină.
https://blog.revistaderecenzii.com
„Rămâi fără suflare,
Rămâi fără simțire
Și moartă toată sunt.
. . . . . . . . . . . . . . . .
Ci totul să cuteze
Se iartă la sărac.”
(Sappho)
https://blog.revistaderecenzii.com
Soarele zâmbea… Mănunchiuri de raze aurii se întreceau prin văzduhul înveselit, mângâind pământul crăpat de dogoreala zilelor trecute, răsfrângându-se zglobii în oglinda râului ce încinge satul ca un brâu de argint.
Un iaz tare și nou închidea calea apei neobosite. Valurile oțeloase se năpusteau mugind asupra zăgazurilor căptușite cu bolovani, le hurducau, le pălmuiau, apoi, neputând să le biruie, se aruncau turbate pe scândurile lucioase la vale, și se prăbușeau în vârtejurile adânci ale hâlboanei. Zdrobite, răcnind de mânie, se zvârcoleau în brațele vojului, pe urmă scăpau trudite și alunecau gâlgâind pe prundișul arămiu…
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Noi, românii, suntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gândește prea mult, ne putem mândri că cel puțin se discută foarte mult. Asta e frumos din parte-ne — să lăsăm încolo orice modestie; căci e știut că din discuție răsare scânteia adevărului. Nu e vorba, adesea discutăm cam pe de lături; dar asta o facem tocmai pentru că voim să alimentăm continuarea discuției; dacă n-am da pe de lături, ar înceta poate discuția prea degrabă: ei! atunci de unde ar mai țâșni adevărul?
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
În grădina-n care scriu,
Cerne aur argintiu
O tipsie ca de jar,
Spînzurată-ntr-un arțar.
https://blog.revistaderecenzii.com
Spre seară, așa când se împreună ziua cu noaptea, Codrea obișnuiește să se așeze pe pragul tinzii, să-și vâre luleaua de lut roșcat între măsele și să se certe cu baba.
— Hm… Măă… Ce știi tu și cu feciorii tăi?… Voi toți împreună nu faceți cât o ceapă degerată…
Baba îi cunoaște năravul și nu prea îl ia în seamă. Sprintenă ca o fată mare, cu zbârciturile obrajilor rumenite de bujală, se învârtește pe lângă vatră, dă încoace, dă încolo, și-n cele din urmă răstoarnă pe crupător o mămăligă aburoasă.
Continuă să citești