https://blog.revistaderecenzii.com/
În frig şi noroi
Trec hoţii-n convoi, câte doi,
Cu lanţuri târâş de picioare,
Muncindu-se parcă-n mocirli de sudoare.
Fiertura e gata.
E seară. E ploaie.
O lingură grea, cât lopata,
Dă ciorba din doua hârdaie.
Câţiva au ucis,
Câţiva ispăşesc ori un furt, ori un vis.
Totuna-i ce faci:
Sau culci pe bogaţi, sau scoli pe săraci.
Livizi ca strigoii şi sui,
Strâmbaţi de la umeri, din şold si picior
În blidul fierbinte, cu aburi gălbui.
Îşi duc parcă sângele lor.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Sunt vise ce parcă le-am trăit cândva și undeva, precum sunt lucruri viețuite despre care ne întrebăm dacă n-au fost vis. La asta mă gândeam deunăzi seara când răvășind printre hârtiile mele ca să văd ce se mai poate găsi de ars — hârtiile încurcă — am dat peste o scrisoare care mi-a deșteptat amintirea unei întâmplări ciudate, așa de ciudată că, de n-ar fi decât șapte ani de când s-a petrecut, m-aș simți cuprins de îndoială, aș crede că într-adevăr am visat numai, sau că am citit-o ori auzit-o demult.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
M-am dus să fac o vizită confratelui și amicului meu Tomița de ziua lui. L-am găsit într-o stare foarte proastă, plimbându-se de colo până colo ca o hienă în cușca ei, și văitându-se de durere; toată noaptea nu putuse închide ochii din pricina unei măsele.
L-am povățuit să meargă la dentist.
— Nu pot, mon cher.
— De ce nu poți? ți-e frică?… Cu metodele de astăzi, nu simți nici cât o pișcătură de purice.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
S-a dus greutatea întunericului care învăluia toată încăperea lumii. Parcă vântul a desfundat ș-a risipit negura din rețeaua copacilor.
Soarele și-a deschis la răsărit apărătoarea sa năprasnică, roșie ca para focului, aurie, violetă, albastră și, pe la mijlocul cerului, ca o jumătate de roată verzurie.
Desfășurați pe cer, cu închipuirea, o coadă de păun, înfiptă cu rădăcina în pământ, și prelungiți-i penele cu lumini metalice până la înălțimea amiezii, și totuși n-o să simțiți acea frumusețe fără de pereche a unui răsărit de soare. Nu vă rămâne decât să vă scuturați trupul de trândăvia încropită a patului, să crăpați ochii voștri cârpiți de somn și, deșteptându-vă simțurile greoaie cu apă proaspătă și rece, să priviți fără a vă sătura ceea ce omul nu poate nici descrie, nici zugrăvi cu fețe mincinoase pe o pânză moartă.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Românul de ieri, într’o polemică cu Presa, zice că rău, foarte rău, mai rău decât foarte rău face organul conservator când spune, că Rusia ar fi propus guvernului radical nouă convențiuni, și acesta ar fi pe cale d’a le face; asemenea lucruri, după Românul trebue să le spună cei lipsiți de inteligență și patriotism, cei ce nu respectă nimic nici pe sinele chiar. Apoi Românul urmează:
… Pressa știe foarte bine că guvernul nu voiește și nu poate să încheie nouă convențiuni pentru trecere de armate și alte asemenea, căci națiunea ar da ca pietre într’însul și Europa s’ar ridica în contra noastră… Să nu mai adune dar Presa asemenea știri ilogice și necurate….
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
„Mulţumesc, orice ar veni”. Iar apoi s-a întors
Şi, aşa cum raza de soare de pe florile gârbovite
Păleşte când vântul le ridică într-o parte,
S-a dus iute de lângă mine. Nu, orice ar veni
O oră a fost luminată de soare şi zeii cei mai de sus
Nu se pot lăuda cu nici o faptă mai bună
Decât că au privit ora aia cum a trecut.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Directorul Moftului român fusese numit impiegat la Regia monopolurilor statului, două luni după venirea Partidului Conservator la putere, în 1899. Împrejurări politice, asupra cărora, chiar dacă ne-am permite, n-avem deocamdată loc să dezbatem, au făcut să revie la putere Partidul Liberal.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Iacă în sfârșit și numărul 4 al Claponului, pe care publicul îl așteaptă de atâta vreme, – și pentrucă vine așa de târziu dupe numărul trecut, ne simțim datori a desluși aceasta cititorilor.
Acest organ de publicitate, prin profesia sa de credință, arătase dela început, că va ieși la lumină meteoric, adică în restâmpuri neregulate; apoi, dupe cum se vedea, chiar pe scoarță-i se îndatorise către cititori să apară când va ieși de sub tipar. Cu toate astea, își făcuse obiceiul să nu lase a trece o săptămână fără să supuie pe cetitorii săi la birul de un ban de zece. Din cauză însă, că redactorii noștrii au mers întru întâmpinarea M. Sale Țarul tutulor Rusiilor, săptămâna trecută foița aceasta n’a apărut, fiindcă n’a ieșit de sub tipar, – și aceea ce au suferit cititorii de lipsa ei, numai dânșii pot spune.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Păzea!
Păzea că trece-n goană,
Aleargă,
Vâjâie ca vântul,
Și dacă n-ai urechi normale te face una cu pământul!
El vine drept din arsenalul Progresului uman
Modern,
Să te trimată-n bezna rece a Absolutului etern.
Păzea!
Că trece-n zbor copilul civilizației extreme
Și zvârle-n aer trei semnale, —
Trei versuri mici
Din trei poeme
Pe care trei poeți deodată
În trei orașe le-au cântat, —
Un leit-motiv,
Trei note scurte, cu timbrul galbenului mat.
Dar cine poate să priceapă
Simbolul celor trei semnale
Ce conturează-n spațiu
Albe
Și verzi
Intenții criminale?
Păzea, că e iresponsabil,
El are flacări în artere
Și te pălește fără veste cu patruzeci de cai putere!
Pufnește,
Zbârnâie,
Se-ntoarce
Și lasă-n urma lui, pe drum,
Miros albastru de benzină
Și nori de pulbere
Și fum…
