https://blog.revistaderecenzii.com

Pentru motive pe care o să le înțelegeți mai târziu, nu am insistat ceva mai mult asupra afirmației că este imposibilă o determinare numai imanentă, subiectivă a actului religios. Am arătat, precum ați văzut, că actul acesta religios nu poate să fie conceput, nu poate să fie înțeles de noi și nici nu poate să există în el însuși, dacă se face abstracțiune de un obiect asupra căruia actul religios se raportează și dacă anume nu se consideră acest obiect ca existență reală. Am recunoscut însă, către sfârșitul prelegerii, că numai o determinare obiectivă a actului religios, și anume că numai elementele obiective nu sunt suficiente pentru precizarea întru înțelegerea structurală a actului religios. Spuneam că, fără îndoială, punctul de greutate al cercetărilor acestora trebuie să cadă pe latura imanentă a acestui proces, în același timp, însă, făceam deosebirea, sau stabileam cel puțin în intenție, că nu trebuie să se confunde această cercetare, această latură imanentă a actului religios cu o cercetare propriu-zis psihologică.

https://blog.revistaderecenzii.com

Zădărnicia cuvântului experienţă. Experienţa nu-i experimentală. N-o provocăm. O suportăm. Mai curând răbdare decât experienţă. Răbdăm – sau mai curând îndurăm. Cu desăvârşire practică: experienţa o dată încheiată nu eşti savant, eşti expert. Dar în ce?

Cer de furtună în august. Adieri fierbinţi. Nouri negri. La răsărit, totuşi, o fâşie albastră, gingaşă, străvezie. Cu neputinţă s-o priveşti. Prezenţa ei stânjeneşte deopotrivă şi ochii şi sufletul. Pentru că frumuseţea este insuportabilă. Ea ne umple de deznădejde, eternitate de un minut pe care am vrea totuşi s-o întindem de-a lungul timpului.

https://blog.revistaderecenzii.com

Îmbucătura mare să-nghiţi
Şi vorba mare să nu o zici.
Deşi
Îmbucătura cea mare
Se înghite cu-necare.
Căci
Vorbele celor mari sînt ca zmochinele de dulci,
Iar vorbele celor mici sună ca nişte nuci.
Zice un înţelept:
Sau taci, sau zi ceva mai bun decît tăcerea!

https://blog.revistaderecenzii.com

Hogea s-apucă odată ca să-şi facă un cuptor,
Pe nevasta sa-mprejuru-i având-o de ajutor;
După ce-l isprăvi însă, după cum lui i-a plăcut,
Veni un vecin şi-i zise că nu e bine făcut,
Pentru că l-a-ntors cu gura către vântul de apus,
Ci era să fie bine spre miazăzi să-l fi pus;
Altul viind zise iară: – Hogea, ce bine făceai
Cătră răsărit cu gura cuptorul de-l întorceai;
Altul iar îi zise: – Hogea, eu în locu-ţi de eram,
Cuptorul spre miazănoapte cu gura lui îl puneam.
Văzând Hogea că la nimeni lucrul lui nu i-a plăcut,
Îl strică ş-apucând iarăşi, pe rotile l-a făcut;
Dup-aceea din prieteni în vreun fel de îi zicea,
El se apuca îndată şi-într-acolo-l întorcea.
Şi aşa Nastratin Hogea cu cuptorul învârtit,
Al fiecăruia gustul şi plăcerea i-a-mplinit
Zicând: – Câtă osteneală pentr-un cuptor avui eu,
Ca să-l fac pe gustul lumii, iar nu după placul meu.

https://blog.revistaderecenzii.com

E lunca veninoasă, când toamna e-n declin.
Cireada paşte iarbă,
Dar paşte şi venin-
Brânduşe înflorite ca cearcănele grele
Iar ochii tăi se-aseamănă cu ele:
Sânt cenuşii ca toamna ce curge peste lume.
De ochii tăi mă-nveninez anume.
Gălăgioşi copiii vin de la şcoală-acum-
Se aude muzicuţa departe nu ştiu cum.
Culeg brânduşe – mame cu multe fiici aproape, –
Iar la culoare-ntocmai ca ale tale pleoape
Ce tremură ca floarea-n dezlănţuitul vânt.

https://blog.revistaderecenzii.com

Ziua de 11/23 aprilie a anului 1877 era o zi ca toate celelalte, cu nouri pe o parte a cerului, cu soare pe alta, și n-ar fi avut darul să scoată pe ulițe atâta lume dacă liniștiții cetățeni ai capitalei nu ar fi fost turburați de zgomotul asurzitor al vânzătorilor de jurnale, care, alergând ca niște scăpați din balamuc, strigau cât le lua gura: „România, liberă de mâine, cu trecerea rușilor!”

https://blog.revistaderecenzii.com

Cauţi un înţeles vieţii, când înţelesul este, în primul rând, propria devenire, si nu pacea mizerabilă pe care o dă uitarea conflictelor. Dacă ceva ţi se opune şi te face să suferi, continua-ţi creşterea, înseamnă că prinzi şi te transformi. Fericită acea suferinţă care face sa te naşti din tine însuti: căci nici un adevăr nu se demonstrează şi nu se atinge prin evidenţă.

https://blog.revistaderecenzii.com

Bătrână când vei fi şi somnul mut
Te-ndeamnă lângă foc cu povestiri,
Adu-ţi aminte blândele priviri
Pe care ochii tăi cândva le au avut.

Mulţi i-ai vrăjit cu ochii-ţi de-ametist
Şi-adesea frumuseţea ţi-au dorit…
Dar unul doar în suflet te-a privit
Şi te-a iubit când chipul ţi-era trist.

https://blog.revistaderecenzii.com

Pe drumul desfundat de ploi, înainta o trăsură cu greu. Câmpul era totuna de apă. Se lăsa noaptea, și frigul începea să amorțească crestele bulgărilor de noroi, iar bălțile prindeau o pojghiță subțire de gheață — ceea ce făcea drumul și mai anevoios. Caii, asudați, mergeau prin șleau, sunând din telencele lor monotone: erau patru înaintași, toți tineri, deprinși cu vremea rea și cu noroaiele, fiindcă erau născuți în herghelie, la țară. Văzuseră ei multe, de când erau la grajd:pripoare, zăpezi, ape mari, și mai cu seamă țăpoiul lui Stoica vizitiul; așa că greutățile de acum nu i-ar fi oprit din mers, dacă nu-i opreau hățurile.

https://blog.revistaderecenzii.com

Ca să mergi din București la mănăstirea Căldărușani, ieși prin bariera Moșilor; apuci pe la zaanà pe șoseaua care merge la Fierbinți; treci la Pantilimon peste linia ferată București– Fetești; mai departe, înainte de Ștefănești, treci peste linia ferată a forturilor; apoi, dincolo de Ștefănești, la kilometrul 21, lași șoseaua și apuci la stânga pe drum-curea; treci prin Vărești și Moara Săracă și ajungi la Căldărușani – cu totul o poștă și jumătate, cam la 32 de kilometri, cu cai buni cam în trei ceasuri. E un drum plăcut, mai ales pentru cine de multă vreme n-a umblat decât în vagon, dacă nu va fi prea frig, ori ploaie și noroi. Noi am avut parte de neplăcerea contrară: multă zăbușeală, o dogoreală de soare îngrozitoare și mai ales praf, mult praf. Cătră apusul soarelui mai cu seamă, un nor des albicios se lasă greu dasupra țarinii, oprindu-ți vederea chiar la câțiva pași și înecându-ți răsuflarea. Fizionomia marginii Bucureștilor și a satelor e foarte originală.