https://blog.revistaderecenzii.com
trad. Șt. O. Iosif
Vraja dulcei nopți de mai
Stăpânea afară,
Sus, de-argint pluteau bălai
Nori de primăvară.
N-auzeai pe lunci și văi
Nici un glas să sune,
Singură umbla pe căi
Raza blondei lune.
https://blog.revistaderecenzii.com
Răsare vechiul soare iarăși
Și trebuie să-mi părăsesc
Din nou acuma adăpostul,
Să-mi cat pe ziua de-astăzi rostul —
Vai, cine știe de-l găsesc !
https://blog.revistaderecenzii.com
Într-o seară de noiembrie (în împrejurări pe care ar fi prea lung să le povestesc aici) am găsit la Paris, pe podul Mirabeau, un carnet cu coperți negre, lucioase, de mușama, ca acelea în care obișnuiesc băcanii să-și țină socotelile. Erau exact 126 de pagini – hârtie comercială – scrise mărunt, regulat, fără ștersături. Lectură curioasă, obositoare pe alocuri, pasagii obscure, notații ce îmi erau străine, ba chiar absolut opuse.
L-am căutat pe proprietarul acelui caiet. L-am căutat cu suficientă stăruință, pentru ca scrupulele mele să fie împăcate, dar cu mijloace destul de vagi, pentru ca totuși caietul să-mi rămână.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Când peste câteva zile Moromete se întoarse de la Câmpulung — Niculae era de-a dreptul fericit, reușise la examenul de admitere printre primii din câteva sute de candidați — mama nu socoti că mai trebuie să-i mai spună și bărbatului ei de răbufnirea lui Paraschiv. O stăpânea încă gândul acela că față de alții, față de ai lui Bălosu de pildă, feciorul vitreg nu era chiar atât de înfricoșător cum i se păruse ei. Visele sunt vise, uneori visezi rău și nu se întâmplă nimic; visul rău e gândul care n-ai scăpat de el, care ți se cuibărește în suflet și e numai al tău, venit din păcatele tale.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
trad. Șt. O. Iosif
Dup-atîta ger, ce dulce
Bate vîntul pe cîmpii!
Un copil zdrențos mi-aduce
Viorele timpurii.
Dureros e ca salutul
Gel dintîi al primăverii
Să-l primești tu chiar din mîna
Umilită a mizerii.
https://blog.revistaderecenzii.com
Trad. Șt. O. Iosif
Brațe-n brațe stau stejarii în pădurea seculară.
Azi, fiind cu voie bună, vechiul cîntec și-l cîntară.
A-nceput departe-n margeni cel mai tînăr să s-alinte
Și un freamăt și un clatin s-au pornit apoi-nainte :
https://blog.revistaderecenzii.com
Dă-dămult, mai dă-dămult stăpânea o împărăție fără margini Barlaboi-împărat, ce-i mai zicea și Ciungumpărat…
— Dă ce-i mai zicea și Ciungu-mpărat?…
— Iac-așa! Îi mai zicea de pe când era tinerel și Ciungu-mpărat, fiindcă mai târziu era să-și piarză o mână… în război…
— Bietul împărat Barlaboi!…
https://blog.revistaderecenzii.com
Astfel că datoriile trebuiau amânate și ele; toate datoriile, fiindcă nici una nu putea fi plătită!
Paraschiv, care fusese de față când tatăl său spusese acest lucru, îndată după plecarea lui, îndată chiar după ce căruța se îndepărtă de casă cu Niculae în ea, se adresă Titei rânjind:
— Din gură e lesne să amâi, și e lesne să-l sui pe Niculae în căruță și să-l duci la școală, dar ce-o să te faci când o veni colea banca si fonciirea să dai! Așa, din gură, pot să zic și eu: am zece mii de lei! Dar îi am?
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Spre ziuă ploaia îl trezise și pe Birică din somn și nici el nu mai putuse să adoarmă.
După ce ploaia se opri, Birică se dădu jos de pe prispă și scoase caii din grajd. Deșteptat de tropăitul lor, Birică-tatăl ridică mirat capul de pe căpătâi și îl întrebă pe fecior ce i-a venit, unde se duce cu caii cu noaptea în cap?
— Pe izlaz! răspunse feciorul scurt și, fără să mai dea alte lămuriri, aruncă o haină veche pe spinarea unuia din cai, încalecă și ieși din curte.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
,,Ei, și ce vrei să-ți fac eu”.De două mii de ani, pag. 45
Am citit de nenumărate ori această prefață și mi-a fost greu să disting unul câte unul toate vârfurile de cuțit ce străpung prin ea cartea care i-a fost încredințată.
E un act global de nedreptate. Sub apăsarea lui, problemele și argumentele puse în joc se șterg și se pierd. Până a numerota punctele de discuție, până a desprinde frază cu frază ideile și a le izola de corpul celor 19 pagini, rămâne o impresie totală de cenușă și de moarte. Pe urma ei, se poate discuta la nesfârșit…
Continuă să citești