https://blog.revistaderecenzii.com
În seara și în zilele următoare după ce fugise cu Birică, mama ei plânsese și încercase s-o trimită pe fata mai mică, Rafira, cu câteva lucruri de-ale Polinei, dar Rafirica, deși avea numai zece ani, în loc s-o asculte pe maică-sa, se apucase să-i spună lui Victor. Tudor Bălosu aflase și o amenințase pe muierea lui cu bătaia.
Dar așa slabă cum era, Aristița îndrăznise să se împotrivească:
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Tu, singuratică și-albastră,
Rătăcitoare-n infinit,
La ce mă chemi necontenit,
Acolo-n colțul de fereastră,
Să te ador înmărmurit ?…
Și spune-mi ce-nrudită vrajă
Și ce îndepărtat mister
Mă face pururi să te cer
Deasupra capului de strajă,
Stea singuratică pe cer ?…
https://blog.revistaderecenzii.com
Cînd mă cuprinde dor adînc de țară
Și n-am pe nimeni să-mi potoale dorul,
Iau cartea unde curge sfînt izvorul
De-nțelepciune și tărie rară…
Citesc, iar gîndu-mi își întoarce zborul
Spre vremi de bărbăție legendară,
De greu război și de robie-amară ;
Și sufer, și mă bucur cu poporul.
https://blog.revistaderecenzii.com
Era odată o babă, care avea trei feciori nalți ca niște brazi și tari de virtute, dar slabi de minte.
O răzeșie destul de mare, casa bătrânească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă, vite și multe păsări alcătuiau gospodăria babei. Pe lângă acestea mai avea strânse și părăluțe albe pentru zile negre; căci lega paraua cu zece noduri și tremura după ban.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
În seara și în zilele următoare după ce fugise cu Birică, mama ei plânsese și încercase s-o trimită pe fata mai mică, Rafira, cu câteva lucruri de-ale Polinei, dar Rafirica, deși avea numai zece ani, în loc s-o asculte pe maică-sa, se apucase să-i spună lui Victor. Tudor Bălosu aflase și o amenințase pe muierea lui cu bătaia.
Dar așa slabă cum era, Aristița îndrăznise să se împotrivească:
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Afară-i noapte neagră ; vijelie…
Se tînguiește vîntul prin cotloane :
Adoarme-acum, ca un copil cu toane,
Acum pornește iar, plin de mînie.
Eu stau la foc, trudit de insomnie,
Ascult cum bate ploaia în obloane ;
Visez… și-n vis mă cheamă dragi icoane
Din țara Doinei, dulce Românie !
https://blog.revistaderecenzii.com
După ce se luaseră, Birică și Polina continuau să se uite unul la altul ca și când ar fi fost singuri pe pământ. Zadarnic încercau, Polina să stea mai mult prin casă cu soacra și cumnatele, iar Birică prin curte cu tatăl și frații! Se strigau pentru lucruri de nimic și dacă se stăpâneau să nu fie mereu unul lângă altul, nu se puteau împiedica să nu-și audă glasurile. Se auzea glasul ei sau al lui spunând nu se știe ce, se opreau pentru o clipă și bătaia inimii se iuțea…
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
O, lună grațioasã, îmi amintesc,
Că, în urmã cu un an, tot pe colina asta ,
Am venit plin de suferință să te privesc.
Iar tu atârnai atunci deasupra pădurii
Și, la fel ca acum, luminai frumoasă.
Dar, ceața și geana tremurândă de plâns
Din coșul lacrimilor mele, în ochii mei
Sunt chipul tău necăjit,
Viața mea, la fel și acum; nu și-a schimbat traseul,
Delicata mea lunã dar
Memoria mă ajută să cunosc vârsta durerii mele.
Oh, cât de recunoscător sunt.
În tinereţea noastră, când există
Speranță ne urmãm drumul vieții fără să ne gândim
La trecut.
Și mai trist este acest lucru cãci face neliniștea să reziste.
https://blog.revistaderecenzii.com
Azi Curtea Veche e ruină goală…
În cimitir zac negre cruci crăpate,
Cu slove-adînci, chirilice, săpate,
Doar vîntul nopții-n ierburi dă răscoală !
Cînd însă-n turlă ceasul tainei bate,
De prin morminte umbre mari se scoală !
În șoapte, pe furiș, vin toate-n sală
Și țin divan subt bolțile surpate.
Boieri bătrîni de-acuma două veacuri,
Ei pun la cale treburile țării ;
Vor să trimită cărți de jalbă Porții…
Din răsărit, prin albele cerdacuri,
În casa unde tăinuiesc boierii
Crai-nou pătrunde ca un sol al morții…
https://blog.revistaderecenzii.com
În acest timp Paraschiv pornise înfrigurat spre tușă-sa Guica. Achim plecase și trebuia făcut ceva repede cu Nilă, să-l îndemne să termine o dată cu bombănelile lui de neînțelese.
— Ei, gata, ga Mario! îi dădu Paraschiv de veste tușei. Gata, dar nu știu ce să fac cu Nilă, că îmi vine să-i dau câțiva pumni după ceafă și să-l satur.
Guica stătea în fața bordeiului și împletea la ciorap; ea nu luă în seamă supărarea nepotului și, de bucurie că în sfârșit Achim plecase, scăpă câteva ochiuri la ciorap.
Continuă să citești