https://blog.revistaderecenzii.com

XXVII

Între prânz și seară, Birică se îmbrăcă de horă și se duse să-l întâlnească pe Nilă al lui Moromete.

Înainte de asta, însă, se petrecu acasă între el și ai lui ceva neobișnuit.

De obicei, duminica după-amiază, când se îmbrăca să se ducă în sat, aproape toată familia lua parte la plecarea lui. Nu se știe când și în ce fel se stabilise în familie că decât să iasă toți în lume și să se facă de râs că sunt rău îmbrăcați, mai bine să iasă unul, bine îmbrăcat, iar ceilalți să stea și să nu se ducă nicăieri.

https://blog.revistaderecenzii.com

Cutreieri ulițele-n rînd,
Un cîntec tainic șuierînd :
E-ntîia zi frumoasă, caldă ;
O vrabie-n nisip se scaldă
Și ciripește-atît de blînd !

Te-nviorezi și prinzi puteri
Sub vraja dulcei mîngîieri —
La umbră însă-i frig și-acuma,
Și noaptea tot mai cade bruma,
Și-n suflet tot mai plîng dureri…

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/

https://blog.revistaderecenzii.com

Trad. G. Coșbuc

Mărirea celui care-atotpătrunde
Întregul tot, mișcându-l, dă splendoare
mai mult-aici și mai puțin-altunde.

În cerul cel mai plin de-a lui lucoare
eu fui. Văzut-am stări, ce-a le descrie
nu știu, nu pot câți au să se scoboare,

https://blog.revistaderecenzii.com

XXVI

Femeia terminase de strâns masa și se ștergea pe față de sudoare cu o treanță nu prea curată. Când îl văzu pe bărbat așezându-se, încremeni cu treanța pe un obraz, în timp ce cu o mână își vâra sub basma șuvițele de păr care îi acopereau urechile. După aproape cincisprezece ani de la măritiș, nevasta lui Boțoghină nu mai păstra din frumusețea ei de atunci decât gura și ochii. Avea obrajii subțiri și înăspriți, iar fruntea parcă i se îngustase. Semăna cu o țigancă pribeagă, cu fața arsă de vânturi și ploi, înnegrită și îmbătrânită înainte de timp. Numai când stătea liniștită fără să vorbească sau să se uite undeva, abia atunci liniile gurii se rotunjeau ca un desen luminos și împrăștiau de pe chipul ei asprimea și urmele anilor. Cât vorbea sau se uita undeva și vedea ceva de făcut, trăsăturile rotunde și liniștite ale buzelor se stricau, lumina ochilor se întuneca.

https://blog.revistaderecenzii.com

De ce amice, ești mâhnit,
Când veseli toți ne-am strâns?
Eu după ochii tăi cunosc:
De sigur tu ai plâns.

„Și dac-am plâns, retras de voi,
Am plâns de chinul greu,
Și lacrimi curg așa de dulci
Alin sufletul meu.”

https://blog.revistaderecenzii.com

E secetă, și de căldură
Pe cîmp porumbul se usucă,
Mor vitele în bătătură,
  Și norii vin… ca să se ducă…

Prin sat aleargă paparude,
Țăranca apă le azvîrle :
Își scutur pletele lor ude
Și-s goale ca niște șopîrle…

Țăranii-n cîrciumă s-adună ;
Pe cîmp abia se mișc-o turmă,
Tînguitor talanga sună —
Ciobanul a rămas în urmă,

https://blog.revistaderecenzii.com

Când tu, în veci senină, ca marmura din statui,
Venețio, la pieptu-ți îți strângi a ta aripă,
San Marc, măreț în turlă-i, ca dogele-n palatu-i,
Vestește falnic lumii c-a mai trecut o clipă.

San Giorgio Maggiore, cu umbrele-i de aur,
Deschide drum spre Lido, și Lido în spre ape…
Evangelistul crede că vechiul Bucentaur
Venind de pe oceanuri gândi-se-va să-l scape.

Căci dânsul tot mai speră că-ndurătoare parce
Reda-vor ochi la toate și va vorbi statuia;
Dar leul îi arată că-i scris „pax tibi Marce!”
În cartea veciniciei în semn de aleluia.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/San_Marc

https://blog.revistaderecenzii.com

XXV

Plecând furios de pe podișca lui Moromete, Tudor Bălosu simți nevoia — o simțea pentru întâia oară — să se întrebe dacă ceea ce se petrecuse între el și vecinul său era din vina lui sau din vina vecinului. Nu se întâmplase încă nimic, dar avea să se întâmple, simțea că de aici înainte avea să dorească și mai mult să-l vadă pe Moromete așa cum îi țâșnise în clipa aceea dorința, adică acesta să vină la el la poartă și el, Tudor Bălosu, să-și bată joc de el și să-l umilească.

https://blog.revistaderecenzii.com

Prin vânt, prin codru-n al nopții sân
Trece călare tatăl bătrân.
El ține-n brațe copilul său
Și-l strânge dulce la piept mereu.

— Copile dragă, ce teamă ai?
— Tată, nu vezi pe-al codrului crai
Cu o coroană pe capul său?
— E ceața numai, copilul meu.

https://blog.revistaderecenzii.com

Te simți mai singur astă-sară,
Mai mohorîtă-i azi odaia…
Auzi cum șiruie afară,
De-a lungul streșinilor, ploaia !

Trist, ca o plîngere-necată,
Răsună-n noaptea cea pustie,
În noaptea asta-ntunecată
Ce-ți pare-un veac de insomnie…