https://blog.revistaderecenzii.com

Un cardinal într-o casă
Șezînd cu alții la masă,
Întrebă pe oarecine
Ce vorbea cu nerușine

https://blog.revistaderecenzii.com

Erau odinioară la Florența, în Italia, doi tineri, anume Anselmo și Lotario, amândoi cavaleri de neam bun și cu dare de mână. Fiind de aceeaș vârstă și având aceleași gusturi și apucături, trăiau atât de legați unul.de altul, încât lumea le zicea prietenii nedespărțiți. Anselmo era de fel mai iubeț, îi plăcea s-alerge după drăguțe, pe câtă vreme Lotario umbla la vânătoare, la care avea deosebită aplecare; dar și Anselmo își părăsea ușor drăguțele de hatârul lui Lotario, precum și Lotario, de dragul lui Anselmo, da bucuros uitării petrecerea vânatului.

https://blog.revistaderecenzii.com

Mirat din somn urcat-am ca din adânc abis:
Vuise tamburina afarã sau în vis?

Te-acoperise ploaia în saluri strãvezii?
Zãream la glezne, prinse, inele aurii –

Si brâul plin de astre ti l-am zãrit deodat,
Când fulgerul o clipã sub geam a luminat!

https://blog.revistaderecenzii.com

Veniți după mine și voiu face pre voi păscari1 de oameni. Doftorii cei desăvârșit și înțelepți atunci mai mult măresc lauda meșteșugului lor, nu când cu hier și cu foc luptă patima să o supue, după cum iaste liagia războiului, ce numai când acéia ce pătiméște cu apipăeri mângăioase și cu doftorii dulci vor afla leacul bolnavului și céle înfricoșate porunci ale meșteșugului doftoresc să le oprească și oarecare zile cu mâncări doftorești și hrănitoare potolind durerile, să arate pre acela ce pătiméște mântuit de boală.

https://blog.revistaderecenzii.com

Un tânăr foarte bun, dar prea cheltuitor,
Luând în stăpânire
O bună moştenire,
În vreme de un an, rămase pe uşor,
Şi tot ce mai avea acum era o blană,
Păstrată prin prilej că timpul sta de iarnă;
Iar cine nu-i de mic cu frigul învăţat
În blană foarte crede.

https://blog.revistaderecenzii.com

Pelin amar, argintiu în bătaia vântului.
Stâlpi de praf se rotesc în văzduh fără soare.
Dealul se face țărm la capătul pământului,
și mai departe, numai cer și mare.

Peste pustietăți rămase fără nume, fără flori,
talanga unei turme sună din trecut, domol.
Numai când și când se-aruncă, țipând în nori,
șoimul, rotind cerc în cerul gol.

https://blog.revistaderecenzii.com

Fiecare floare,
clopot care moare,
de-nviere cîntă.
Seara se avîntă.

Norii se destramă
din apus de-aramă.
Soarele revarsă
rană roșie stoarsă,
țâșnind pe munți goi,
sîngele în ploi.

https://blog.revistaderecenzii.com

Încă de mult, lumea noastră românească nu mai merge la biserică.

Oamenii de sus, de mijloc și de jos au uitat de mult cărarea ce duce la locașul icoanelor.

Boieri, ostași, negustori, meseriași, dascăli, slujbași, mari și mici, s-au lepădat de datoriile către legea lor creștinească — toți sunt astăzi liberi-cugetători.

Și, firește, dacă dumnealor sunt astfel, trebue și femeile dumnealor să fie tot astfel, adică libere-cugetătoare, și, prin urmare, cum ar putea să fie copiii dumnealor altfel decât sunt mamele, adică altfel decât liberi-cugetători!

https://blog.revistaderecenzii.com

Buruienile cresc și se îngrașă, florile lâncezesc și se usucă. Aceasta trece de adevăr mai în toată lumea, și este foarte firesc, căci pe când superficialitatea șarlatană umblă în lume cu clopoței, făcând ea însăși reclama cea mai nerușinată pentru a-și lăuda marfa cu calitățile cele mai îndoioase, meritul adevărat este întotdeauna modest și sfiicios, trecând prin lumea aceasta zgomotoasă și distrusă tăcut și închis în sine. Trebuie un impuls tare din afară, trebuie ca alții să lucreze pentru a-l scoate la iveală.

https://blog.revistaderecenzii.com

Țiu să fiu bine înțeles totdeauna că de părerile pe cari odată pe săptămână le dau în această rubrică a „Universului”, absolut nimeni altul decât mine nu poate fi făcut răspunzător.

Întrucât, precum am mai spus odată, un colaborator care iscălește articolele sale, nu ofensează prin indecență dignitatea unui organ de publicitate, directorul acestuia nu trebue tras la nici o răspundere de părerile colaboratorului, fie ele cât de cornorate.

Încep astfel, fiindcă am de gând să spun lucruri ce mă tem că au să pară monstruoase unor anume spirite, încă netămăduite de pasiunea celebrelor drepturi ale omului, cari, cu atât de sângeroasă paradă, au fost întronate acum un veac pe continentul nostru.