https://blog.revistaderecenzii.com
A doua zi pe la prânz, după ce treierase și își cărase paiele acasă, Țugurlan se duse la Ion al lui Miai.
— Ioane, hai la moară să măcinăm de pâine, îi spuse.
— Taman asta vream să-ți spun și eu, răspunse Ion al lui Miai, care treierase și el de dimineață. Mergem cu căruța mea, sau să aduc calul la tine? mai întrebă el.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Sărmanul vultur aripa-și întinde
Rănit în luptă;
În zborul greu, o pană se desprinde
Din aripa-i pe jumătate ruptă.
https://blog.revistaderecenzii.com
În aceste zile oamenii lui Aristide pregătesc mașinile de treierat și pe la jumătatea lui iulie ei le și scot pe izlaz. Începe să se care grâul la arii și să fie așezat în șire. Aceste șire nu sunt altceva decât însuși satul, construit de astă dată din snopi de grâu.
La treieriș familia trăiește aici câteva zile neobișnuite, care nu seamănă cu nici una din timpul anului; adus până aici numai de familie, snopul de grâu intră de astă dată pe mâini străine, pe mâinile cetei fără de care treierișul nu poate avea loc. O căruță străină va trage lângă șiră, o furcă necunoscută se va înfige în snopi, iar la batoză legătura snopului, legătura aceea cu răsucitura deosebită, care amintește familiei de mâna puternică, a tatălui, e desfăcută acum de altcineva. Și cu toate acestea, o bucurie necunoscută și de neuitat stăpânește pe toți.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Sărmanei inimi slabe i-am spus: ”Tu
Nu crezi c-ajunge să iubești doar una?
Și nu-ți dai seama că shimbând într-una,
Îți pierzi în doruri fericirea? Nu?”
Ea mi-a răspuns: ”N-ajunge, precum crezi;
N-ajunge să iubești mereu tot una!
Și nu-ți dai seama că schimbând într-una,
Mai dulci plăceri trecute le-ntrevezi?”
https://blog.revistaderecenzii.com
Trad. Șt. O. Iosif
Ce tristă mi-e inima, tristă !
E-n mai și e cald și-i lumină.
În deal, lîngă teiul de strajă,
Stau dus pe reduta-n ruină.
Alunecă gîrla-ntre sălcii;
În luntre-un copil de pescar
Tot plescăie undița-n apă
Și fluieră micul ștrengar.
https://blog.revistaderecenzii.com
Trad. Alexandru Philippide
” Calule, ce ai? Ţi-i teamă
De nechezi cu capu-n jos?
Nu mai scuturi dîrz din coamă,
Frîul nu-l mai muşti, focos.
Nu te îngrijesc eu oare?
N-ai ovăz bun de mîncare?
N-ai tu scări de aur fin?
N-ai tu hamuri minunate
Şi potcoave argintate
Şi dîrlogi de ibrişin?”
https://blog.revistaderecenzii.com
Se făcu un timp de tăcere grea. Se așezară iarăși pe paturi, cei doi singuri într-o parte, iar ceilalți pe celălalt pat. Tudor Bălosu rupse tăcerea cu un glas schimbat din care înfumurarea de tată pierise.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Îmi va fi greu, probabil, mai târziu să evoc atmosfera de incendiu prin care a trebuit să răzbată cartea. Am textele în față – câteva sute de pagini, decupate cu grijă din ziare, reviste și pamflete –, dar, recitindu-le, bag de seamă că au devenit aproape inexpresive. Violența termenilor, brutalitatea injuriei, sălbăticia insultelor se dovedesc azi cu totul sub impresia de mic cataclism ce rămânea pe urma lor în primele zile.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Trad. Șt. O. Iosif
Eu nu știu ce poate să fie
Că-mi sună mereu în urechi
Cu veșnica-i melancolie
Un basmu din zilele vechi.
https://blog.revistaderecenzii.com
Treceau pe lângă căruțele oamenilor mergând fără grabă, cu secerile pe umăr și arătau amândoi liniștiți și nepătrunși. Birică ducea mâna la pălărie, spunea bună-dimineața și trecea mai departe fără să se uite la cel pe care îl saluta. Din urmă se auziră de câteva ori șoapte pe care aerul liniștit al dimineții de vară le împrăștie până la urechile lor. Se spunea: „Alde Birică a venit la socru-său!“ Sau întrebări nedumerite: „Când s-au împăcat ăștia cu Bălosu?“ Un singur glas prevesti: „Să băgați ca se încaieră!“
Continuă să citești