https://blog.revistaderecenzii.com

OCTOMBRIE

Întâia zi de școală
Luni, 17.

Azi e întâia zi de școală! Ca un vis au trecut la țară, cele trei luni de vacanță! Mama m-a dus azi dimineață la școala Baretti, ca să mă înscrie în clasa a III-a primară; mi-era gândul tot la țară și mă duceam la școală cu inima rea. Pe toate ulițele mișunau copii; cele două librării erau pline de părinți, care cumpărau: ghiozdane, caiete, condeie, și în fața școlii se grămădise atâta lume, încât portarul și polițistul abia puteau să țină orânduială la poartă. Pe când stam lângă poartă, simții că-mi pune cineva mâna pe umăr; era profesorul meu din clasa a Ii-a, cel cu părul roșu și zbârlit, vesel, ca de obicei. El îmi spuse:
— Va să zică, Enrico, iată-ne despărțiți pentru totdeauna!
Lucrul acesta-l știam și eu, dar cuvintele lui tot mă întristară.
Pătrunserăm cu greu. Domni, doamne, femei din popor, meșteșugari, ofițeri, bunici, servitoare: fiecare cu câte un copil de mână și cu certificatele de promovare în cealaltă, umpleau sala și scara, făcând atâta zgomot încât părea că intrau la teatru. Revăzui cu plăcere sala cea mare din etajul de jos, cu ușile celor șapte clase, unde-mi petrecusem cei dintâi trei ani de școală.

https://blog.revistaderecenzii.com

Bogatul miez al rozei sângerii
E bogăţia fiinţei tale vii.
Lasă-ţi, ca roza, inima-nvoltată.
Nu te închide, neînduplecată,

În tine. Înfloreşte-n joc, în cânt
Şi dragostea aşteaptă fremătând.
Să nu fii rozei aspră păzitoare:
Te-ar arde înfocata ei splendoare.

Sursa. https://poetii-nostri.ro/

https://blog.revistaderecenzii.com

O tabără de care mergea la târg cu oale
A unui neguţător.
El însuşi cu-ngrijire le conducea în cale,
Sperând de Moşi s-adune folos însemnător;
Dar trebuia să treacă o renumită vale,
La care cărăuşii-ndată ce-au sosit,
Aşa s-au sfătuit:
Ca să pogoare valea, pe rând, încet, cu minte;
Iar carul după urmă să facă înainte,
Căci boii ce-l purtau,
Deprinşi fiind şi maturi, mai vrednici s-arătau;
Şi în adevăr, carul mergea încet, ca gândul
Cel încercat de grije şi frământat de ani.
Dar o pereche de juncani
A căror venea rândul,
Pe boii bine învăţaţi
Îi criticau de moarte:
— Uitaţi-vă, boi lăudaţi!
Vedeţi — ziceau — neghiobii, un car nu ştiu să poarte,
Ia uite la Boţolan!
Se târâie ca broasca… Ia vezi alde Prian
În jug cum tot se lasă;
Ar vrea din el să iasă.
O, Doamne! Şi ce boi!
Cu ce renume mare!
Mai bine ar căra gunoi,
Sau ar şedea la bragă, pe somn şi pe mâncare…
Ia să ne vadă şi pe noi!..
Cu-aşa ocări, juncanii pornesc cu carul lor;
Dar greutatea îi apasă;
Ei să oprească vor,
Şi-n dreapta se cam lasă;
Apoi, de la o culme, la stânga-n loc cârmesc,
O culcă drept pe fugă, cât le lua piciorul,
Răstoarnă oalele… şi în râpă se opresc…
Încât neguţătorul,
Cu mâinile crucişe, la hârburi se uita
Şi foarte greu ofta.
Eu nu ştiu cum s-a întâmplat,
Ţiu mult cu viitorul,
Căci de trecut m-am săturat
Şi nu-i păstrez amorul;
Dar vreau s-arăt la unii noi,
Cum ei în timpuri grele
La alţii văd numai noroi
Şi numai fapte rele;
Iar când s-apucă singuri ei
De trebi, ca oameni grei,
Răstoarnă carul drept de râpă
Şi tot încă mai ţipă.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/alecu

https://blog.revistaderecenzii.com

Așezați unde suntem, în bătaia tuturor vânturilor, ca și cum ne-ar fi fost menirea să stăm de strajă în fața și împotriva celor mai sălbatice vijelii, toată viața noastră de aproape două mii de ani n-a fost altceva decât o trântă cu primejdia.

Am biruit adesea, dar cea mai mare biruință e că avem, în ciuda tuturora, un pământ și un steag pe care ai noștri au fost vrednici să le apere.

https://blog.revistaderecenzii.com

Această apă salcie şi tristă,
ca un copil pedepsit
înainte de a veni pe lume,
moare.

Liniştit pomul, liniştit vîntul ;
o, şi-n această linişte minunată
cîntecul acesta duios şi amar,
prăbuşindu-se!

https://blog.revistaderecenzii.com

Dacă telegarii sunt iuți și roțile rădvanului zdravene, drumul de la Chișinău la satul Cazacilor îl poți face într-o zi încheiată, din zori până la apus. Șoseaua nu este grozavă, dar, oricât, fiind oleacă pietruită, te ferește de împotmolire chiar și pe vreme rea. Ea cade într-o linie aproape dreaptă, de la miazănoapte către miazăzi, în timp ce drumul de fier face un mare ocol pe la apus. Cam în dreptul locului unde Nistrul se varsă în liman, drumul se desparte in două; unul se duce mai departe spre Cetatea Albă, celălalt o apucă la dreapta, spre satul Cazacilor. Este un drum de șes, fără suișuri sau coborâșuri prea mari. De o parte și de alta a lui, câmpia se întinde goală și posomorâtă, fără copaci și fără așezări de oameni. În acest ținut pustiu, satul Cazacilor se ivește pe neașteptate, la o cotitură unde drumul începe să coboare.

https://blog.revistaderecenzii.com

au lăsat o pîine pe masă,
jumătate arsă, jumătate albă,
cu coajă ciupită, ruptă-n fărîme
ca fulgii pufoşi de zăpadă.

şi îmi pare nouă, şi nicicînd văzută,
deşi cu nimic altceva n-am trăit,
dar luînd-o în mîini, ca într-un vis,
tactul şi mirosul nu mi-o amintesc.

https://blog.revistaderecenzii.com

Un vrednic călăreţ
Avea un cal prea blând şi bine învăţat;
Iar singur el semeţ
Şi despre cal încredinţat,
A vrut să facă o cercare:
Ca fără frâu, călare
Să iasă la primblare.
Deodată calul a pornit
La pas, încetişor;
Dar când a înţeles că n-are frâu strunit,
A prins a mai juca, a merge mai uşor.
Apoi, luându-şi vânt,
Sărea, zvârlea fugând,
Încât pe călăreţ l-a trântit el jos,
Iar singur a plecat la fugă mai vârtos
Pe văi, pe dealuri, prin ponoare
Şi, dând de-o râpă mare,
S-a zdrumicat de tot.
Stăpânul a aflat în urmă calul mort.
Ş-a zis: Sărmane cal, prea cruda ta pieire
Eu însumi ţi-am gătit.
Tu sub povăţuire
A frâului strunit,
Erai prea blând şi bun şi nici nu mă trânteai,
Nici capul nu-ţi rupeai.

https://blog.revistaderecenzii.com

Iubesc lucrurile pe care nu le-am avut niciodată la fel ca şi pe acelea pe care nu le mai am.
***

El mă sărută şi iată-mă acum alta, alta prin pulsul
venelor sale, care-l dublase pe-al meu, prin respiraţia altuia
pe care o simt în respiraţia mea. Trupul
mi s-a înnobilat precum inima mea…
Un parfum de flori în respiraţia mea! Totul prin el,
care se odihni pe mine ca
roua pe ierburi.
***

https://blog.revistaderecenzii.com

— Am, am instinct de câine:
Să latru până mâine;
Vroi să răspund menirii de câine credincios.
Cei buni pe lângă mine pot trece-n bună pace,
Iar cei răi să se teamă! Eu am cu ei a face,
La ei dau furios,
Am, am, am drit de câine
Să-i latru până mâine.
Aşa bătea-ntr-o noapte în târg la negustor
Un câine păzitor.