Moromeții (VII) de Marin Preda

https://blog.revistaderecenzii.com

VII

După plecarea lui Birică și a lui Paraschiv și Achim, Tita și Ilinca mai stătuseră puțin în drum apoi se culcaseră ostenite. Catrina Moromete îl chemase pe Niculae în tindă, vrând să-i dea de mâncare laptele pe care i-l oprise.

— Nu mănânc, se strâmbase băiatul țâfnos. Nu mi-e foame.

Continuă să citești

O seară bine petrecută de I. L. Caragiale

https://blog.revistaderecenzii.com

Vorbeam zilele trecute mai mulți prieteni despre felurile de petreceri în nopțile lungi de iarnă, și, se-nțelege, fiecare, după vârstă și temperament, avea deosebită predilecție.

Unuia i se părea că o bună serată la teatru, urmată de un souper fin, într-un salon luminat și parfumat, cu prieteni ușuratici de ambe-sexe e cea mai delicată petrecere în aceste lungi nopți. Glumele acelea ale damelor și râsetele și șampania…

Continuă să citești

Moromeții (VI) de Marin Preda

https://blog.revistaderecenzii.com

VI

Tot timpul acesta, de dincolo, din curtea lui Tudor Bălosu nu se auzise nimic, ca și când casa ar fi fost pustie. Paraschiv, Nilă și Achim, împreună cu tatăl lor ieșiseră câteșipatru în poartă. Mai pe urmă, se apropiaseră și cele două fete și Niculae în urmă. Când Birică o luă încet spre șosea, Nilă se dezlipi de lângă poartă, unde stătea rezemat, și porni alene în urma lui. Moromete îl petrecu o vreme cu privirea până se îndepărtă câțiva pași de șanțul șoselei, apoi îl strigă deodată, ca și când până atunci ar fi stat la îndoială, gândindu-se la ceva.

Continuă să citești

Scrisoare de I. L. Caragiale

https://blog.revistaderecenzii.com

Stimate domnule Director

Am citit în Românul de joi 14/27 Aprilie, între altele că:

Scriitorii din România pot veni între românii din Ungaria, numai și numai ca literați, ca să-și recite operele lor, să facă adică petrecere de salon literar; n’au dreptul aci să se vîre, nici chiar să aibă păreri, în afacerile interne ale românilor supuși ungari…

Continuă să citești

Carnavalul de Cezar Bolliac

https://blog.revistaderecenzii.com

Începe carnavalul! și-n salele bogate
Se cerc artiști și muzici plăceri mai noi s-arate,
În nouă veselii!
O! ce de griji acuma la nouă toalete!
Ce visuri dulci, frumoase, în junele cochete!
Ce mii de bucurii!

Fetița tot visează la flori, l-a ei ghirlantă,
La gaza cea subțire, la rochia-i elegantă
Și la ai ei cercei;
Gândește la răspunsuri, la grații, la cuvinte;
Își râde în oglindă de loc ce-și pune-n minte
Ceva ce-i place ei.

Continuă să citești

Tempora… de I. L. Caragiale

https://blog.revistaderecenzii.com

Acum cîțiva ani, unul dintre cei mai de seamă studenți ai Universității noastre era și tînărul Coriolan Drăgănescu. Avea inteligență vie, caracter de bronz, temperament de erou; pe lîngă acestea, natura-l înzestrase cu un talent de orator de o putere irezistibilă. Se-nțelege că, posedînd astfel de calități, Coriolan trebuia să ajungă în fruntea camarazilor lui. El conducea toate mișcările studențimii. De cîte ori generoasa tinerime universitară, nemaiputînd sta indiferentă față cu împrejurările politice, se hotăra să-și spună și ea cuvîntul ei, Coriolan îi strîngea rîndurile, o organiza, o îmbărbăta, o înflăcăra și o ducea — la statua lui Mihai Viteazul. Pînă aci, Coriolan era mare, era incomparabil; dar aci, la statua eroului de la Călugăreni, era prodigios. Cuvîntarea lui era așa de zguduitoare încît, auzindu-l, te mirai de nepăsarea eroului de bronz: cum oare nu descăleca, precum odinioară comandorul lui Don Juan, spre a face și el o demonstrație?

Continuă să citești