https://blog.revistaderecenzii.com
După plecarea lui Birică și a lui Paraschiv și Achim, Tita și Ilinca mai stătuseră puțin în drum apoi se culcaseră ostenite. Catrina Moromete îl chemase pe Niculae în tindă, vrând să-i dea de mâncare laptele pe care i-l oprise.
— Nu mănânc, se strâmbase băiatul țâfnos. Nu mi-e foame.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Trei vagabonzi la poartă-mi vin ;
Artiști — o mică trupă :
Copiii după ei se țin,
Și cîinii dau să-i rupă…
https://blog.revistaderecenzii.com
Vorbeam zilele trecute mai mulți prieteni despre felurile de petreceri în nopțile lungi de iarnă, și, se-nțelege, fiecare, după vârstă și temperament, avea deosebită predilecție.
Unuia i se părea că o bună serată la teatru, urmată de un souper fin, într-un salon luminat și parfumat, cu prieteni ușuratici de ambe-sexe e cea mai delicată petrecere în aceste lungi nopți. Glumele acelea ale damelor și râsetele și șampania…
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Tot timpul acesta, de dincolo, din curtea lui Tudor Bălosu nu se auzise nimic, ca și când casa ar fi fost pustie. Paraschiv, Nilă și Achim, împreună cu tatăl lor ieșiseră câteșipatru în poartă. Mai pe urmă, se apropiaseră și cele două fete și Niculae în urmă. Când Birică o luă încet spre șosea, Nilă se dezlipi de lângă poartă, unde stătea rezemat, și porni alene în urma lui. Moromete îl petrecu o vreme cu privirea până se îndepărtă câțiva pași de șanțul șoselei, apoi îl strigă deodată, ca și când până atunci ar fi stat la îndoială, gândindu-se la ceva.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Trecea în cîrjă sprijinit
Pe ulița pustie,
Și-n caterincă, ostenit,
El învîrtea necontenit
O veche melodie.
https://blog.revistaderecenzii.com
Stimate domnule Director
Am citit în Românul de joi 14/27 Aprilie, între altele că:
Scriitorii din România pot veni între românii din Ungaria, numai și numai ca literați, ca să-și recite operele lor, să facă adică petrecere de salon literar; n’au dreptul aci să se vîre, nici chiar să aibă păreri, în afacerile interne ale românilor supuși ungari…
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Începe carnavalul! și-n salele bogate
Se cerc artiști și muzici plăceri mai noi s-arate,
În nouă veselii!
O! ce de griji acuma la nouă toalete!
Ce visuri dulci, frumoase, în junele cochete!
Ce mii de bucurii!
Fetița tot visează la flori, l-a ei ghirlantă,
La gaza cea subțire, la rochia-i elegantă
Și la ai ei cercei;
Gândește la răspunsuri, la grații, la cuvinte;
Își râde în oglindă de loc ce-și pune-n minte
Ceva ce-i place ei.
https://blog.revistaderecenzii.com
Pornește-n zvon de zurgălăi
Vuind caleasca boierească,
Dănciugii goi s-alungă droaie,
Boierul strigă din calească :
— Hei! cine vrea această pungă ?
Voinicul ăla s-o ajungă !
https://blog.revistaderecenzii.com
Acum cîțiva ani, unul dintre cei mai de seamă studenți ai Universității noastre era și tînărul Coriolan Drăgănescu. Avea inteligență vie, caracter de bronz, temperament de erou; pe lîngă acestea, natura-l înzestrase cu un talent de orator de o putere irezistibilă. Se-nțelege că, posedînd astfel de calități, Coriolan trebuia să ajungă în fruntea camarazilor lui. El conducea toate mișcările studențimii. De cîte ori generoasa tinerime universitară, nemaiputînd sta indiferentă față cu împrejurările politice, se hotăra să-și spună și ea cuvîntul ei, Coriolan îi strîngea rîndurile, o organiza, o îmbărbăta, o înflăcăra și o ducea — la statua lui Mihai Viteazul. Pînă aci, Coriolan era mare, era incomparabil; dar aci, la statua eroului de la Călugăreni, era prodigios. Cuvîntarea lui era așa de zguduitoare încît, auzindu-l, te mirai de nepăsarea eroului de bronz: cum oare nu descăleca, precum odinioară comandorul lui Don Juan, spre a face și el o demonstrație?
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Lumina aurie ce cerne printre cetini,
Trecînd, ca o nălucă, în zarea din apus,
Haiducul rătăcește, cu flinta-n spate, dus :
În toată lumea largă el n-are alți prieteni
Decît copacii-n codru și nourii de sus.