https://blog.revistaderecenzii.com

Și a fost în vremea aceea când Iisus s-a pogorât din munte în Capernaum, cetate a Galileei. Și era în sinagogă, unde se adunau noroade multe și ascultau pre dânsul și se închinau lui. Iar cu dânsul erau Iacov, și Ioan, și Andrei, fratele lui Simon Petru, iară Simon Petru nu era. Și Iisus se mâhnea în inima sa că Simon Petru nu era.

Și după ce au învățat Iisus pre iudei, au ieșit din sinagogă și s-au îndreptat către casa lui Simon Petru și a lui Andrei în carele ședea și el.

https://blog.revistaderecenzii.com

XVI

Spre ziuă ploaia îl trezise și pe Birică din somn și nici el nu mai putuse să adoarmă.

După ce ploaia se opri, Birică se dădu jos de pe prispă și scoase caii din grajd. Deșteptat de tropăitul lor, Birică-tatăl ridică mirat capul de pe căpătâi și îl întrebă pe fecior ce i-a venit, unde se duce cu caii cu noaptea în cap?

https://blog.revistaderecenzii.com

În parcul vechiului castel,
Pe-aleea solitară,
Un tînăr prinț rătăcitor
Se plimbă trist și visător
În fiecare seară…

Se plimbă trist și visător
Și-ngînă cu durere :
— Copilă tainică de crai,
Cu vineți ochi, cu păr bălai,
Tot sufletu-mi te cere…

https://blog.revistaderecenzii.com

Trad. Șt. O. Iosif

Când Minerva, ca s-arate
Prețuirea pentru-alesu-i
Prometeu, din cer i-aduse
De nectar o cupă plină,
Spre a-și ferici pe oameni
Și spre-a le sădi în suflet
Simțul artelor frumoase;
Sprintenă-și zori ea pasul,
Nu cumva să prindă veste

https://blog.revistaderecenzii.com

XV

După ce îi plătise lui Moromete, Tudor Bălosu ieșise cu Victor în grădină și amândoi începură să ciopârțească salcâmul. Loviturile se izbeau de ulucile Moromeților și Catrina, ca niciodată, întârzia să plece la biserică. Umbla de colo până colo fără rost și uneori, când loviturile din grădină se auzeau mai tare, se oprea locului și asculta. Paraschiv stătea lipit de gard, se uita la grădină și părea că n-are de gând să se miște din locul acela cu una cu două. Botul său ieșit în afară se lungise și mai mult și se uita fără grabă și fără să clipească, încet și stăruitor, la vecinul său. El stătu astfel multă vreme, apoi se îndepărtă încet și ieși în drum, ieși la poartă; după câteva clipe de gândire, porni pe lângă garduri, dar mergea alene, parcă fără scop.

https://blog.revistaderecenzii.com

Iubita era goală și, ca pe plac a-mi fi,
Avea pe dânsa numai sonorele-i podoabe
Care-o făceau de nurii ei toți a se trufi
Ca-n zilele lor bune-ale maurilor roabe.

Când ea, dansând. stârnește un clinchetit sprințar.
O lume sclipitoare: metal și piatră fină
Mă-ncântă, fiindu-mi scumpe acele lucruri doar
Unde lumina-n voie cu sunetul se-mbină.

https://blog.revistaderecenzii.com

XIV

La început flăcăii nu se duseseră la premilitară, dar nu pentru că ar fi fost deștepți, sau că l-ar fi „atins“ cineva și i-ar fi pierit cheful celui care îi chema, ci pentru că așa ceva nu se mai întâmplase niciodată în sat. Să se facă instrucția duminica dimineața! Li se păruse o glumă tâmpită, se supăraseră toți și nu se duseseră, dar la prima recrutare se află că repartizările la trei ani plouaseră cu nemiluita, se îngrijoraseră și începuseră să se ducă. Nu se mai întâmplase niciodată în sat? Avea să se întâmple de-aici înainte. Pentru instrucție, satul avea să se numească subcentru premilitar, iar pentru flăcăi, învățătorul Toderici, care era ofițer în rezervă, comandant.

https://blog.revistaderecenzii.com

Măreț amurg de sărbătoare
Domnește-n veselul oraș.
Un nour arde-n depărtare
Ca un tăciune uriaș.

Se-ntoarce lumea din poiană,
Călări, pe jos, boieri, norod ;
Aleargă o căruță-n goană
Din două salturi peste pod.

https://blog.revistaderecenzii.com

De mult înstrăinatul
          De-abia ce ți-a sosit,
Așterne-i, mamă, patul,
Să doarmă dus băiatul
          Bolnav și obosit !

Bătu el multă cale
          De cînd te-a părăsit…
Învins de dor și jale
Pe prispa casei tale
          Se culcă obosit…

Ci nu-ntreba : pe unde
          A fost și ce-a găsit ?
El rana-și va ascunde
Și nu-ți va ști răspunde
          Decît : — Sînt obosit…

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/

https://blog.revistaderecenzii.com

XIII

În grădină, Tudor Bălosu îl invită pe vecin în casă. Moromete ezită, spunând că ar avea treabă, dar pe urmă se hotărî:

— Haide, poate mai ai din țuica aia de la munte.

Mai avea și băură aldămașul. Tudor Bălosu era bucuros de mica afacere, salcâmul era dintr-aceia care se foloseau pentru fundamentul caselor și se găseau cam greu. Moromete însă nu prea se îndemnă, nu avea nicidecum înfățișarea celui care a vândut ceva. Erau singuri în odaie și se uita din când în când spre ușă, se uita prin casă, așteptând parcă să mai intre cineva. Tudor Bălosu crezu că îi ghicește gândurile și strigă spre odaia cealaltă: