https://blog.revistaderecenzii.com

— Nimic n’ar fi prea mult…
— Pentru-o roabă, mărită stăj>ână, orice e de
prisos…
S’a smucit ca ruşinată din manile domnitei
ş’a închis uşa repede. Paşii săi s’au perdut în
sala înfundată unde-i era odaia.
Dimineaţa îşi ridica cu ’ncetul pleoapele
grele. Nourii tot mai încurcau seninul cerului.
Aerul era răcorit. Bucureştii dormea pe coline.
Numai câte^o trăsură răsleaţă mai scăpăra în
goana stradelor.
Simina s’a rezemat în pervazul ferestrei şi-şi
purta ochii peste fa.ţa oraşului amorţit. împrospătarea din cuprins îi stâmpăra cu ’ncetul
răscoala din suflet…
Jos în grădină ciripiau • prin stufişurile copacilor pasările trezite. In colo muţenie şi oboseală. — Bondarul monstruos năucit cu totul,
căzuse din bâzâitul lui rotit, ca să se treziască
târziu cu puteri noi de sbor şi sbatere…

https://blog.revistaderecenzii.com

Trad. Șt. O. Iosif

Tempus erat quo prima quies morlalibus degris
Incipit et dono divum gratissima serpit.
In somnis ecce ante oculos maetissimus Hector
Visus adesse mihi… etc.
(Din Aeneida, C. II)

 Era acum răstimpul cînd primul somn înșală —
 Alunecînd în suflet fermecător de blînd —
 Pe muritorii palizi de griji și de-obosală…
 Și iată,-n vis, a Troiei neîntrecută fală
 Mi se arată: Hector, cu hohote plîngînd.

https://blog.revistaderecenzii.com

XXV

Paraschiv se întoarse acasă pe al doilea cântat al cocoșilor, ațâțat și otrăvit de noaptea pierdută în zadar sub șopronul lui Bodârlache. Ploaia continua să cadă și drumurile se umpluseră de noroi și băltoace scârboase. Până ajunse acasă ploaia îl udă până la piele. În timpul nopții Moromeții mutaseră așternutul de pe prispă în odaie și cineva încuiase ușa de la tindă cu zăvorul. Paraschiv era atât de acrit încât pentru întâia oară nu mai ținu seama de nimeni ai casei și începu să izbească în ușă furios. Izbea cu bocancii lui militărești, amenințând destul de tare și fără teamă pe toți cei dinăuntru. Până să-și făurească el un plan de răzbunare se simțea împins înainte de o pornire turbure pe care abia și-o stăpânea.

https://blog.revistaderecenzii.com

XXV

Paraschiv se întoarse acasă pe al doilea cântat al cocoșilor, ațâțat și otrăvit de noaptea pierdută în zadar sub șopronul lui Bodârlache. Ploaia continua să cadă și drumurile se umpluseră de noroi și băltoace scârboase. Până ajunse acasă ploaia îl udă până la piele. În timpul nopții Moromeții mutaseră așternutul de pe prispă în odaie și cineva încuiase ușa de la tindă cu zăvorul. Paraschiv era atât de acrit încât pentru întâia oară nu mai ținu seama de nimeni ai casei și începu să izbească în ușă furios. Izbea cu bocancii lui militărești, amenințând destul de tare și fără teamă pe toți cei dinăuntru. Până să-și făurească el un plan de răzbunare se simțea împins înainte de o pornire turbure pe care abia și-o stăpânea.

https://blog.revistaderecenzii.com

După un poet chinez

Stau în chioșcul luminat de lună,
Înainte-mi un ulcior cu vin.
N-am tovarăș, dar ce-mi pasă mie ?
Singur eu cu mine am să-nchin.

Haide dar ! ridic voios paharul,
Lună, tu, să-mi ții de-urît nu vrei ?
Iată, măi, și umbra mea de colo !
Hai, acuma sîntem tocmai trei !

https://blog.revistaderecenzii.com

Algazy este un bătrân simpatic, știrb, zâmbitor și cu barba rasă și mătăsoasă, frumos așezată pe un grătar înșurupat sub bărbie și împrejmuit cu sârmă ghimpată…

Algazy nu vorbește nici o limbă europeană… Dacă însă îl aștepți în zori de zi, în faptul dimineței, și îi zici: „Bună ziua Algazy!” insistând mai mult pe sunetul z, Algazy zâmbește, iar spre a-și manifesta gratitudinea, bagă mâna în buzunar și trage de capătul unei sfori, făcând să-i tresalte de bucurie barba un sfert de oră… Deșurupat, grătarul îi servea să rezolve orice probleme mai grele, referitoare la curățirea și liniștea casei…

https://blog.revistaderecenzii.com

E Sfântul Gheorghe. Soarele se ridică strălucitor, împrăștiind veselie, deschizând florile și inimile.

Tramvaiele, luate cu asalt, treceau împodobite cu verdeață, și midinete, cu pantofi noi, cu buze trandafirii, erau ajutate să se urce de cavaleri galanți, rași, tunși și frezați ultima oră.

Cu haine de culoarea fumului ce se destramă, cu mănuși galbene ca untul de vacă, cu pălărie juvenilă, Popescu, fericit că trăiește, venea pe mijlocul trotuarului, învârtind umbrela, săgetând cu priviri cuceritoare vestalele de ceară, care întindeau, cu mâini ideale, ciorapi diafani la vitrine.

https://blog.revistaderecenzii.com

Îi vorbesc deseori Ioanei despre Puiu, verișorul meu mort de acum zece ani și înmormântat la Balcic; gândul la el mi-a devenit o obsesie, și de câte ori am vreo conversație funebră, îl dau ca exemplu. Puiu fusese un băiețaș drăguț, cu anumită virilitate în aspectul hii, inteligent, pricepând orice cu ușurință, curios să afle lucruri noi. Uneori părinții săi îl aduceau la țară, unde eram și eu, și atunci aveam prilejul să-l cunosc mai bine. I-am făcut jucării, am alergat împreună, și seara, înainte de culcare, stam amândoi apropiați, tolăniți pe un pat într-o cameră în care aprinsesem lumina, și-i povesteam fapte din istorie și întâmplări celebre. Din mitologie îi explicam tot ce știam, și Puiu, cu toate că n-avea decât cinci ani, era perfect în curent cu frumusețea Elenei și ambiția celor trei zeițe ca să fie considerate fiecare cea mai frumoasă, cu alegerea lui Paris, fiu de rege și bun crescător de gâște, și apoi cu întreg războiul în toate amănuntele, cu vitejiile fiecăruia dintre eroi.

https://blog.revistaderecenzii.com

Dar ea sărmana, lipsită de dragostea lumei,
când ş’a regăsit comoara pierdută, n’a mai fost
a ei. Tinereţea irosită a tresărit cu toată aprinderea înăduşită latâta vreme şi viaţa ţeis’a schimbat în vâlvătae sbucnită…
Bătrâria rupe povestea surprinsă: Simina
plângea încet şi cu stăpânire, dar un plâns obiditor.
— ‘Lipsită de dragostea lumeil…

https://blog.revistaderecenzii.com

XXIV

Îndată după prânz Paraschiv se duse la Guica și îi spuse să pregătească mâncarea de drum: aveau să plece neîntârziat, el și cu Nilă, chiar a doua zi de dimineață.