https://blog.revistaderecenzii.com

În iatacuri, în vreun colț, semn al unei pudori deplasate, se instalează paravanul. Grațios pe picioare înalte și arcuite, cu lemnul înconjurător șerpuind capricios, cu broderii pe pânze, de fapt el nu ascunde nimic. Pe dedesubt se vede călcâiul cum se strânge și glezna cum se desface, deasupra, umerii cu arabescurile lor rotunde, și în mijloc, umbra întregului corp îmbrăcând și dezbrăcând hainele. Pe paravan, desenați cu culori tandre, unde rozul și bleul predomină, cavaleri și domnișoare inepuizabil veseli, și, în față, patul cu așternutul încă desfăcut.

https://blog.revistaderecenzii.com

Trad. Șt. O. Iosif

Nu este-așa că-n ciuda acelor proști și răi
Ce vor privi cu pizmă a noastră bucurie,
Vom fi arare mîndri și buni în veci cu ei?

Nu este-așa că-n tihnă și plini de voioșie
Vom merge calea dreaptă ce steaua ne-o arată,
Nepăsători de cine ne vede ori ne știe?

https://blog.revistaderecenzii.com

_ Nu-i -aşa? — trebuie să fie la mijloc o
dragoste… o simt eu… ş’acum înţeleg câtă pu-,
tere are sentimentul acesta… Altădată n’aş fr
priceput bine, d’ar acum iert dragostei totul…
— Ô dragoste mare şi rară…

https://blog.revistaderecenzii.com

XXIII

Moromete însă era departe de neliniștea și temerile mamei. Ceea ce se petrecea cu el îl împiedica să se mai gândească la soarta familiei.

Stătuse mult pe prag și nu băgase de seamă cum ceilalți se împrăștiaseră toți. Văzuse afară bătătura și ieșise. Văzuse poarta de la drum și pornise într-acolo. Un om îi dăduse bună-ziua și recunoscându-l nu-i răspunse. Era unul dintre aceia care mai credea că lumea era așa cum și-o închipuia el, care credea că speranțele sunt bucurii adevărate și nenorocirile numai ale altora și care în loc să se oprească pe loc, să se trezească și să se înspăimânte, trecea pe drum liniștit și încrezător și dădea bună ziua.

https://blog.revistaderecenzii.com

Prințul Eduard întinse mână albă și mătăsoasă cunoștințelor, trecu prin fața oglinzii, unde își privi trăsăturile armonioase, ochii ușor obosiți, buzele ușor disprețuitoare, părul albit la tâmple și, după ce lacheul înzorzonat îi prinse pe umeri pelerina, coborî agale, printre luminile strălucitoare, treptele de marmură ale clubului. În stradă îl aștepta Pinsky, prietenul fidel din tinerețe. Noaptea își întinsese mătăsurile albe, albastre și roze, aruncase pe ele diamante, și luna se legăna familiară, ca un candelabru, între două ramuri de argint. Frunzele teilor picurau umbre și mirodenii. Prințul Eduard făcu semn șoferului să plece înainte cu mașina și porni cu Pinsky încet, apropiați. Tăcerea dintre ei dură mai multă vreme. Prințul Eduard zâmbi, amintindu-și că prietenul său avea să înceapă vorbă, după obicei, asupra aceluiași subiect: Xenia.

https://blog.revistaderecenzii.com

XXII

Mama se grăbi să pregătească prânzul, și fetele, neliniștite și ele, o ajutară amândouă în tăcere. Când mămăliga fu răsturnată pe masă, se auzi zgomotul podiștei peste care trecea căruța; Paraschiv și Nilă se întorceau de la câmp.

Moromete apăru de după colțul casei și, fără să se uite la cei doi care deshămau, intră în tindă și își luă locul pe pragul lui. Se adunară apoi cu toții și începură să mănânce într-o tăcere apăsătoare. Paraschiv și Nilă înțeleseră de la ceilalți că nu e bine să turbure cu vreun cuvânt tăcerea tatălui. Toate privirile erau întoarse înăuntru: aveau toți pleoapele trase în jos ca și când un somn greu ar fi plutit peste întreaga familie.

https://blog.revistaderecenzii.com

Zadarnic! – Lupta se-ntețește,
Și nu-i alegere de armă.
Sub pumnul grosolan al forței
Dreptatea celui slab se sfarmă.

Durerile vin tot mai multe,
Mai mari și mai adânc simțite.
De unde sapi lumina, curge
Iar întuneric ce te-nghite.

https://blog.revistaderecenzii.com

Ţiganca simte ca fata se’nstràinenza cù vorba,
ca şi cum s’ar fi răsgândit s’ascu :;ia cecace la
început era gata să spuie. Oftând cil înţeles, îşi
lasă capul pe spătarul sofalei:
— Altă dată îţi eram de încredere…
— Gano, de ce vorbeşti aşa!… îmi eşti mai
scumpă decât oricând şi dragiă mult, mult…
Baba se ridică cu stăpânire.
— De ce ziceai că.ţi-i bine?

https://blog.revistaderecenzii.com

— Aşa, frumos, stai cu mine sara asta…
uite ‘ici lângă fereastra dată’n lături, — nu
vezi câtă ’nprospătare e’n noaptea de vară!…
— Stau domniţă, stau… dă n’aprindem
lampa?

https://blog.revistaderecenzii.com

În stradă cu mine făcusem cunoștința unei fete tinere, de condiție destul de proastă, însă gătită destul de bine ca să nu-mi displacă. Glumeam cu ea mai mult decât se cuvenea, nu se supăra niciodată, dar, din lipsă de hotărâre și din incapacitatea mea de a-mi menaja cu multă bătaie de cap ocaziile, nu știam întru cât aș putea avea trecere.

Observam, uneori, când aveam timp, că se roșea răspunzându-mi, dar nu puteam trage concluzii.