https://blog.revistaderecenzii.com
În drum spre Moromeți, Birică se luptă din răsputeri să alunge supărarea pe care i-o pricinuise tatăl său. Acesta îi vorbise ca și când el, Birică, ar fi uitat vreo clipă felul cum trăiesc ei. Ce-a vrut să spună? Că surorile lui… Era de neînțeles! Doar știa că trebuie să se însoare cât de curând, să lase drum surorilor, știa totul, ce rost avea să-i reamintească?!…
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Culori şi fum de toamnă, plâns de poet,
Apa e rece, frunzele plouă –
Vorbeşte încet, păşeşte încet,
Că totul cade cu o jale nouă.
Vinul, şi mierea, şi grâul tot
Le-au strâns, pe grabă, cine-a putut…
Tuse, şi plânset visele scot,
Du-te, oriunde, frunză de lut…
https://blog.revistaderecenzii.com
1
cântul unui dadaist
care-avea dada de dor
istovea al său motor
care-avea dada de dor
ascensoru-urca un rege
liber greu lin ca fantoma
brațul drept i-l rupse-n lege
l-a trimis papei la roma
https://blog.revistaderecenzii.com
M-am dus în pădure,
Așa m-am dus eu;
Nimic să nu caut
Era gândul meu.
Și iată la umbră
O floare văd stând,
Ca ochi și ca stele
Frumos luminând.
https://blog.revistaderecenzii.com
Între prânz și seară, Birică se îmbrăcă de horă și se duse să-l întâlnească pe Nilă al lui Moromete.
Înainte de asta, însă, se petrecu acasă între el și ai lui ceva neobișnuit.
De obicei, duminica după-amiază, când se îmbrăca să se ducă în sat, aproape toată familia lua parte la plecarea lui. Nu se știe când și în ce fel se stabilise în familie că decât să iasă toți în lume și să se facă de râs că sunt rău îmbrăcați, mai bine să iasă unul, bine îmbrăcat, iar ceilalți să stea și să nu se ducă nicăieri.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Cutreieri ulițele-n rînd,
Un cîntec tainic șuierînd :
E-ntîia zi frumoasă, caldă ;
O vrabie-n nisip se scaldă
Și ciripește-atît de blînd !
Te-nviorezi și prinzi puteri
Sub vraja dulcei mîngîieri —
La umbră însă-i frig și-acuma,
Și noaptea tot mai cade bruma,
Și-n suflet tot mai plîng dureri…
https://blog.revistaderecenzii.com
Trad. G. Coșbuc
Mărirea celui care-atotpătrunde
Întregul tot, mișcându-l, dă splendoare
mai mult-aici și mai puțin-altunde.
În cerul cel mai plin de-a lui lucoare
eu fui. Văzut-am stări, ce-a le descrie
nu știu, nu pot câți au să se scoboare,
https://blog.revistaderecenzii.com
Femeia terminase de strâns masa și se ștergea pe față de sudoare cu o treanță nu prea curată. Când îl văzu pe bărbat așezându-se, încremeni cu treanța pe un obraz, în timp ce cu o mână își vâra sub basma șuvițele de păr care îi acopereau urechile. După aproape cincisprezece ani de la măritiș, nevasta lui Boțoghină nu mai păstra din frumusețea ei de atunci decât gura și ochii. Avea obrajii subțiri și înăspriți, iar fruntea parcă i se îngustase. Semăna cu o țigancă pribeagă, cu fața arsă de vânturi și ploi, înnegrită și îmbătrânită înainte de timp. Numai când stătea liniștită fără să vorbească sau să se uite undeva, abia atunci liniile gurii se rotunjeau ca un desen luminos și împrăștiau de pe chipul ei asprimea și urmele anilor. Cât vorbea sau se uita undeva și vedea ceva de făcut, trăsăturile rotunde și liniștite ale buzelor se stricau, lumina ochilor se întuneca.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
De ce amice, ești mâhnit,
Când veseli toți ne-am strâns?
Eu după ochii tăi cunosc:
De sigur tu ai plâns.
„Și dac-am plâns, retras de voi,
Am plâns de chinul greu,
Și lacrimi curg așa de dulci
Alin sufletul meu.”
https://blog.revistaderecenzii.com
E secetă, și de căldură
Pe cîmp porumbul se usucă,
Mor vitele în bătătură,
Și norii vin… ca să se ducă…
Prin sat aleargă paparude,
Țăranca apă le azvîrle :
Își scutur pletele lor ude
Și-s goale ca niște șopîrle…
Țăranii-n cîrciumă s-adună ;
Pe cîmp abia se mișc-o turmă,
Tînguitor talanga sună —
Ciobanul a rămas în urmă,