https://blog.revistaderecenzii.com

Autor Nicolae Bălașa, Editura Autograf MJM, Craiova-2024

 O carte serioasă scrisă pe un ton adesea glumeț, amical, cu accente de înțelepciune și observații ancestrale, pe fondul unei veșnice căutări, conștientizări și aprofundări filosofice serioase. O carte autoportret, o confesiune dar și un manifest de actualitate. Spicuiesc o serie de fraze și idei desprinse din carte: “Omul de cultură e forțat să fie cuiul în coasta sistemului social-politic cum a fost Eminescu, când statul își lasă pe drumuri oamenii de cultură, creatorii de frumos, artiștii, în genere, sau oamenii de știință, într-o zi aceștia se întorc mai rău decât un boomerang împotriva lui, a statului. Ceea ce uită politicienii e faptul că foamea, răbdarea, frica, tot ce se impune prin forță etc., e cu limită. Dincolo de limite, dezastrul. Priviți în jurul vostru, ca popor tot ce vedem este forma manifestă a forțării unor limite, este forma manifestă a unor crize sistemice”. E vreo diferență între filosofie și înțelepciune? e întrebat autorul. Răspunde cu vorbele lui Petre Țuțea. “O babă smerită în fața altarului e mai înțeleaptă decât Kant.” Vorbește de neșansa de a veni în lume între oameni lipsiți de demnitate și onoare, într-o țară lipsită de moralitate; “forțat să trăiești printre ei, te vei târî ca un nemernic, alături Marilor nemernici!”, neuitând să ne amintească “de toată lumea să asculți, dar din minți să nu-ți ieși! Sau socratic vorbind, știu că nu știu nimic”. Nu am cunoscut și sper să nu cunosc ura, ne spune autorul ce are și o meteahnă, nu poate sta departe de țară, la el acasă se simte mai îmbrăcat, are o platoșă ce “ferește de tot ce este sec și nedefinit”. O asemănare cu Mihai Șora?! Îndoielnic răspuns. Are nenumărate referiri biblice, istorice, filologice, fiind preocupat de ororile inchiziției, de sclavi și stăpâni, de conștiința de sine, de «lupta pe viață și pe moarte pentru satisfacerea trebuințelor biologice sau de prestigiu». Eliberarea «învingătorului»-o metafizică a devenirii, sau mai degrabă o mistică a omului supus, conștient de contradicțiile existente în această lume. Pacea-izvor al prestigiului și al devenirii de sine. «Profitorii, golani de cartier”, măscărici cu prestigiu iluzoriu. Alții se recuperează “prin iubirea în care nu s-a strecurat mizeria, putregaiul și tot ce poate însemna dezgust ”. Omul, dintr-un fel de disperare prelungită devine anarhic. Linia orient-occident e o linie a peșcheșului. Cuvântul dor…”impuls al ființării…parte din sensul existenței”, iar “zidirea-facere întru viață și moarte. Moartea, parte a veșnicului nou început”.

https://blog.revistaderecenzii.com

Spirala e titlul ultimului roman de ficțiune autobiografică semnat de Geo Constantinescu, apărut în 2024 la prestigioasa editură Eikon. Bulversant și plin de adevăruri ce țin de încleștarea istoriei recente, poate fi un Ghid pentru cei ce caută un drum spre mai bine, spre adevăr, pentru cei ce se caută pe sine într-o lume mereu în schimbare, cu încercări de tot felul.  «Generația celor care ne-au dat viață, dar și generația noastră, a celor care prin trecerea inexorabilă a timpului trebuie să ne încheiem destinul biologic, vinovate sau nu de acele ascensiuni ale răului, trebuie să-i pregătească pe cei ce vin să apere ființa și civilizația, mereu, când vor constata că vor tâșni din peșterile conștiințelor lor antediluviene, sălbaticii violenți și cruzi și vor continua cu amenințările și dezastrele». Citat din nota copertei.

https://blog.revistaderecenzii.com

 Romanul este incitant atât prin subiectul ales, cât și prin abordarea personajelor și analítica ce mi-a amintit de cel care ne-a părăsit deja, scriitorul psiholog Augustin Buzura. Dar și prin diversitatea planurilor narative în timp și spațiu geografic, realizare structurată arhitectural cu un talent aparte de către scriitorul craiovean Ion Munteanu.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Romanul este incitant atât prin subiectul ales, cât și prin abordarea personajelor și analítica ce mi-a amintit de cel care ne-a părăsit deja, scriitorul psiholog Augustin Buzura. Dar și prin diversitatea planurilor narative în timp și spațiu geografic, realizare structurată arhitectural cu un talent aparte de către scriitorul craiovean Ion Munteanu.

https://blog.revistaderecenzii.com/

        Citit romanul Aurorei Dumitrescu, fără să pot afirma că este o lectură de aeroport sau de plajă, deși mulți  o pot încadra ușor în această categorie, doar pentru faptul că se citește ușor în orele amiezii. Cartea e dedicată îndeosebi autoarei manuscrisului “istoric-literar bazat pe acte, documente și corespondență ale epocii, cu titlul Contele Cagliostro”.  Astfel mi-am amintit că imediat după anii ’90 în România circulau manuscrise traduse, comunicări din ședințele de spiritism și cărți ce țineau de parapsihologie, astrologie sau civilizații antice. A fost și perioada când auzeam de scandaluri legate de secte, de iluminați, de masoni, loje, toate îmbinându-se cu frenezía pentru libertatea cunoașterii. Dar mai ales era o foame după o nouă spiritualitate. Căci sătui de ateism, de constrângeri religioase și de altă natură ce nu ținea doar de îngrădirea gândirii cât și de cea a drepturilor omului și a sexualității acestuia, oamenii au fost fascinați de tot ce era ocult sau inedit. Inclusiv de descoperirea a câte ceva din secretele vechilor civilizatii. Egiptul și Nepalul au devenit punctul de interes pentru mulți ce-și căutau originile sau erau doar avizi de nou. Nu e o surpriză faptul că Aurora Dumitrescu abordează tema iubirii prin prisma sufletelor pereche ce se caută în mai multe vieți, trecând prin purgatoriul experiență al diverselor epoci. Liviu Rebreanu scrisese deja romanul Adam și Eva, povestea aceea frumoasă ce ne-a înlăcrimat nopțile adolescenței prin frumusețea subiectului, aflând atunci de transcendență, de reîncarnarea sufletului, de iubirea nemuritoare.

https://blog.revistaderecenzii.com/

             De ceva timp, trăiesc în atmosfera unui roman, care mi-a oferit o nouă perspectivă asupra literaturii. M-am întrebat ce se mai poate astăzi scrie despre Brâncuși. Și, totuși, atunci când am început să citesc și să mă avânt în acest univers brâncușian, am fost cuprins de o revelație, la care nu mă așteptam din moment ce, în mintea mea, credeam că s-a spus totul despre Magul de la Hobița.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Taci, să s-audă noaptea care vine!
Taci, să s-audă pasul ei sfios!
De-acum începe-alt glas să cânte-n mine,
De-acuma glasul tău e de prisos.

Tăcere! Numai noaptea să cuvânte!
Ea singură cu glasul ei sonor!
Tu stai şi-ascultă-n pajişte ce vânt e,
Ce vânt însângerat, prevestitor.

Nu te mişca! Să nu cumva să scape
Urechii mele glasu-acela pur
Pe care îl aud tot mai aproape
Şi tot mai clar, mai fără de-nconjur.

Nu tulbura cu sunetele tale
Această gravă muzică de sus,
Mai bine taci sub vastele portale
Sub care stai cu umărul adus.

Mai bine taci în noaptea care vine
Şi-n care-atâtea patimi mari se nasc.
Din nepătrunsa, larga-ntunecime
Nu poţi să ştii ce noi dureri mă pasc.

Iubito!-n noaptea asta-mpărătească
Numai tăcerea las-o să vorbească!

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-silentium-nocturn-poezie-id-10265/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Dând drumul unui năduf, ce ar putea părea vechi și adânc, scrie Caragiale doctorului Urechia, cu data de 27 decembrie 1907, următoarele: Intrarea în viața publică mi-a fost pân-acuma închisă de boierii și de ciocoii noștri pe simpla bănuială instinctivă că n-aș fi amantul destul de fidel al sacrei noastre Constituțiuni. De ce adică astăzi, la bătrânețe, să nu fiu leal, să nu le dau dreptate oamenilor, aratând pe față de ce sentimente sunt animat față de actuala organizare de stat? De ce să nu arăt lumii cum am văzut eu împrejurările sociale și politice la care am asistat și ca istoric, nu numai ca simplu comediante. Și deși mamelucărimea mă va huidui în unison, poate să am norocul ca în mulțimea lumii cinstite, inteligente și dezinteresate, să găsesc câteva aprobări, care să mă plătească cu prisos de necazurile înlungatei mele proscripțiuni.