Ediția difuzată în direct pe TVR Craiova – ieri, ora 16:00 Moderator:Dan Ionescu Producător:Simona Ștefania Mușuroi
Ediția de ieri a emisiunii Literatura la Craiova, transmisă în direct de la ora 16:00 pe postul TVR Craiova, a oferit publicului o incursiune densă și rafinată în universul lecturii, al sensurilor profunde ale cărții și al responsabilității culturale pe care o purtăm atunci când citim, comentăm sau scriem.
*Cronică apărută în revista „Convorbiri literare”, Iași, Nr. 11 / 2025, pp. 98, 99
Romanul lui Adrian Fetecău, Mihai și Mihaela (Editura TRITONIC, București, 2025), se articulează în jurul unei proiecții de dorință: ceea ce i se întâmplă protagonistului nu este atât o întâmplare în sine, cât ipostaza literară a unei așteptări existențiale – aceea a tânărului pentru care pasiunea pentru călătorii și visul comuniunii în doi se întrepătrund. Întâlnirea celor doi eroi se petrece sub semnul violenței și al surprizei: o scenă de autostradă, în care dintr-un Jeep este aruncată o fată, face din Mihai salvatorul Mihaelei, ridicată de la marginea drumului și redată unei lumi a posibilităților pozitive.
*Cronică apărută în revista „Ramuri”, Nr. 11 / 2025
Corneliu Dumitriu ne oferă prin Teatrul lui Shakespeare (Editura Didactică și Pedagogică, București, 2021) o amplă sinteză consacrată operei dramatice a bardului din Avon. Construcția volumului urmează liniile mari ale creației shakespeariene: Tragediile, Comediile, Piesele istorice, la care se adaugă o secțiune aparte, Trei studii de caz, precum și un Dicționar al personajelor. Această arhitectură propune o lectură ierarhică și ordonată, aptă să înlesnească pătrunderea în miezul unei opere în care forța imaginativă și tensiunea dramatică se conjugă într-o unitate vie.
*Cronică apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 11 / 2025, p. 6
Despre unpesimism bine temperat (Editura Eikon, București, 2025) scrie Cassian Maria Spiridon, propunând o reflecție de o gravitate mereu reînnoită. Tema abordată își păstrează actualitatea aproape neîntreruptă, căci ea surprinde tensiunea fundamentală dintre individul competent, fără pretenția geniului, și mediocritatea socială care tinde să-l submineze. În această opoziție, autorul identifică atât un simptom al epocii moderne, cât și o constantă a condiției umane, acolo unde luciditatea se confruntă inevitabil cu inerția spiritului colectiv.
Observația autorului — „Masa nimicește tot ceea ce nu este după chipul și asemănarea ei, tot ceea ce este deosebit, individual, calificat și de elită” — dobândește, în context, valoarea unei legi antropologice. Pesimismul despre care Cassian Maria Spiridon vorbește nu este o formă de renunțare, ci una de luciditate controlată — o tristețe înțeleaptă, care recunoaște reculul valorilor fără a abdica de la ele. În acest sens, discursul lui se înscrie în tradiția criticii morale a culturii, acolo unde luciditatea devine, paradoxal, o formă superioară de speranță.
Cronică apărută în revista „Ramuri”, Nr. 10 / 2025
Cel mai recent volum de poezie al lui Cassian Maria Spiridon, intitulat Cu o bufniță pe umăr (Editura Junimea, Iași, 2025), se prezintă sub forma unei construcții articulate, distribuite în cinci secțiuni distincte. Această împărțire sugerează o intenție de organizare tematică și tonală, prin care autorul caută să imprime discursului liric o progresie interioară și o arhitectură de ansamblu.
Eroismul închipuit: despre iluzii și adevăr în „Conu Leonida față cu reacțiunea” de I. L. Caragiale*, în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 10 / 2025, pp. 9 – 10
Atent observator al moravurilor, I. L. Caragiale surprinde prin piesa Conu Leonida față cu reacțiunea modul în care individul de rând „trăiește istoria” nu prin participare, ci prin deformare imaginară. Micile spaime domestice, amplificate de zgomotele nocturne, iau proporții epice în mintea protagoniștilor. Această disimulare a realului, pe jumătate farsă și pe jumătate dramă a inconștienței, devine punctul de plecare a reflecției asupra felului în care omul mic falsifică evenimentul mare. I. L. Caragiale știe că, adesea, cele mai mari permutări izvorăsc din situații mărunte, iar banalitatea cotidiană, aparent lipsită de relief, devine fermentul din care se nasc marile iluzii. Conu Leonida se crede, în fața Efimiței cel puțin, unul dintre acei „oameni puternici ai zilei”. Ritualul lui zilnic are aerul unei liturghii profane: „întâi și-ntâi pun mâna pe Aurora Democrată, să văz cum merge țara”. Astfel, ziarul, substitut al zeiței dimineții, aduce democrație peste un popor întreg. Se relevă aici mecanismul comic al piesei: un personaj mărunt ridicat la rangul de profet prin propria autoiluzionare.
*Cronică apărută în revista „Convorbiri literare”, Nr. 10 / octombrie, Iași, 2025
Desculț prin Atlantida (Editura Timpul, Iași, 2025), noul volum de lirică al lui Alexandru Drăghici, propune o dublă cheie de lectură: copilul care umblă desculț și satul originar pe unde a hălăduit. În această dublă grilă se adună, deopotrivă, inocența vârstei edenice și nostalgia unei geografii originare, pe care poezia le transfigurează în mit personal. Titlul evocă mai întâi credința poetului în realitatea unui continent legendar, a cărui existență, încă neverificată, rămâne totuși atestată, ca ipoteză fascinantă, în dialogurile platonice. În subtext, se conturează imaginea unui înotător care străbate adâncurile, căci despre Atlantida se spune că s-ar fi prăbușit în mare în urma unui cataclism natural. Pentru Alexandru Drăghici, Atlantida, desprinsă din mitologia Antichității, se convertește într-un echivalent simbolic al satului originar și al copilăriei paradisiace, devenind spațiul unei nostalgii fondatoare și al unei memorii transfigurate prin poezie.
Corneliu Dumitriu ne oferă prin Teatrul lui Shakespeare (Editura Didactică și Pedagogică, București, 2021) o amplă sinteză consacrată operei dramatice a bardului din Avon. Construcția volumului urmează liniile mari ale creației shakespeariene: Tragediile, Comediile, Piesele istorice, la care se adaugă o secțiune aparte, Trei studii de caz, precum și un Dicționar al personajelor. Această arhitectură propune o lectură ierarhică și ordonată, aptă să înlesnească pătrunderea în miezul unei opere în care forța imaginativă și tensiunea dramatică se conjugă într-o unitate vie.
*Cronică apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 8 /2025
Volumul Căutări prin labirintul poeziei (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2025) al lui Ioan Ursu se impune, de la prima lectură, ca o încercare de cartografiere a lumii contemporane, dar și a universului interior al poetului.
În cele douăzeci și una de crochiuri lirice, Ioan Ursu își îngăduie să reia experiența propusă altădată de Marin Sorescu în Singur printre poeți. Avem de-a face, astfel, cu un exercițiu de parodiere și totodată cu o veritabilă punere în scenă a unor stiluri consacrate. Poetul se așază în interiorul unor forme poetice deja fixate, pentru a le supune unui joc al variațiunii și al distanței. Pentru a nu lăsa cititorului niciun dubiu asupra intenției sale, el își deschide fiecare text cu un motto extras din opera autorilor evocați, făcând astfel explicită filiația. Materia crochiurilor se desfășoară de-a lungul întregului evantai al curentelor literare, de la echilibrul clasic și elanul romantic, până la încercările de reînnoire neomodernistă și proiecțiile avangardist-futuriste.
