https://blog.revistaderecenzii.com

*Cronică apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 4 / 2025, p. 15

În această epocă a vârtejului cuantic, când fizica tinde spre alchimie și materiile dansează un vals al metamorfozelor, se conturează o obsesie: transfigurarea substanței în spirit și viceversa, ca o încălcare a hotarelor pe care vechea cosmologie le zugrăvise cu strictețea unei dogme. Această forțare a limitelor, similară unei iscodiri a imposibilului, își găsește ecoul și în titlul enigmatic pe care Klaudia Muntean îl așterne, ca un voal hermetic, peste volumul ei de proză fantastică: Piatra soarelui (Editura Monitorul Oficial, București, 2024). Aici, semantica se încadrează între polii unei dihotomii sacre; fie că e vorba de coborârea astrului în cadrul mineral, fie de înălțarea pietrei spre pulsul solar, proza Klaudiei Muntean deschide o fereastră către un univers unde granițele nu se sfârșesc.

https://blog.revistaderecenzii.com

Recenzie apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 4 / 2025, pp. 15, 17

De-a lungul vremii, omenirea a fost stăpânită de aspirația către piatra filosofală, mitul transmutării materiei în înțelepciune. În volumul cel mai recent, Pietrele care nu tac (Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2024), Ionel Simota pare să fi descoperit nu una, ci mai multe astfel de pietre, purtătoare de sens și mărturisitoare ale unui adevăr profund. În viziunea lui, piatra nu mai este un simbol al tăcerii imobile, ci o expresie a cunoașterii care se revelează celui capabil să o descifreze.

https://blog.revistaderecenzii.com

*Cronică apărută în revista „Noul literator”

Pentru a sublinia dubla pasiune, lirica și pescuitul, George Ceaușu construiește o analogie subtilă cu figura mitologică a lui Ulise. Diferențele dintre el și eroul odiseic sunt prezentate cu un umor fin, care îmbină autoironia cu meditația asupra condiției umane. Prima dintre acestea evidențiază absența unei Penelope care să-l aștepte: „Ulise… / Era așteptat de Penelopa! // Pe mine nu m-așteaptă nicio divă” (Drumuri). A doua diferență, inspirată din alegoria baladei Miorița, anticipează un final spiritual, în care traseul existențial capătă o dimensiune cosmică:

https://blog.revistaderecenzii.com

Volumul Solomon Marcus și limba perfectă (Editura Junimea, Iași, 2024) de Cassian Maria Spiridon se structurează în două secțiuni distincte: Arta și știința lui Solomon Marcus și Solomon Marcus și limba perfectă.

În prima parte, autorul urmărește să scoată la lumină variatele aspecte ale operei lui Solomon Marcus, explorând vastitatea și complexitatea contribuțiilor acestuia în multiple domenii. Solomon Marcus a lăsat o amprentă semnificativă nu doar în științele exacte, unde rigoarea și precizia sunt esențiale, dar și în sfera umanistă, abordând cu aceeași minuțiozitate și profunzime domenii precum poezia, filosofia și lingvistica. Această polivalență a gândirii arată capacitatea lui de a conecta lumi aparent disparate și de a construi o punte între matematică și cultură, între logică și artă.

https://blog.revistaderecenzii.com

*Cronică apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 3 / 2025

Gela Enea, filolog prin formație, își valorifică pregătirea intelectuală și pătrunde în sfera criticii literare prin Cartea de identitate critică (Editura Neuma, Apahida, 2022). Titlul însuși devine o declarație de principii, sugerând dualitatea vocației sale: poetă și critic literar deopotrivă.

Lucrările analizate, în număr de peste șaizeci, acoperă întregul spectru al creației literare, incluzând poezia, proza și dramaturgia. În ceea ce privește teatrul, atenția se îndreaptă asupra volumului Ultima iubire a lui Cezar, semnat de Horia Gârbea, precum și asupra operei Violetei Savu.

https://blog.revistaderecenzii.com

*Cronică apărută în revista „Ramuri”, Nr. 2 / 2025

Prin intermediul liricii, Gelu Birău perpetuează celebra maximă, lansată de Socrate, „Cunoaște-te pe tine însuți”, considerată un principiu esențial al filosofiei antice. Birău își propune, în volumul intitulat Cântece esențiale (Editura Oscar Print, București, 2024), o investigare profundă a propriei ființe, proces pe care îl susține prin imagini puternic introspective: „Pierdut în lăuntrul meu, rătăcesc / nesfârșita propria-mi ființă” (Căutare). Impresia de infinit evocă, în mod subtil, ideea unei lumi de apoi, întrucât sufletul, prin profunzimea sa insondabilă, nu poate fi redus la dimensiunile finite ale corpului fizic. Această vastitate lăuntrică lasă să se întrevadă un sens metafizic și devine, astfel, un indiciu al unei continuități dincolo de moarte. Spiritul uman, fiind atât de eterogen și adânc, transcende limitele impuse de anatomie și existența materială. Astfel, lirica sa poate fi percepută ca o formă de dialog intern, în care poetul își examinează sinele cu o luciditate meditativă.

https://blog.revistaderecenzii.com

*Articol apărut în revista „Ramuri”, Nr. 1 / 2025

Conceptele lui Constantin Noica privind „devenirea întru ființă” par a se concentra exclusiv asupra „carențelor lumii” – susține Ion Militaru în cea mai recentă lucrare a sa, Filosofia existenței defecte (Editura Institutul European, București, 2023). Cu abilitate analitică, Militaru (care identifică și definește termenii clasici prin care Noica interpretează lumea: „individual”, „determinații” și „general”) își transformă investigația într-un instrument hermeneutic, destinat în primul rând sieși, pentru a defini existența apolinică, prin sublinierea aspectelor deficitare ale acesteia. În capitolul inaugural, Ontologia existenței defect – despre rostul și natura exemplelor în filosofia lui Constantin Noica, Militaru dezvăluie cum se poate ajunge la caracterizarea unei societăți prin examinarea modelelor pe care aceasta le adoptă. Tema îi oferă prilejul de a expune noi fațete ale unor figuri emblematice ale lumii antice, precum Socrate și Platon. Despre Socrate, în particular, aflăm detalii prețioase despre maniera în care acesta a stabilit paradigma sinelui ca motor principal al propășirii individuale, precum și despre metoda prin care și-a șlefuit

https://blog.revistaderecenzii.com

Cronică apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 1 / 2025

Cea mai firească și rodnică metodă de întemeiere a unei istorii literare rezidă în inițierea cercetării de la creațiile cele mai apropiate, reprezentative pentru scriitorii autohtoni. Adrian Lesenciuc demonstrează o înțelegere profundă a acestei paradigme și se angajează într-un proiect de anvergură, concretizat în trilogia Critica de direcție (Editura Junimea, Iași, 2024), a cărei structură trimite la arhitectura monumentală a Divinei Comedii a lui Dante Alighieri.

În primul volum, Inelul. Mărimi scalare, autorul realizează o recuperare semnificativă pentru literatura brașoveană, a unei așa-zise „generații pierdute”.

https://blog.revistaderecenzii.com

*Articol apărut în revista „România literară”, Nr. 1 – 2 / 2025

Aspectul mitic al temporalității, evidențiat adesea în literatura populară prin formule introductive, precum: „A fost odată ca niciodată”, dobândește la Mihai Eminescu o direcție filozofică. În Povestea magului călător în stele, poetul interpretează acest timp ca o epocă a unității primordiale, a unei armonii universale. Pe plan științific, etapa coincide cu momentul când toate formele materiale coexistau sub pulsația comună a atomului originar: „În vremi de mult trecute, când stelele din ceriuri / Erau copile albe cu părul blond și des / Și coborând pe rază țara lor de misteruri / În marea cea albastră se cufundau ades; / Când basmele iubite erau înc’ adevăruri, / Când gândul era pază de vis și de eres, / Era pe lumea asta o mândră ‘mpărăție / Ce – avea popoare mândre, mândre cetăți o mie”. Axa temporală este dublată de o cosmologie ontologică, în care planeta era populată de ființe de tip demiurgic (ele manifestau o forță creatoare instantanee: dețineau abilitatea de a transforma ideile în realitate fără intervenție tehnică sau efort manufacturier, trăsătură definitorie a stării paradisiace). Acest ideal al originilor, în care oamenii trăiau vieți apolinice, rămâne un reper fundamental al gândirii eminesciene. Pământenii din această perioadă, înzestrați cu o înțelegere clară a energiilor, devin precursori ai figurii lui Adam.