http://blog.revistaderecenzii.com/
O tânără (de șaisprezece ani) îmi spune cu amărăciune că, până acum, nu a fost nicăieri în străinătate, având atitudinea de a fi pierdut ceva…
Continuă să citeștihttp://blog.revistaderecenzii.com/
O tânără (de șaisprezece ani) îmi spune cu amărăciune că, până acum, nu a fost nicăieri în străinătate, având atitudinea de a fi pierdut ceva…
Continuă să citeștihttp://blog.revistaderecenzii.com/
La începutul anilor nouăzeci, mi-a căzut în mână un Album color dedicat lui Vincent van Gogh. Atât de mult m-a atras, încât am început să pictez eu însumi. Mai întâi, m-am gândit că pot fi un bun desenator, deși în școală nu creionam bine nici măcar un copac, dar am auzit undeva la radio că „totul este linie” și mi-am zis că linii pot să fac. Am desenat un conchistador pe cal, după o poză văzută în cartea de Limba spaniolă (un auxiliar optim în deprinderea acestei limbi neolatine, pe care îl achiziționasem în 1986, din localitatea Victoria, jud. Brașov, acolo unde mă aflam într-o tabără de creație literară).
Continuă să citeștihttp://blog.revistaderecenzii.com/
În martie, anul acesta, mi-a apărut la editura Eride Editorial din Madrid cartea de poeme intitulată Carta a Tetis (170 de poeme), ediție princeps (în limba română încă nu a apărut, dar de curând am primit o ofertă de publicare tot pentru acest număr masiv de poeme, 170). Titlul e omonim unui poem consacrat lui Ahile – am fost impresionat de jelania lui de la malul mării, când îi cere ajutorul lui Tetis, mama lui și fiica lui Neptun: Ahile își aflase predestinarea, dar Tetis, venită din mare, lângă el, îl mângâie și-i spune că încă mai are șansa de a alege, fie intră în istoria omenirii ca un mare erou și va muri tânăr, fie va fi nemuritor, părăsind câmpul de luptă. După cum se știe, Ahile a ales prima variantă și a fost modelul lui Alexandru cel Mare (care, la rându-i, a fost exemplul suprem pentru Napoleon, iar Eminescu a dedicat Oda în metru antic împăratului francez).
Continuă să citeștihttp://blog.revistaderecenzii.com/
Vasile Alecsandri, Ion Ghica, Dimitrie Bolintineanu și alte nume importante de la pașopt au o poziție atât de serioasă în fotografii, mereu cu ochii în direcția unui viitor luminos pe care l-au avut (poate mai puțin Bolintineanu, dar va fi fost și vina lui că a decăzut financiar la un moment dat).
Continuă să citeștihttp://blog.revistaderecenzii.com/
În 1977, la şapte ani, am mers pentru prima dată la stadion. M-au atras gazonul şi, nu ştiu de ce, marginea de zgură. Stăteam între unchiul Ionel, student pe atunci, şi tata. Îmi arătau: „Acela cu banderolă roşie pe braţ e căpitanul Ştefănescu“ etc. Mi l-au numit şi pe Dobrin. Întrebasem de ce taică-meu, când e mingea la jucătorul acesta, strigă: „Ia-l! Ia-l! Ia-l!“ sau: „Fiţi atenţi, că are mingea legată de picior!“.
Continuă să citeștihttp://blog.revistaderecenzii.com/
Soră-mea mă îndeamnă să scriu ceva despre felul în care tata își serba ziua numelui, dar eu nu mă simțeam fericit, pentru că mereu eram cu mintea la examenele pe care le aveam de dat (treapta I, treapta a II-a, bacalaureat, admiterea la facultate).
Continuă să citeștihttp://blog.revistaderecenzii.com/
Locuiam în Brazdă, la parter (aveam vreo zece ani). Mama cumpărase peşte congelat. Sub jetul de apă de la robinetul din bucătărie, unul dintre pești şi-a revenit, sărind năstruşnic în chiuvetă. L-am luat şi l-am dus în cadă, unde, pentru a-i crea un mediu propice, am fixat rădăcini de flori şi iarbă. I-am dat să mănânce dumicaturi de pâine sau presăram mălai pe suprafața apei.
Continuă să citeștihttp://blog.revistaderecenzii.com/
De dimineață, m-am trezit în jur de ora șase, după care am mai dormit vreo oră. Și am visat că țineam în brațe un copil, căruia-i vorbeam, știind că mă înțelege, iar el doar gângurea. În timp ce-i mai arătam câte ceva prin casă, tot numind obiecte, l-am auzit pe el însuși îndrugând, spre marea mea surpriză: „Credeai că nu pot vorbi?”.
Continuă să citeștihttp://blog.revistaderecenzii.com/
Bunicul Constantin încă păstrează în suflet imaginea Bucureştiului interbelic, imagine pe care şi-a format-o la pas. Pentru el, apogeul acelei perioade e faptul că pe genunchi i-a stat Rodica Bujor și i-a cântat.
Continuă să citeștiDe dimineață, pe la 10,15, l-am sunat pe amicul meu, pe Valeriu C., medic stomatolog. Nu am mai vorbit demult. Mi-a spus, între altele, că se pregătește de iarnă. De la el am aflat că, alături, într-un sat, e o femeie care vinde legume din propria-i grădină, la prețuri acceptabile, că, în cartierul lui, la care eu ajung cu bicicleta, se organizează un fel de târg tradițional în fiecare seară, de la ora 16 la 21:
Continuă să citești