https://blog.revistaderecenzii.com/

Aş fi plecat dinspre starea mea, vibrantă ca un plan şi destul de intens urmărindu-mă, înspre dispoziţia sufletească a unuia dintre personajele pe care le urmăream dând pagini, numai să mă sustrag prezentului în care, iată, plăteam chirie. Imaginile trecutului stăruiau ca o pânză pictată în aerul blând al camerei şi mi se părea că nu pot curăţa vopseaua uscată de pe unele scene; dăruit cu un har instantaneu de artist plastic, aş fi refăcut în loc schiţa nouă a unui gest, însă în culoarea locală. Îmbinam prezentul cu trecutul la nivel imaginar, iar în voinţă, ideea viitorului liber de griji deschidea uşi întunecate. Clipe din prezent se întretăiau cu fire din viitor: în locul pomului, instantaneu se instala întâlnirea unui cuplu; răsfoiam jurnalul: starea pe care trebuie s-o fi avut, traducea altfel ştirile, cu nostalgia celui care altădată făcea parte din ele. Dar pentru a capta o astfel de variantă, potenţial seducătoare, când nu mai rezişti preocupărilor şi tumultului devastator al tinereţii, aveam nevoie să parvin.

https://blog.revistaderecenzii.com/

*Articol apărut în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 2 / 2021

https://www.revistascrisulromanesc.ro/work/reviste/sr_02_2021.pdf

În general, cărțile publicate de Adi Popescu au o dublă dimensiune, motivațională și autobiografică; prima derivă din preocuparea față de soarta societății actuale, iar a doua, care este și cea mai importantă, din talentul său înnăscut, care-l poate defini drept un povestitor marcant. În ultimii ani, autorul a mizat pe o singură temă, a fericirii, stare despre care susține că trebuie dobândită cu orice preț, în orice împrejurare, de către fiecare locuitor al planetei. În acest sens, a publicat: Secretul fericirii (2009), Despre succes și fericire (2011), Citate alese – ghid de dezvoltare personală (2012), O țară fericită (2014) și Aur curat pentru învingători (2016). În cel mai recent volum, intitulat Despre fericire, apărut în 2020, în condiții grafice deosebite, la editura Scrisul Românesc, dincolo de propunerile sale futuriste, precum aceea de a se înființa Institutul Român de Fericire, Adi Popescu vine cu veritabile texte literare, care au ca temă evocarea propriei copilării, petrecute în satul montan Licurici, și chiar a trecutului istoric. 

https://blog.revistaderecenzii.com/

3 ianuarie, ora 5, 30 a.m.:

https://blog.revistaderecenzii.com/

*Comunicare apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 12 / 20, p. 13:

https://www.revistascrisulromanesc.ro/work/reviste/sr_12_2020.pdf

Ca după orice eveniment planetar, viața post-pandemică va reveni la normalitate.

În plină pandemie de coronavirus, cititorii pasionați au achiziționat mai multe cărți prin comenzi online. Conform unui studiu realizat de „Ziarul Financiar”, unul dintre cei mai mari retaileri online de pe piața locală a vândut „pe 23 aprilie, de Ziua Internațională a Cărții, peste 120.000 de exemplare, cu 60% mai mult ca în aceeași zi din 2019”. De asemenea, alt retailer online de carte din România, are „o creștere de 85% a vânzărilor pe segmentul 18-24 ani în perioada stării de urgență”.

http://blog.revistaderecenzii.com/

Este ger… La fiecare pas făcut prin casă, mă întreb, în sinea mea, când a mai fost o altfel de temperatură joasă, pentru că eu nu-mi amintesc…

https://blog.revistaderecenzii.com/

http://blog.revistaderecenzii.com/

Pe Aurelian Dinculescu l-am cunoscut în redacția unui ziar. După felul în care vorbea, îți inspira încredere și l-ai fi clasat între primii zece înțelepți ai urbei. Avea o vorbă: „Neică!”, pe care o rostea cu predilecție în dialogul cu Victor Belciug, prietenul lui de o viață.

http://blog.revistaderecenzii.com/

Sunt ușor dezamăgit. Am fost trădat de mecanismul propriului blog. Începusem să scriu ceva despre Liviu Rebreanu, am bifat „Publică”, am avut pană de curent de o secundă și materialul mi-a dispărut, nu a mai fost de regăsit nici măcar la „Ciorne”…

http://blog.revistaderecenzii.com/

Natura a început să fie urâtă, mai ales din cauza frigului care o stăpânește, care o strânge precum menghina piesa de oțel. Pe șezlong, e imposibil să mă mai așez, fără a pune sub mine o pernă de scaun. Obiectivele îmi sunt din ce în ce mai rare, pe acest final de an. Nu mai sun pe nimeni, pentru că, dacă am sunat, ce lucru minunat mi s-a întâmplat?

http://blog.revistaderecenzii.com/

Când mă uitam la desenele animate cu Pinocchio, eram la vârsta de a crede sau nu că nasul îți poate crește, pentru că minți. De aceea, dacă mama, fixându-mă cu privirea, mă întreba, când i se părea ei că nu spun adevărul unei fapte: „Să-ți crească nasul?”, eram în dubiu – să recunosc sau nu ceea ce aș fi comis. Îmi era teamă de consecință, întrucât aș fi pățit-o pe pielea mea (pe nasul meu). Așteptam să treacă zile de la moment, îmi verificam nasul, pentru a ști pe viitor dacă mai însăilez sau nu vreo minciună, însă nici atunci nu eram prea sigur că s-a definitivat consecința – mă gândeam că poate dura mai mult decât aș fi estimat eu sau că m-o fi iertat Dumnezeu, de data aceea. Dar cum evenimentele se rostogoleau în cascadă, ajunsesem să urăsc ideea, inițiată de serial, că există o pedeapsă vizibilă pentru orice falsitate, pe o întâmplare nevinovată în care aș fi fost angrenat ca puști.

http://blog.revistaderecenzii.com/

În 1990, fiind în armată la Severin, am împrumutat, de la biblioteca unității militare, două cărți, Poeme de Hölderlin și Fenomenul Pitești de Virgil Ierunca. Prima mi-a rămas în suflet cu dorul acela de călătorie cu trăsura, trăit de marele poet romantic. Versurile îmi inspiraseră o asemenea stare, încât, în biroul comandantului, unde-mi petreceam după-amiezile singur (eram furier – băteam la mașină toate actele și după ora 16,00, citeam în liniște), mă uitam la o raniță plină de mere și numai drumuri de munte visam. Totuși, în urmă, după lăsarea la vatră, nu mi s-a întâmplat niciodată să iau sacul de drumeție în spinare și să urc nu știu ce vârf…