Un clasic mereu în actualitate. Cronică literară* de Dan Ionescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Accente culturale - Posts | Facebook

*Cronică apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 5 / 2021

https://www.revistascrisulromanesc.ro/work/reviste/sr_05_2021.pdf

Critic literar cu o activitate îndelungată și valoroasă, Constantin Cubleșan a publicat recent un studiu literar deosebit de important intitulat Ion Creangă, clasic al artei naive (Ed. Princeps Multimedia, Iași, 2021). În primul capitol, universitarul clujean realizează o trecere în revistă, a principalelor opinii asupra operei marelui povestitor, de la acelea formulate de către I. Negruzzi, care atrăgea atenția că „mulți considerau pe Creangă ca pe un scriitor de mâna a doua, spre marea supărare a colegilor săi din Junimea”, până la conchiderea lui Vladimir Streinu, din Istoria literaturii române, vol. al III-lea: Ion Creangă „a lucrat în prelungirea sensibilității primitive”, fapt care a asigurat originalitatea epicii sale.

Tema celui de-al doilea capitol, Creangă înainte de Creangă, i-a fost inspirată de „perspectiva analitică pe care și-o propune Mircea Bertea în cercetarea sa”, cu denumire omonimă, anume care sunt indicii matriciali „ai operei acestui scriitor care, pentru mulți dintre exegeții lui, s-a relevat târziu și care, în ciuda faptului că nu a scris prea mult, rămâne încă insuficient cunoscut” (Mircea Bertea, Creangă înainte de Creangă, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2001). Comentându-i lucrarea, Constantin Cubleșan susține aceeași idee, relativă momentului acceptării lui Creangă drept scriitor, abia după ce acesta a publicat, în revista „Convorbiri literare”, în 1875, povestirea Soacra cu trei nurori.    

Tăvălugul de fapte din opera Amintiri din copilărie a oferit autorului ocazia de a fi ilustrat satul natal, din dublă perspectivă, a maturului care a devenit și a copilului care a fost. Mai mulți scriitori au avut, desigur, o astfel de inițiativă, însă niciunul nu a fost exclusivist, în plan lingvistic, precum Ion Creangă: „Pentru el – scrie Constantin Cubleșan, în capitolul al treilea, Lumea înțeleasă ca amintiri – pare a nici nu exista alt limbaj decât cel pe care l-a deprins de la părinți, de la vecini, de la cei ce știu să istorisească întâmplări vechi sau nemaivăzute și care-l folosesc curent. Limbajul acesta este cel folosit de oamenii din Humulești, din satul lui Ion Creangă sau, dacă vreți, din satul lui Nică a Petrei, eroul amintirilor”. Incursiunea în propriul trecut deconspiră și o trăsătură a caracterului autorului, specifică, totodată, și oamenilor evocați de către acesta, anume „oroarea de singurătate”.

Deși, în general, s-a pus accent pe talentul lui nativ, totuși, Ion Creangă, unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii noastre, a avut parte și de o pregătire deosebită, în domeniul religios, despre care aflăm în secțiunea Proorocul Daniel și Diaconul Creangă: „Am stăruit asupra acestor date biografice, pentru că ele sunt esențiale în formarea intelectuală a lui Ion Creangă, în ciuda considerării, de către junimiști, ca fiind un om din popor, un țăran sadea, având harul povestirii și fiind doar în stare să-i amuze pe aceștia, cu snoavele spuse pe ulița mare sau pe cea mică, în funcție de cum i se cerea de către plenul ședințelor la care participa, adesea, împreună cu Mihai Eminescu”. Filonul religios persistă în basmul cult, Povestea lui Harap-Alb, datorită însușirii de bildungsroman a narației. Întâmplările prin care trece protagonistul, sprijinit, în etape, de către tovarășii lui năzdrăvani, Setilă, Flămânzilă, Gerilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă, pentru a prelua crăia în mod meritat, reproduc, în plan fantastic, încercările, pline de pericol, cărora le face față proorocul Daniel, ambii (Harap-Alb și proorocul) relevând trăsături similare de caracter, precum istețimea și bunătatea.

Dumnezeu dispune și distribuie forță coercitivă, în baza unor virtuți creștine, mila și bunătatea; beneficiar va fi Ivan Turbincă (supus unor probe, de către Dumnezeu și Sf. Petru) care va controla moartea, o bună perioadă de timp, precum a procedat Sisif, în mitologia elină. În împrejurările cărora le face față, Ivan, prototip al omului dus de val, se conformează unui supliciu pe care nu-l resimte ca atare, acela de a risca să cadă în derizoriu, tocmai pe seama criteriului funcțional, de compensare a faptului de a i se fi conferit dreptul de manipulare a morții. De aceea, mucalitul „diacon se dovedește – susține Constantin Cubleșan în Ivan Turbincă, un Sisif al derizoriului – a fi, prin destinul tragi-comic al eroului său, Ivan Turbincă, un bun și profund cunoscător al coordonatelor firii neamului său, trăitor în toate epocile, din străvechime până astăzi”.       

Lumea fantastică a povestirilor, care a dus la ceea ce se poate numi Povestea ca parabolă poetică, a influențat și genul liric. Unul dintre poeții notabili, inspirat de basmele „marelui humuleștean”, a fost Vasile Voiculescu, pentru care popasurile Fetei Moșneagului devin oportunități de vituperare a lumii moderne, parcimonioasă în etalarea simțirii creștinești și a smereniei: „Stă sufletul fără iubire, ca o fântână părăsită / C-un pic de apă-n fund, sălcie, sub năruirea de pereți” (Stă sufletul fără iubire de Vasile Voiculescu).

Cu această monografie, care poartă un titlu subtil, Constantin Cubleșan atestă, încă o dată, actualitatea operei marelui clasic român, iar stilul în care își fundamentează ideile este elaborat și, totodată, captivant. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.