Dan Ionescu: Jurnal de călătorie

I.

La ieșirea din Viena, am recunoscut, de la volan, locurile pe care le-am bătut la pas acum patru ani – pe când voiam să obosim pe străzile celei mai liniștite capitale din lume.

Dan Ionescu: Jurnal de călătorie

Am făcut testul Covid-19 la o policlinică particulară, pentru că la spitalul propriu-zis, ar fi trebuit să așteptăm mai mult pentru rezultat și ar fi existat și pericolul să iasă „neconcludent”.

Adolescența surprinsă liric de Nichita Stănescu

*Articol apărut în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 9 / 2020

Poeții latini proslăveau frumusețile primăverii, Nichita Stănescu își percepe vârsta drept imn (pe care-l poate intona oricând își dorește, fiind sigur că nu a greșit în selectarea acestui mod de manifestare a bucuriei de a trăi).

O scurtă vedere asupra fabulei Cronicari de Urmuz

* Articol apărut în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 9 / 2020

În fabula Cronicari, socotită de mulți „anti-fabulă”, datorită aspectului parodic, sunt imprimate, încă de la început, nuanțele epocii în care au trăit „niște cronicari”: e vorba despre acea perioadă în care moda în Țările Române era influențată de Orientul Mijlociu.

*Articol apărut în revista „Luceafărul de dimineață”, Nr. 6 / 2020

Prima reprezentație a piesei Cântăreața cheală de Eugen Ionescu a avut loc la Théâtre des Noctambules din Paris, în ziua de 11 mai 1950, regizor fiind Nicolas Bataille. După un număr mare de interpretări, „a devenit una dintre cele mai jucate piese din Franța, primind premiul Molière d’honneur”.

Pădurea spânzuraților – roman psihologic

de Dan Ionescu

*Studiu apărut în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 5 / 2020

Pentru a scrie Pădurea spânzuraților, Liviu Rebreanu s-a documentat temeinic asupra etapelor presupuse de tragedia fratelui său, Emil Rebreanu, acuzat de trădare de către un tribunal militar austro-ungar și executat prin spânzurare (în 1917).

100 de ani de la apariția romanului Ion de Liviu Rebreanu

*Articol apărut în revista „Luceafărul de dimineață”, Nr. 4 / 2020, p. 16

Apariția romanului Ion reprezintă „o dată istorică în procesul de obiectivare a prozei românești” (după cum aprecia Eugen Lovinescu, teoreticianul modernismului la noi). Până la publicarea lui, romanul românesc număra câteva remarcabile realizări: Ciocoii vechi și noi (1863) de N. Filimon, trilogia Neamul Comăneștenilor (1894 – 1898) de Duiliu Zamfirescu, Mara (1906) de Ioan Slavici și Neamul Șoimăreștilor de M. Sadoveanu (1915).

În sobă, lemnele trosnesc,

precum o tobă uitată în crâng.

De la mama Ioana, bunica mea, femeie „cu inimă în ea”,

adică harnică și iute,

care ne-a urat să avem inima ei,

am învățat să citesc,

de la lecția C din Abecedar.

*Cronică apărută în revista „Luceafărul de dimineață”, Nr. 3 / 2020

Titlul celei mai recente cărți de lirică, semnată de Mihai Firică, Ultimele zile și viața de după (Ed. Tracus Arte), face trimitere la acea porțiune de univers pe care însuși Liviu Rebreanu a încercat s-o reflecte în finalul romanului Pădurea spânzuraților, a trecerii sufletului, de la viața pământeană, la aceea de apoi; raportat la o experiență personală precum iubirea, titlul marchează atmosfera ultimelor zile ale acestei experiențe, dar și a celor dintâi din „viața de după”.