https://blog.revistaderecenzii.com/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Îmi propun de multe ori să mă duc pe la Mânăstirea Gura Motrului din județul Mehedinți.

            Cel mai recent, am ajuns duminica trecută. Am plecat din Craiova cu noaptea-n cap și la ora 07.00 eram la poarta mânăstirii. La acea oră, poarta era închisă, cu toate că era duminică. Ulterior am aflat că se deschide la ora 08.00. M-am învârtit prin împrejurimi, constatând starea jalnică a drumului ce duce spre satul Bâlta, care aparține de orașul Filiași. Se făcuse 07.30 și poarta era tot închisă. Nu am mai avut răbdare, mi-am făcut cruce, am rostit o rugăciune la ușa mânăstirii și am plecat cu gândul să văd unde se varsă râul Motru în Jiu. Am trecut podul peste Motru, la ieșirea din satul Gura Motrului, sat ce aparține comunei Butoiești, apoi am ales să merg pe un drum de țară de-a lungul râului. Drum cu gropi pline de apă. Accesul devenea tot mai greu, așa că am hotărât să mă opresc și să continui la pas. Am vrut să întorc mașina pentru a-mi fi mai ușor la întoarcere. Zis și făcut. Dar Dumnezeu m-a pedepsit, pentru că nu am avut răbdare să se deschidă mânăstirea și-n timpul manevrei, pe drumul acela de pământ, destul de îngust, am ,,reușit” să derapez într-un mic șanț, pe care nu-l observasem din cauza vegetației. A fost suficient ca să nu mai pot da înapoi, întrucât roțile patinau pe iarbă și tocmai ce schimbasem cauciucurile de iarnă.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ţin minte că în copilăria mea, când cineva dorea să convingă pe ceilalţi de adevărul spuselor sale îşi dădea „cuvântul de onoare”. Aţi mai auzit în ultima vreme această expresie la cei din jur? Eu mărturisesc cinstit că nu… nici măcar la mine – adică de ani buni mi-a ieşit din obişnuinţă să mai spun aşa ceva chiar dacă de multe ori a trebuit să conving pe alţii că nu mint.

https://blog.revistaderecenzii.com/

            În piață, cunoști România reală în toată splendoarea și sărăcia ei. Țărănci, în cea mai mare parte de la Ișalnița se întrec să-ți ofere zarzavaturi de cea mai bună calitate. Apoi vin tarabele cu marfă de import. Mult mai numeroase. În spatele lor, sunt doar niște precupeți care fac și ei un ban, dacă țara asta nu le oferă ceva mai bun. Una peste alta, oameni de tot felul, marfă pe măsură, după posibilitățile fiecărui buzunar. Spectacolul se desfășoară într-un iz de grătar. Sunt vreo patru terase care se bat în preparate ispititoare: mici, cârnați, hamsie, ceafă etc., care mai de care mai îmbietoare și mai tentante.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Mici minciuni şi mari adevăruri (II)

Aveam cam 30 de ani când am început să realizez importanţa învăţăturilor primite în copilărie de la bunici şi părinţi (mda, se pare că pricep cam greu…). Nici bunicii nici părinţii nu m-au pedepsit vreodată pentru greşeli sau năzbâtii, ci pentru minciună. Întotdeauna insistau să spun adevărul, iar eu nu înţelegeam rostul unei asemenea conduite – mai ales când vedeam cum ceilalţi copii – ba chiar şi adulţi – scăpau de belele minţind.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Învăluit de aerul cel mai pur,

	Zăresc, în ceață, orizontul obscur...
,
	Acolo, departe,
	ești tu!
	Aud minunatele șoapte,
	ale adorației tale.

	Curând, ceața se va ridica,
	iar orizontul va fi mai aproape.
	Simți-voi mai mult cum mă iubești
,
	Inimile noastre putând să spună:
	O, fericire, tu vei fi STĂPÂNĂ!

Î

https://blog.revistaderecenzii.com/

Dacă ar fi să mă întâlnesc vreodată cu „Peştişorul de Aur” care îndeplineşte trei dorinţe, probabil primele două ar fi legate de sănătate şi bunăstare – a mea şi a tuturor celor din jurul meu: familie, prieteni, vecini, comunitate, oraş, ţară – chestii dintr-astea, generale…  Dar cu siguranţă cea de-a treia dorinţă ar fi exclusiv pentru mine şi beneficiul meu: şi anume să fiu ferită de minciună. Asta nu înseamnă că aş cere ca ele să dispară sau ca ceilalţi să nu mă mai mintă (asta ar fi ceva imposibil chiar şi pentru minunatul Peştişor), ci mi-aş dori foarte mult ca EU să capăt capacitatea de a discerne imediat, cu acurateţe, fiecare minciună.

https://blog.revistaderecenzii.com/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Rubrica de enigme

            „Revista de recenzii” și-a propus să inaugureze o rubrică nouă care să cuprindă povestiri enigmatice mai mult sau mai puțin veridice. O primă povestire este despre Enigma Otiliei – celebrul roman al lui George Călinescu.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Vorbe-n dodii (II)

Da, viaţa modernă face să dispară vechi expresii româneşti, este un lucru pe care îl resimt ca pe o mare pierdere, dar mărturisesc că există însă o excepţie care mă face fericită. Mă bucur nespus când constat că încet-încet devine uitată denumirea populară extrem de răutăcioasă şi nedreaptă dată unei plante minunate: păpădia.