https://blog.revistaderecenzii.com/

Tatăl meu de suflet, Dumitru

În primii ani când l-am cunoscut i-am spus „Nea Mitică” – un om calm, înţelept şi generos. M-a primit în casa şi familia sa cu braţele şi inima larg deschise. Iniţial am fost sceptică de o asemenea reacţie – a unui ardelean sfătos pentru o necunoscută venită de la Bucureşti. Dar, în mod clar, eu eram cea care avea idei preconcepute, pentru că „Nea Mitică” m-a adoptat sufleteşte încă de când am trecut prima dată pragul casei sale, ca prietenă a fiului său. Şi am acceptat să cred acest lucru doar mai târziu, când am început să prind încredere în acest om şi să înţeleg că inima sa era o minune reală. O inimă mare şi optimistă care bătea doar pentru binele a tot ce exista în din jurul său: oameni, animale, plante…

https://blog.revistaderecenzii.com/

            Într-o vineri, ne-am hotărât să plecăm la țară. Aveam liber, inclusiv luni. Duminică erau Rusaliile. Când – stupoare!! Nu mai răcea frigiderul. Cu o seară înainte, soția a pus ceva la congelator, dar nu se închisese bine ușa.

https://blog.revistaderecenzii.com/

  Se naşte dintr-un bulb. Creşte, se lăţeşte, îi apar nervurile, limbul, peţiolul şi teaca. Are rolul ei în tot arborele, în biotopul şi biocenoza din care face parte. Ziua absoarbe bioxidul de carbon apoi prin fotosinteză îl transformă în oxigen. Şi face asta împreună cu suratele ei. E o alveolă pulmonară a copacului. Din când în când o bate vântul. În funcţie de rezistenţa fiecăreia unele surate pot fi învinse şi gata, se pierd. De fapt se întorc mai devreme acolo unde se vor întoarce toate. Dacă e mai bine prinsă pe ram doar toamna o poate învinge şi-i va urgenta întâlnirea cu suratele ei de pe pământ.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Recent, am aflat de organizarea unei expoziţii de fluturi exotici vii şi am decis să merg, chiar dacă mă aşteptam să fiu încercată de simţămintele pe care le am când vizitez o grădină zoologică sau delfinariu – adică împărţite. Pe de o parte, mă bucur de fericirea copiilor care descoperă un colţ necunoscut lor de natură, iar pe de altă parte simt o imensă milă faţă de vietățile captive.

https://blog.revistaderecenzii.com/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Îmi propun de multe ori să mă duc pe la Mânăstirea Gura Motrului din județul Mehedinți.

            Cel mai recent, am ajuns duminica trecută. Am plecat din Craiova cu noaptea-n cap și la ora 07.00 eram la poarta mânăstirii. La acea oră, poarta era închisă, cu toate că era duminică. Ulterior am aflat că se deschide la ora 08.00. M-am învârtit prin împrejurimi, constatând starea jalnică a drumului ce duce spre satul Bâlta, care aparține de orașul Filiași. Se făcuse 07.30 și poarta era tot închisă. Nu am mai avut răbdare, mi-am făcut cruce, am rostit o rugăciune la ușa mânăstirii și am plecat cu gândul să văd unde se varsă râul Motru în Jiu. Am trecut podul peste Motru, la ieșirea din satul Gura Motrului, sat ce aparține comunei Butoiești, apoi am ales să merg pe un drum de țară de-a lungul râului. Drum cu gropi pline de apă. Accesul devenea tot mai greu, așa că am hotărât să mă opresc și să continui la pas. Am vrut să întorc mașina pentru a-mi fi mai ușor la întoarcere. Zis și făcut. Dar Dumnezeu m-a pedepsit, pentru că nu am avut răbdare să se deschidă mânăstirea și-n timpul manevrei, pe drumul acela de pământ, destul de îngust, am ,,reușit” să derapez într-un mic șanț, pe care nu-l observasem din cauza vegetației. A fost suficient ca să nu mai pot da înapoi, întrucât roțile patinau pe iarbă și tocmai ce schimbasem cauciucurile de iarnă.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ţin minte că în copilăria mea, când cineva dorea să convingă pe ceilalţi de adevărul spuselor sale îşi dădea „cuvântul de onoare”. Aţi mai auzit în ultima vreme această expresie la cei din jur? Eu mărturisesc cinstit că nu… nici măcar la mine – adică de ani buni mi-a ieşit din obişnuinţă să mai spun aşa ceva chiar dacă de multe ori a trebuit să conving pe alţii că nu mint.

https://blog.revistaderecenzii.com/

            În piață, cunoști România reală în toată splendoarea și sărăcia ei. Țărănci, în cea mai mare parte de la Ișalnița se întrec să-ți ofere zarzavaturi de cea mai bună calitate. Apoi vin tarabele cu marfă de import. Mult mai numeroase. În spatele lor, sunt doar niște precupeți care fac și ei un ban, dacă țara asta nu le oferă ceva mai bun. Una peste alta, oameni de tot felul, marfă pe măsură, după posibilitățile fiecărui buzunar. Spectacolul se desfășoară într-un iz de grătar. Sunt vreo patru terase care se bat în preparate ispititoare: mici, cârnați, hamsie, ceafă etc., care mai de care mai îmbietoare și mai tentante.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Mici minciuni şi mari adevăruri (II)

Aveam cam 30 de ani când am început să realizez importanţa învăţăturilor primite în copilărie de la bunici şi părinţi (mda, se pare că pricep cam greu…). Nici bunicii nici părinţii nu m-au pedepsit vreodată pentru greşeli sau năzbâtii, ci pentru minciună. Întotdeauna insistau să spun adevărul, iar eu nu înţelegeam rostul unei asemenea conduite – mai ales când vedeam cum ceilalţi copii – ba chiar şi adulţi – scăpau de belele minţind.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Învăluit de aerul cel mai pur,

	Zăresc, în ceață, orizontul obscur...
,
	Acolo, departe,
	ești tu!
	Aud minunatele șoapte,
	ale adorației tale.

	Curând, ceața se va ridica,
	iar orizontul va fi mai aproape.
	Simți-voi mai mult cum mă iubești
,
	Inimile noastre putând să spună:
	O, fericire, tu vei fi STĂPÂNĂ!

Î