https://blog.revistaderecenzii.com/
La prima vedere, întrebarea este una de categorie grea, esenţială, dar la care răspunsul se pare că este foarte simplu. L-am găsit pe net, nu mai ţin minte unde şi cui aparţine, ştiu doar că este un text cu care am rezonat într-o măsură atât de mare, încât am decis să ţin cont de el.
Continuă să citești
Au înflorit trandafirii
În fiecare an, în curtea casei mele are loc o imensă explozie – una de culoare şi frumos. Startul îl dau primăvara ghioceii, zambilele, diversele soiuri de lalele şi narcise care se iau parcă la întrecere cu inflorescenţa pomilor fructiferi. De regulă, după sărbătoarea Paştelui, când noaptea nu mai este foarte frig, culoarea şi veselia florilor este adusă în curte de petuniile şi muşcatele pe care le scot din casă la aer, de clemantita delicată ca o balerină, precum şi de venerabilul meu liliac bătut – care are peste 4 decenii de existenţă falnică.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Am întrebat mulți tineri dacă au auzit de el. Nu. Și o spuneau așa de senin. Am întrebat și doi polițiști săriți de 40 de ani. M-a distrat răspunsul lor cum că nu cumva a lucrat în Regională. Da le-am zis eu la Regionala Divină. Băi oameni buni de 4500 de ani, de la Moise nimeni în afară de Petrache Lupu, în anul 1935 nu a mai vorbit cu Dumnezeu. Există documentare pe youtube, Am urmărit unul în care Adrian Păunescu împreună cu Grigore Vieru au fost la el acasă când avea 86 de ani. Foarte interesant, chiar vă rog să-l urmăriți.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Dimineţi însorite
Dacă mă întrebaţi ce îmi place cel mai mult în lumea asta, răspunsul meu nu va fi legat de haine, tabieturi, ciocolată, oameni sau animale… da, există şi ele în lista de preferinţe, nu neapărat în această ordine – dar primul loc este în mod categoric ocupat de dimineţile însorite.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Tatăl meu de suflet, Dumitru
În primii ani când l-am cunoscut i-am spus „Nea Mitică” – un om calm, înţelept şi generos. M-a primit în casa şi familia sa cu braţele şi inima larg deschise. Iniţial am fost sceptică de o asemenea reacţie – a unui ardelean sfătos pentru o necunoscută venită de la Bucureşti. Dar, în mod clar, eu eram cea care avea idei preconcepute, pentru că „Nea Mitică” m-a adoptat sufleteşte încă de când am trecut prima dată pragul casei sale, ca prietenă a fiului său. Şi am acceptat să cred acest lucru doar mai târziu, când am început să prind încredere în acest om şi să înţeleg că inima sa era o minune reală. O inimă mare şi optimistă care bătea doar pentru binele a tot ce exista în din jurul său: oameni, animale, plante…
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Într-o vineri, ne-am hotărât să plecăm la țară. Aveam liber, inclusiv luni. Duminică erau Rusaliile. Când – stupoare!! Nu mai răcea frigiderul. Cu o seară înainte, soția a pus ceva la congelator, dar nu se închisese bine ușa.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Se naşte dintr-un bulb. Creşte, se lăţeşte, îi apar nervurile, limbul, peţiolul şi teaca. Are rolul ei în tot arborele, în biotopul şi biocenoza din care face parte. Ziua absoarbe bioxidul de carbon apoi prin fotosinteză îl transformă în oxigen. Şi face asta împreună cu suratele ei. E o alveolă pulmonară a copacului. Din când în când o bate vântul. În funcţie de rezistenţa fiecăreia unele surate pot fi învinse şi gata, se pierd. De fapt se întorc mai devreme acolo unde se vor întoarce toate. Dacă e mai bine prinsă pe ram doar toamna o poate învinge şi-i va urgenta întâlnirea cu suratele ei de pe pământ.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Recent, am aflat de organizarea unei expoziţii de fluturi exotici vii şi am decis să merg, chiar dacă mă aşteptam să fiu încercată de simţămintele pe care le am când vizitez o grădină zoologică sau delfinariu – adică împărţite. Pe de o parte, mă bucur de fericirea copiilor care descoperă un colţ necunoscut lor de natură, iar pe de altă parte simt o imensă milă faţă de vietățile captive.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Îmi propun de multe ori să mă duc pe la Mânăstirea Gura Motrului din județul Mehedinți.
Cel mai recent, am ajuns duminica trecută. Am plecat din Craiova cu noaptea-n cap și la ora 07.00 eram la poarta mânăstirii. La acea oră, poarta era închisă, cu toate că era duminică. Ulterior am aflat că se deschide la ora 08.00. M-am învârtit prin împrejurimi, constatând starea jalnică a drumului ce duce spre satul Bâlta, care aparține de orașul Filiași. Se făcuse 07.30 și poarta era tot închisă. Nu am mai avut răbdare, mi-am făcut cruce, am rostit o rugăciune la ușa mânăstirii și am plecat cu gândul să văd unde se varsă râul Motru în Jiu. Am trecut podul peste Motru, la ieșirea din satul Gura Motrului, sat ce aparține comunei Butoiești, apoi am ales să merg pe un drum de țară de-a lungul râului. Drum cu gropi pline de apă. Accesul devenea tot mai greu, așa că am hotărât să mă opresc și să continui la pas. Am vrut să întorc mașina pentru a-mi fi mai ușor la întoarcere. Zis și făcut. Dar Dumnezeu m-a pedepsit, pentru că nu am avut răbdare să se deschidă mânăstirea și-n timpul manevrei, pe drumul acela de pământ, destul de îngust, am ,,reușit” să derapez într-un mic șanț, pe care nu-l observasem din cauza vegetației. A fost suficient ca să nu mai pot da înapoi, întrucât roțile patinau pe iarbă și tocmai ce schimbasem cauciucurile de iarnă.
Continuă să citești