https://blog.revistaderecenzii.com

Iubite amice,

Îți aduci aminte de întîia noastră întîlnire, sunt acum vreo 45 de ani, la Paris, cam pe la anul 1835? Cinci sau șase români munteni din Valahia, cum se zicea pe-atunci, locuiam în rue St. Hyacinthe cu Niculae Cantacuzino Pașcanu și cu Iancu Filipescu Vulpache. Voi, alți atîția români moldoveni, între cari și fostul domn Alecu Cuza, locuiați cu un profesor anume Furnarache în rue Notre-Dame des Champs.

Într-o duminecă, micele noastre cîrduri se întîlniră pe Quai Voltaire, și noi și voi mergeam tot spre Champs Elysées. Mentorii noștri se opriră un minut la vorbă. Nu știu cum, nici în ce fel, dar ne-am pomenit deodată amestecați și braț la braț un muntean c-un moldovean; vorbeam fiecare limbagiul provinciei noastre și ne înțelegeam, parc-am fi vorbit aceeași limbă. Ce revelațiune! Dintr-acel moment nu am mai fost nici munteni, nici moldoveni. Eram toți românii

https://blog.revistaderecenzii.com

I
Egipet suvita de viata-n tara desertului neadormit.
Canalul de Suez bijuterie pe nedrept inverigata.
O, piramide, de ce lacustele mortii va tulbura somnul de
milenii?
Egipetul plange cu margaritarele durerii
O, nu mai plange, eroice Egipet!
Indemnul vremii: Inainte!
Vrajitorilor evului mediu le spun:
Lasati sa clipeasca ochiul senin deasupra Egipetului,
Niciodata nu mor martirii dreptatii.