Sinteză
De când e Lumea și Pământul.
O Lege ne veghează Așezământul:
Epigramă, de Petre Cazangiu
Răspunde
Arhive categorii: Din manuscrise
Încovoiaţi de gânduri fără glas, de Petre Cazangiu
Încovoiaţi de gânduri fără glas
Toate tăcerile din lume de-ar porni
Să ardă la lumină, într-o zi,
Ion R. Popa: Inaugurarea. Proză
Odată cu înființarea ciclului al doilea, în satul Crângași a început și construcția unui nou local de școală, care să fie adăugat celui vechi aflat la două sute de metri mai la deal.
– Încă trebuia să-l fi avut gata acum, nu să-l începem, s-a exprimat Ristea, un fruntaș al satului interesat ca fiul și fiicele sale să-și continue școala după cele patru clase primare. Deja fiica cea mare o luase spre oraș, cea mijlocie urma să treacă în clasa a cincea, iar fiul era în clasa a doua.
Prof. Ion R. Popa: Henri Coandă, o viață închinată progresului științei și tehnicii pe plan mondial
Descendent al unei familii olteneşti care s-a interferat cu istoria devenirii şi afirmării naţiunii române în momente nodale ca cele din 1821, 1859, 1877-1878, 1914-1918, ori au fertilizat-o cu contribuţii ilustre în ştiinţă, tehnică, economie, artă, literatură, diplomaţie şi pe câmpul de luptă, Henri Coandă a păstrat până în amurgul vieţii memoria înaintaşilor, considerându-se produsul lor şi al meleagurilor pe care s-au succedat generaţiile Coandă, ale căror efluvii le-a purtat cu sine pretutindeni. Totodată, putem afirma că Henri Coandă reprezintă chintesenţa Familiei Coandă şi întruchipează spiritul creator românesc pe care l-a înnobilat cu umanismul său şi personalitatea sa enciclopedică, făcând ca numele de român să capete noi dimensiuni în conştiinţa omenirii.
Epigramă, de Petre Cazangiu
Fulgi avem, mintea-i de prisos
Gânsacul-șef, creier vânjos,
Convins că are cârdul fraier,
Melania Rusu Caragioiu: R O M Â N I E I. Poem
Motto: ,,Greu crește floarea-n iernile cumplite…”
Din caierul mare al vremii
Istoria strânge-un fuior
Scriind cu fir alb pe milenii
Hrisov cu hrisov, din izvor…
Milena Munteanu: În Sfântul Grai Românesc
Imediat după terminarea facultăţii am făcut o vizită la ţară, într-un sat din Oltenia în care fiecare copac are o poveste, fiecare văcuță are un nume și toți sătenii îi știu pe toți ceilalți. Faţă de satul ardelenesc, ordonat, curat, în care totul era făcut cu socoteală, în bătătura oltenească părea că totul este vraişte. Viaţa se desfăşura ba din deal, ba din vale, câinele muşca purceaua iar purceaua schilodea puii, toţi şi toate erau în devălmăşie, iar mie îmi părea că nimic n-are cap sau coadă… Puii erau chemaţi la mâncare: Pui, pui, pui, mânca-v-ar moartea! Iar moartea nu era niciodată prea departe. Ori venea dihorul, ori vulpea, ori scroafa, ori vecinii, pe puii ăia se bătea o lume întreagă. Cred că nimănui de-acolo nu-i trecuse prin gând să zică: Mânca-v-ar viaţa! sau, şi mai bine: Mânca-v-ar Raiul!
Petre Cazangiu: Stăpâni și sclavi pe al Cuvintelor meleag…
Stăpâni și sclavi pe al Cuvintelor meleag…
– De ce nu-i chiar ușor, dintr-o tâlcuire,
Să descifrezi deplin a vorbelor rostire?
Ion R. Popa: Ea era mireasa (Proză)
Trecuseră aproape doi ani de când Paul Enculescu terminase școala de maiștri. Era ultimul termen promis părinților legat de căsătoria sa, pentru care era tot mai presat. Cunoscuse multe fete, dar niciuna nu-i „căzuse la inimă”, cum încerca el să-i explice mamei sale.
