Născut la 7 iunie 1886 într-o veche familie oltenească ce şi-a interferat adesea destinul cu istoria devenirii şi afirmării naţiunii române şi a fertilizat-o cu contribuţii ilustre în ştiinţă, tehnică, economie, artă, literatură, diplomaţie şi pe câmpul de luptă, Henri Coandă (1886-1972) a păstrat toată viţa amintirea înaintaşilor, s-a considerat produsul lor şi al meleagurilor pe care s-au succedat generaţiile Coandă şi ale căror efluvii le-a purtat cu sine pretutindeni. Totodată, putem afirma că Henri Coandă reprezintă chintesenţa Familiei Coandă şi întruchipează spiritul creator românesc pe care l-a înnobilat cu umanismul său şi personalitatea sa enciclopedică, făcând ca numele de român să dobândească în epocă noi dimensiuni, în relaţie directă cu polivalenţa şi monumentala creaţie a savantului.
Arhive categorii: Din manuscrise
Grupaj de poezii hazlii pentru cei mai drăguți copii, de Melania Rusu Caragioiu
CAȘUL BUCLUCAȘ
Găinușa mea cea mică,
S-a certat cu o pisică
Pentru-un bulgăraș de caș
Ce-a căzut din paneraș.
Epigramă, de Petre Cazangiu
Și anotimpurile au două fețe?
De la un timp – global bucluc ,
În ton cu moda, de …Afară,
Epigramă, de Petre Cazangiu
Încovoiaţi de gânduri fără glas, de Petre Cazangiu
Încovoiaţi de gânduri fără glas
Toate tăcerile din lume de-ar porni
Să ardă la lumină, într-o zi,
Ion R. Popa: Inaugurarea. Proză
Prof. Ion R. Popa: Henri Coandă, o viață închinată progresului științei și tehnicii pe plan mondial
Epigramă, de Petre Cazangiu
Fulgi avem, mintea-i de prisos
Gânsacul-șef, creier vânjos,
Convins că are cârdul fraier,
Melania Rusu Caragioiu: R O M Â N I E I. Poem
Motto: ,,Greu crește floarea-n iernile cumplite…”
Din caierul mare al vremii
Istoria strânge-un fuior
Scriind cu fir alb pe milenii
Hrisov cu hrisov, din izvor…
Milena Munteanu: În Sfântul Grai Românesc
Imediat după terminarea facultăţii am făcut o vizită la ţară, într-un sat din Oltenia în care fiecare copac are o poveste, fiecare văcuță are un nume și toți sătenii îi știu pe toți ceilalți. Faţă de satul ardelenesc, ordonat, curat, în care totul era făcut cu socoteală, în bătătura oltenească părea că totul este vraişte. Viaţa se desfăşura ba din deal, ba din vale, câinele muşca purceaua iar purceaua schilodea puii, toţi şi toate erau în devălmăşie, iar mie îmi părea că nimic n-are cap sau coadă… Puii erau chemaţi la mâncare: Pui, pui, pui, mânca-v-ar moartea! Iar moartea nu era niciodată prea departe. Ori venea dihorul, ori vulpea, ori scroafa, ori vecinii, pe puii ăia se bătea o lume întreagă. Cred că nimănui de-acolo nu-i trecuse prin gând să zică: Mânca-v-ar viaţa! sau, şi mai bine: Mânca-v-ar Raiul!







