Se-agită-un gând confuz, sub frunte,
Din cele ce – fals – par a fi mărunte:

Continuă să citești →

Personajele:

-Radu şi Doru, foşti colegi de şcoală, se întâlnesc întâmplător;

-Dirigintele, întâmplător se afla în aceeaşi cafenea;

-Ospătarul;

–Doi tineri, aflaţi în aceeaşi încăpere;

Continuă să citești →

DE CE?!…

Vuiesc întrebările cu tona,
După urgia Barcelona:

Continuă să citești →

Lecție deschisă perpetuu

De la sfinții înaintași –
Din …liceu, Craiova, Iași…

Continuă să citești →

I-auzi, una!
(pe-un fir rupt de arcuș…)

Vioara, cobza, basul și țambalul
Țineau – cândva, în sat – și Horele, și Balul,

Continuă să citești →

Continuă să citești →

De îndată ce grijile zilei erau potolite, mica noastră odăiță se transforma într-un adevărat atelier de lucru. Începând cu postul Crăciunului și până după Cârnelegi (perioadă de iarnă când se mănâncă de dulce, n.r.), casa trebuia înzestrată cu multe și de toate: haine pentru îmbrăcăminte și zestre pentru măritișul fetelor, fiindcă în celălalt timp al omului, toți trebuiau să iasă la câmp: unii pentru lucratul ogoarelor și al viilor, iar cei mici, pentru pășunatul vitelor. Și mai niciodată nu se întâmpla să se așeze un singur război de țesut în casa noastră. Câte lucruri trebuiau la o familie cu șapte copii, când nici măcar vopselele nu se cumpărau de la prăvălie, ca astăzi. Roșul cel mai aprins îl dădeau rădăcinile de roibă; negrul ca pana corbului, coaja de mojdrean (frasin, n.r.), iar albastrul, ce niciodată nu-și pierdea strălucirea, câteva dramuri de lulachiu, topite într-o oală cu leșie tare de cenușă de cer, anume pregătită pentru vopsit.

Continuă să citești →

Ce mici se fac oamenii mari…

Nimic nu mai e sfânt, totu-i destrăbălare,
Surtucari de soi trag doar pentru ei foloase,

Continuă să citești →

Ultima(?) prognoză!

După o lună de arsoare,
De la Meteo – stupoare:

Continuă să citești →

Logica negării negației

…Plouat, de-atâtea zile …coapte
(Avan, se-anunță încă …șapte),

Continuă să citești →