Romancero español de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Mihai Eminescu

Copii de pe natură

Furtișagurile litterarii ale lui Cocovei Moretto sau vicleniile lui Scapin traduse-n spaniolește de Signorul Don Lopez de PoeticalesMotto: Es muss auch solche Käutze geben. Istorie ciudată! Timpii se iau de păr și se trag îndărăt! Trecutul e viitor și viitorul e trecut. ­ Anul 15… a furat pe anul 1870 într-un mod oribil și cu precauțiunea viclenește zâmbitoare cum că n-are să fie recunoscut. Odată… în timpi mai… în anul 1870 trăia în România un scriitor care se ocupa din principiu și meserie cu chir Cocoveiu, întunecoasă bufniță ce cutreiera tribunalele României, care-n loc de cocoveau! îngâna încet și printre dinți vorba: Considerând!… Acest autor de caraghioslâcuri, moldovenește de mascarade, s-apucă-ntr-o bună dimineață sau într-o bună seară sau într-una din zile (căci două nu i-ar fi trebuit genialei Lopăți) să scrie-n românește o comedie: Viclenie și amor, în trei acte, cu boschet și cu ascunzători secrete și tainice totodată, și în versuri neversificate. În anul 15… post Christum natum trăiește și un autor spaniol, Moretto, și scrie și acela o comedie cu titlul Dona Diana, adică… lotrul de el! schimba pe Elena lui chir Cocoveiu în Diana ­ și din România transpune scena tumna-n Spania. Ei, drăcia dracului! ­ Ș-apoi neci nu spune chir Moretto c-a tradus-o de pe moldovenie pe spaniolie. I-am trimis lui Moretto o depeșăîn regiunile cerești, ca altă dată de va îndrăzni să copieze în anul… o comedie scrisă românește în anul 1870, să aibă cel puțin precauțiunea ca să puie pe doșcă: tălmăcită de pe moldovenie în anul cutare ­ da’ nu așa!…

Continuă să citești

Tăceți! Cearta amuțească. Poem de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Mihai Eminescu

Tăceți! Cearta amuțească ­ E-o oră grea și mare,
Aripele ei negre în ceruri se întind,
Astfel lumea-amuțește la-ntunecări solare,
Astfel marea-amuțește, vulcane când s-aprind;
Când prin a vieții visuri ­ oștiri de nori ­ apare
A morții umbră slabă cu coasa de argint
Tăceți! Cum tace-n spaimă a Nordului popor
Când evul asfințește și dumnezeii mor.

Continuă să citești

Patria vieții e numai prezentul. Poem de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Mihai Eminescu

Patria vieții e numai prezentul.
Clipa de față numa-n ea suntem,
Suntem în adevăr. ­ Iară trecutul
Și viitorul numai o gândire-s.
În van împingeți ce vi-i dinainte,
În van doriți acelea ce-or veni.
Întoarceți-vă-n voi și veți cunoaște
Că toate-n lume, toate-s în prezent.
Tot ce au fost și tot ce-a fi vreodată
Au fost, va fi numai pentru că e.
Nu știi că atingând pe-un singur om
I-atingi pe toți? Mulțimea e părere.
Spune la mii de inși aceeași vorbă
Și-n mii ea atunci va trezi
Icoană-aceeași și același simț.
Un semn că toți e-n unul, unu-n toți.

Epigrame de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Mihai Eminescu

LA UN NOU NĂSCUT
(Arab)

Plângând tu ai venit pe-acest pământ;
Amic, ce te-așteptau, te-au salutat zâmbind;
Dar să trăiești astfel, încât când te vei stinge
Să părăsești zâmbind amicii, ce te-or plânge.

IMITATORII
(Pfeffel)

Și prefăcut în lebădă la Leda Zeus pornește;
Ar vrea să fac-asemenea un tânăr, ce iubește.
Amicul nostru cel posac

Se duce ­ ca gânsac.

AUTOR ȘI EDITOR
(Pfeffel)

E.
De ce așa de trist, obscur?
A.
Ah! un nemernic mi-a furat
Poemul meu neimprimat!
E. Sărmanul fur!

LEOAICA ȘI SCROAFA
(Pfeffel)

­ Ca mine-n toată lumea nu-i
O mamă, care s-aib-atâți copii.
Scroafa se lăuda unei leoaice.
­ Ai mulți ­ răspunse asta ­ unul eu,
       Dar este leu.

Ah, mierea buzei tale. Poem de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Mihai Eminescu

Ah, mierea buzei tale am gustat-o,
A buzei tale coapte, amorul meu;
Zăpada sânului eu am furat-o,
De ea mi-am răcorit suflarea eu;
Ah, unde ești, demonico, curato,
Ah, unde ești să mor la sânul tău!

Ce sunt eu azi? ­ o frunză, o nimică.
Și-mi pare că am fost un împărat;
Simțirea care sufletu-mi despică
E ca și când o lume mi-a furat;
Ah, mierea buzei tale, păsărică,
Am nebunit de când o am gustat!

Ah, cum nu ești, să-ți mistuiesc viața,
Să-ți beau tot sufletul din gura ta,
Să-ți sorb lumina pân- ce-or fi de gheață
Frumoșii-ți ochi ­ să-ți devastez așa
Tot ce tu ai frumos… o, mă învață
Să te ucid cu respirarea mea!

Să murim amândoi… La ce trăiesc eu,
La ce trăiești tu pe a lumii spume?
Sărmane inimi închegate-n vreme,
Sărmane patimi aruncate-n lume;
Ah, să murim, nu plânge, nu te teme.
Că undeva s-afla al nostru nume!

Încet, încet … să ne culcăm în raclă,
Încet de pe pământ ne-om furișa.
O, stinge a privirei tale faclă,
Închide ochii tăi… așa, așa;
Ce bine e să dormi adânc în raclă,
Să dormi adânc, să nu mai știi ceva.

Iubito, vremea-n loc să steie,
Să stingă universu-ntreg în noi:
O rază încă, încă o scânteie,
Ș-apoi dispare tot… ș-apoi, ș-apoi
Simt încă gândul tău iubit, femeie,
Ș-apoi nu vom mai fi nimic… noi doi.