La Heliade de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

De mi-ar permite-Apolon s-aleg dintre cunune,
Ghirlanda n-aș alege-o de flori plăpînde, june,
Ci falnica cunună a bardului bătrîn;
Eu n-aș alege lira vibrîndă de iubire,
Ci ceea care falnic îmi cîntă de mărire,
Cu focul albei Veste aprinde al meu sîn.

Ghirlanda ce se-nsoară cu silfele ușoare,
Pe fruntea inspirată, pe fruntea-nspirătoare,
De bucle-ncungiurată, blondine, undoind,
Plăcută-i a ghirlandă — sublimă însă este
Cununa cea de laur, ce sîntă se-mpletește
Pe fruntea cea umbrită de bucle de argint.

Ca visul e cîntarea ce-o-ntoană Eol dulce,
Cînd silfele vin jalnic prin lilii să se culce,
Să doarmă somn de îngeri pe sînul alb de flori,
Sublim însă e cîntul cînd țipă și ia-n goană
Talazurile negre ce turbă, se răstoarnă,
Și spumegă ca furii și urlă-ngrozitor.

Astfel îți e cîntarea, bătrîne Heliade,
Cum curge profeția unei Ieremiade,
Cum se răzbun-un vifor zburînd din nor in nor.
Ruga-m-aș la Erato să cînt ca Tine, barde,
De nu în viața-mi toată, dar cîntecu-mi de moarte
Să fie ca „Blestemu“-Ți… să-l cînt, apoi să mor.

Lida de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Marea-i tristă-n vântul serei.
Pe ruini ce se deșir
Lida vede-icoana mării
Și pe față-i plâng gândiri.

Blonda Lid-amor gândește.
Marea vede chipu-i pal
Și-n adâncu-i zugrăvește
Prin ruini un ideal.

Un pescar pe țărmuri trece
Și din placa de argint
Vede zâna tristă, rece
Prin risipe rătăcind.

Peste-un an în nopți de vară
Vezi pe luciul vagabond
Cu pescaru-n luntre zboară
Al ruinei geniu blond.

1867

Frumoasă-i de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

În lacul cel verde și lin
Răsfrânge-se cerul senin,
Cu norii cei albi de argint,
Cu soarele nori sfâșiind.
Dumbrava cea verde pe mal
S-oglindă în umedul val,
O stâncă stârpită de ger
Înalț-a ei frunte spre cer.

Pe stânca sfărmată mă sui,
Gândirilor aripi le pui;
De-acolo cu ochiul uimit
Eu caut colo-n răsărit
Și caut cu sufletul dus
La cerul pierdut în apus.
Cobor apoi stânca în jos,
Mă culc între flori cu miros,
Ascult la a valului cânt,
La geamătul dulce din vânt.
Natura, de jur împrejur,
Pe sus e o boltă de-azur,
Pe jos e un verde covor,
Țesut cu mii tinere flori.
Văd apa ce tremură lin
Cum vântul o-ncruntă-n suspin,
Simt zčfiri cu-aripi de fiori
Muiate în miros de flori,
Văd lebede, barcă de vânt,
Prin unde din aripe dând,
Văd fluturi albaștri, ușori,
Roind și bând miere din flori.

De ce nu am aripi să zbor!
M-aș face un flutur ușor,
Un flutur ușor și gentil
Cu suflet voios de copil,
M-aș pune pe-o floare de crin,
Să-i beau suflețelul din sân,
Căci am eu pe-o floare necaz:
Frumoasă-i ca ziua de azi!

Sursa:

Mihai Eminescu: Ultimul lui articol (Din periodice / 1889)

https://blog.revistaderecenzii.com/

ZIUA DE MÂNE

[Fântâna Blanduziei, 1 ianuarie 1889]

Anul acesta care declină spre sfârșitul său n-a prezintat semne caracteristice distinse cari să-l deosebească cu mult de premergătorii lui. El trece fără mult folos pentru popoare, dar și fără nenorocire și calamități, căci binele suprem al păcei s-a păstrat — deși cu multe sacrificii — și Europa a fost scutită de a fi aruncată în peripețiile funeste ale unor războaie de exterminare. Cu toate că un suveran ajuns la adânci bătrânețe și altul, atins de-o boală ce n-avea vindecare, au fost supuși ineluctabilei legi a naturii de care toți oamenii fără deosebire sunt stăpâniți, totuși puterea politică n-a făcut decât să-și schimbe dețiitorul, fără a-și schimba direcțiunea, încât în realitate lucrurile stau cam tot astfel precum stăteau și în trecut pe vechiul nostru continent; iar națiunile continuă a munci azi precum au muncit ieri, așteptând să se producă circumstanțe și condițiuni de trai mai favorabile și mai bune.

Continuă să citești

Mihai Eminescu: Din periodice/Din periodice – 1888

https://blog.revistaderecenzii.com/

ICONARII D-LUI BELDIMAN

[România liberă, 13 noiembrie 1888]

O foaie ecleziastică din capitală a propus, în unul din numerile sale, ca să se ia măsuri serioase pentru a se răspândi în țară icoane fabricate la noi, fie pe cale litografică, fie cromolitografică, pentru a înlocui în casele țăranilor mulțimea de icoane străine care se văd pe păreți. Tot obiectul acesta îl tratează și d. A. Beldiman, fost ministru plenipotențiar la Sofia, într-un articol publicat în „Voința națională“ — însă d-sa, descriind acest inconvenient, îndealmintrelea cunoscut de toată lumea, îi atribuie totodată o importanță politică, pe care desigur în ochii unei judecăți sănătoase n-o poate avea.

Continuă să citești

Mihai Eminescu: Din periodice/Din Timpul, aprilie-iunie 1883

https://blog.revistaderecenzii.com/


[1 aprilie 1883]

Toate protestațiunile guvernului și foilor sale în cestiunea Dunării nu sunt decât fățărnicii. Am arătat că, încă acum doi ani, „Românul“ declarase în numele guvernului că e la timp și cu cale de-a concede Austriei Comisiunea Mixtă, prezidenția permanentă și votul preponderant. În urma zgomotului ridicat de foile opozițiunii guvernul s-a hotărât să urmeze aceeași politică sub alte aparențe: d. Dim. Sturza nu e decât continuatorul fidel al politicei d-lui Boerescu, și a face toate concesiile este de pe acum hotărârea statornică a cabinetului.

Continuă să citești

Misterele nopții de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cînd din stele auroase
Noaptea vine-ncetișor,
Cu-a ei umbre suspinînde,
Cu-a ei silfe șopotinde,
Cu-a ei vise de amor;

Cîte inimi în plăcere
Îi resaltă ușurel!
Dar pe cîte dureroase
Cîntu-i mistic le apasă,
Cîntu-i blînd, încetinel.

Două umbre, albicioase
Ca și fulgii de ninsori,
Razele din alba lună
Mi le torc, mi le-mpreună
Pentru-ntregul viitor;

Iar doi îngeri cîntă-n plîngeri,
Plîng în noapte dureros,
Și se sting ca două stele,
Care-n nuntă, ușurele,
Se cunun căzînde jos.

Într-un cuib de turturele
Ca și fluturii de-ușor
Saltă Eros nebunește,
Îl desmiardă, l-încălzește
Cu un vis de tainic dor;

Iar în norul de profume
Două suflete de flori
Le desparte-al nopții mire
Cu fantastica-i șoptire,
Le resfiră, pînă mor.

Cînd pe stele aurie
Noaptea doarme ușurel,
Cîte inime rîzînde,
Dar pe cîte suspinînde
Le delasă-ncetinel!

Dar așa ne e destinul,
Vitreg prea adeseori,
Unui lumea i-acordează,
Iar pe altul îl botează
Cu-a lui rouă de plînsori.

Mihai Eminescu: Din periodice/Din Timpul, decembrie 1882

https://blog.revistaderecenzii.com/


[1 decembrie 1882]

În numărul său din urmă „Românul“ contestă însemnătatea balanței comerciale, pentru a se pune de astă dată în acord cu opiniile esprimate de d. Costinescu în Cameră, unde d-sa a arătatcă balanța comercială, astfel cum rezultă din statisticele oficiale, nu este un element cu ajutorul căruia s-ar putea judeca despre situațiunea economică a unei țări.

Continuă să citești

Asta vreu, dragul meu de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Iubești scumpa mea frumoasă
Ghirlăndioara de-albe flori,
Ce-ncunună grațioasă
Buclele-mi ce-n vânturi zbor?

­ Nu, nu! Nu, nu!

­ Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate roza cea tăcută
Care dulce se sărută
Cu fluturii râzători?

­ Ba nu, nu: cununa-n laur,
Cinsă-n aur, aur, aur,
Atunci este un tezaur:

Asta vreu,
Dragul meu!

­ Iubești, dulce drăgulină,
Doina mea de tainic dor
Ca pe lira mea suspină
Dulce, blând, încetișor?

­ Nu, nu! Nu, nu!

­ Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate cântul de-armonie
Care Eol îl adie
Printre frunze, printre flori?

­ Ah! Când aurul suspină
În punguța plină, plină,
C-o cântare metalină!

Asta vreu,
Dragul meu!

­ Iubești poate pe Selene,
Ca o candelă lucind,
Când cu pasu-i lin, alene
Se preumblă surâzând?

­ Nu, nu! Nu, nu!

­ Ce vrei dară, dragă, tu?
Iubești poate alba zare
Ce-o săgeată mândrul soare
Peste câmpul înflorind?

­ Ah! Când aurul dulce sună
În punguța mea nebună
Nu-mi mai trebe alba lună!

Asta vreu,
Dragul meu!

­ Iubești patria-ți măreață
Ce de glorii duce dor,
Când în palida ei față
Se deseamnă-un viitor?

­Nu, nu! Nu, nu!

Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate visul mare, mare
De mărire, răzbunare,
Ce-l visează-a ei popor?

Când în loc de glorii, laur,
Mi-ar da aur, aur, aur,
Atunci fi-mi-ar un tezaur!

Asta vreu,
Dragul meu!(Umoristul, 29 septembrie/11 octombrie 1866)