https://blog.revistaderecenzii.com/

Iubești scumpa mea frumoasă
Ghirlăndioara de-albe flori,
Ce-ncunună grațioasă
Buclele-mi ce-n vânturi zbor?

­ Nu, nu! Nu, nu!

­ Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate roza cea tăcută
Care dulce se sărută
Cu fluturii râzători?

­ Ba nu, nu: cununa-n laur,
Cinsă-n aur, aur, aur,
Atunci este un tezaur:

Asta vreu,
Dragul meu!

­ Iubești, dulce drăgulină,
Doina mea de tainic dor
Ca pe lira mea suspină
Dulce, blând, încetișor?

­ Nu, nu! Nu, nu!

­ Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate cântul de-armonie
Care Eol îl adie
Printre frunze, printre flori?

­ Ah! Când aurul suspină
În punguța plină, plină,
C-o cântare metalină!

Asta vreu,
Dragul meu!

­ Iubești poate pe Selene,
Ca o candelă lucind,
Când cu pasu-i lin, alene
Se preumblă surâzând?

­ Nu, nu! Nu, nu!

­ Ce vrei dară, dragă, tu?
Iubești poate alba zare
Ce-o săgeată mândrul soare
Peste câmpul înflorind?

­ Ah! Când aurul dulce sună
În punguța mea nebună
Nu-mi mai trebe alba lună!

Asta vreu,
Dragul meu!

­ Iubești patria-ți măreață
Ce de glorii duce dor,
Când în palida ei față
Se deseamnă-un viitor?

­Nu, nu! Nu, nu!

Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate visul mare, mare
De mărire, răzbunare,
Ce-l visează-a ei popor?

Când în loc de glorii, laur,
Mi-ar da aur, aur, aur,
Atunci fi-mi-ar un tezaur!

Asta vreu,
Dragul meu!(Umoristul, 29 septembrie/11 octombrie 1866)

https://blog.revistaderecenzii.com/

[2 noiembrie 1882]

Precum astronomul așteaptă cu minutarul în mână trecerea unui corp ceresc printr-un anume punct cătră care își îndreaptă instrumentul său optic, tot astfel și noi am putea sta cu ceasornicul înainte-ne, să urmărim cum se scurge nisipul și cum se apropie din ce în ce termenul fatal al încetării libertăților publice, al dictaturii personale a d-lui I.C. Brătianu.

https://blog.revistaderecenzii.com/

De-aș avea și eu o floare
Mîndră, dulce, răpitoare
Ca și florile din mai,
Fiice dulce a unui plai,
Plai rîzînd cu iarbă verde,
Ce se leagănă, se pierde
Undoind încetișor,
Șoptind șoapte de amor;

De-aș avea o floricică
Gingașă și tinerică,
Ca și floarea crinului,
Alb ca neaua sînului,
Amalgam de-o roz-albie
Și de una purpurie,
Cîntind vesel și ușor,
Șoptind șoapte de amor;

De-aș avea o porumbiță
Cu chip alb de copiliță,
Copiliță blîndișoară,
Ca o zi de primăvară,
Cîtu-ți ține ziulița
I-aș cînta doina, doinița,
I-aș cînta-o-ncetișor,
Șoptind șoapte de amor.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/De-a%C8%99_avea

https://blog.revistaderecenzii.com/

[2 octombrie 1882]

Nu-nțelegem ce folos poate să aibă „Românul“ din falsificarea și esplicarea strâmbă a statisticei? În dorința ce are de-a ne combate și de-a lăuda progresul imens realizat în țară prin sistemul ideilor liberale, cifrele statisticei trebuie să i se închine, vrând-nevrând, ca și când plăcerea copilăroasă de-a părea că ne dovedește nouă contrariul ar schimba ceva din realitatea lucrurilor.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cu mâne zilele-ți adaogi,
Cu ieri viața ta o scazi
Și ai cu toate astea-n față
De-a pururi ziua cea de azi.

Când unul trece, altul vine
În astă lume a-l urma,
Precum când soarele apune
El și răsare undeva.

Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-același vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleași frunze cad.

Naintea nopții noastre îmblă
Crăiasa dulcii dimineți;
Chiar moartea însăși e-o părere
Și un visternic de vieți.

Din orice clipă trecătoare
Ăst adevăr îl înțeleg,
Că sprijină vecia-ntreagă
Și-nvârte universu-ntreg.

De-aceea zboare anu-acesta
Și se cufunde în trecut,
Tu ai ș-acum comoara-ntreagă
Ce-n suflet pururi ai avut.

Cu mâne zilele-ți adaogi,
Cu ieri viața ta o scazi,
Având cu toate astea-n față
De-a purure ziua cea de azi.

Priveliștile sclipitoare,
Ce-n repezi șiruri se diștern,
Repaosă nestrămutate
Sub raza gândului etern.

https://blog.revistaderecenzii.com/

[1 septembrie 1882]

Dacă vor mai fi existând încă, din păcate, oameni nărăviți, cu sufletul și cu tendințele reacționare, cari să se îndoiască de propășirea noastră socială și de omenia guvernului actual, le recomandăm cu stăruință următorul anunț, al cărui original redacțiunea „Luptătorului“, din Focșani, de pe care-l reproducem, declară că-l are în birourile sale:De vânzare sunt: 38 țoale, 1 vacă, 2 cămăși bărbătești, 3 cămăși femeiești, 3 scurteici femeiești, 2 fețe de ghete, 8 așternuturi, 1 iapă, 3 scoarțe de lână, 3 perne, 95 pogoane porumb a se arenda, 8 flanele, 4 rochii, 1 șervet, 49 pogoane fân a se arenda, 3 zăbune femeiești, 1 zăbun bărbătesc, 3 vase deșerte pentru vin, 2 pieptare de postav, 1 pereche pantaloni femeiești, 4,5 pogoane pârloagă, a se vinde rodul, 2 brâie roșie, 1 pereche cioareci, 3 plapome, 1 mintean, 1 polcă femeiască, 1 manta și 6 coți materie.P. Agent: M. Cursarie

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cum mîngîie dulce, alină ușor
Speranța pe toți muritorii!
Tristeță, durere și lacrimi, amor
Azilul își află în sînu-i de dor
Și pier, cum de boare pier norii.

Precum călătorul, prin munți rătăcind,
Prin umbra pădurii cei dese,
La slaba lumină ce-o vede lucind
Aleargă purtat ca de vînt
Din noaptea pădurii de iese:

Așa și speranța — c-un licur ușor,
Cu slaba-i lumină pălindă —
Animă-ne-o dată tremîndul picior,
De uită de sarcini, de uită de nori,
Și unde o vede s-avîntă.

La cel ce în carcere plînge amar
Și blestemă cerul și soartea,
La neagra-i durere îi pune hotar,
Făcînd să-i apară în negru talar
A lumii paranimfă — moartea.

Și maicii ce strînge pruncuțu-i la sîn,
Privirea de lacrime plină,
Văzînd cum geniile morții se-nclin
Pe fruntea-i copilă cu spasmuri și chin,
Speranța durerea i-alină.

Căci vede surîsu-i de grație plin
Și uită pericolul mare,
L-apleacă mai dulce la sînu-i de crin
Și fața-i umbrește cu păr ebenin,
La pieptu-i îl strînge mai tare.

Așa marinarii, pe mare îmblînd,
Izbiți de talazuri, furtune,
Izbiți de orcanul ghețos și urlînd,
Speranța îi face de uită de vînt,
Și speră la timpuri mai bune.

Așa virtuoșii murind nu desper,
Speranța-a lor frunte-nsenină,
Speranța cea dulce de plată în cer,
Și face de uită de-a morții dureri,
Ploapele-n pace le-nchină.

Cum mîngîie dulce, alină ușor
Speranța pe toți muritorii!
Tristeță, durere și lacrimi, amor
Azilul își află în sînu-i de dor
Și pier, cum de boare pier norii.

https://blog.revistaderecenzii.com/

[3 august 1882]

„Luptătorul“ din Focșani, în numărul său de la 30 iulie, comunică următoarea publicațiune a perceptorului din comuna Odobeasca, plasa Marginea de Sus, jud. R. Sărat.Subsemnatul, agent de urmărire perceptor, conform art. 12 din legea de urmărire, fac cunoscut printr’ aceasta că în ziua de 25 iulie până la 2 august 1882, la ora 10 de dimineață, se va vinde prin licitație la primăria comunei Odobeasca, din plasa Marginea de Sus, județul R. Sărat, obiectele ce s-au sechestrat pentru neplata dărilor datorite din contribuțiuni directe, răscumpărarea clăcii, prestațiuni județene și altele. Obiectele sechestrate sunt:51 vaci, 8 boi, 88 mânzați cu mânzate, 2 cai, 15 iepe, 5 noateni, 13 capre, 5 iezi, 83 oi, 12 miei, 3 berbeci, 5 râmători, una căruță de boi nouă, 1 sucman, 3 căzi, 2 antale, 1 claie cu fân, 28 locuitori cu brațele, cari se vor da cu luna sau cu ziua până la acoperirea datoriei ce debiteză către stat, și 455 pogoane pământ după legea rurală, în care pământ sunt diferite roade, adică vii, livezi de pruni, meri, peri și fân.Semnat agent A. Comănescu(No. 26 din 13 iulie 1882)

https://blog.revistaderecenzii.com/

N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ți romantic, munții în lumină,
        Văile în flori,
Rîuri resăltînde printre stînce nante,
Apele lucinde-n dalbe diamante
        Peste cîmpii-n zori.

Ale sorții mele plîngeri și surîse,
Îngînate-n cînturi, îngînate-n vise
        Tainic și ușor,
Toate-mi trec prin gîndu-mi, trec pe dinainte,
Inima mi-o fură și cu dulci cuvinte
        Îmi șoptesc de dor.

Numai lîngă sînu-ți geniile rele,
Care îmi descîntă firul vieții mele,
        Parcă dormita;
Mă lăsară-n pace, ca să cînt în lume,
Să-mi visez o soartă mîndră de-al meu nume
        Și de steaua mea.

Cînd pe bolta brună tremură Selene,
Cu un pas melodic, cu un pas alene
        Lin în calea sa,
Eol pe-a sa arpă blînd răsunătoare
Cînt-a nopții dulce, mistică cîntare,
        Cînt din Valhala.

Atunci ca și silful, ce n-adoarme-n pace,
Inima îmi bate, bate, și nu tace,
        Tremură ușor,
În fantazii mîndre ea își face cale,
Peste munți cu codri, peste deal și vale
        Mînă al ei dor.

Mînă doru-i tainic colo, înspre tine,
Ochiul îmi sclipește, genele-mi sunt pline,
        Inima mi-e grea;
Astfel, totdeauna cînd gîndesc la tine,
Sufletul mi-apasă nouri de suspine,
        Bucovina mea!

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/La_Bucovina

https://blog.revistaderecenzii.com/

[1 iunie 1882]

De la un timp încoace se observă o disproporție mare între numărul fictiv al deputaților înscriși ca prezenți în Adunare și între numărul cel real al celor ce sunt în adevăr față la dezbatere. O mulțime de voturi s-au dat, o sumă de legi s-au votat fără ca să fie față numărul cerut de regulament și, cu toate acestea, lucrurile merg strună și voturile nu sunt lovite de nulitate, ci rămân legale și date de-a binele, pentru că cei cari în realitate absentează nu tăgăduiesc nicicând de-a fi dat un vot ce nu l-au dat și pentru că biuroul Adunării pare a trăi în același cerc vicios în care se ‘nvârtește majoritatea. S-a întâmplat într-un rând cazul ca un deputat înscris ca prezent în procesul-verbal al Adunării să fie, chiar în vremea în care votul său se număra în Adunare, într-un oraș de provincie, unde pleda un proces. În București răspundea la apelul nominal și în aceeași clipă, dincolo de Olt, pleda.