https://blog.revistaderecenzii.com/
[1 mai 1882]
Având a da seamă de discuția urmată în Senat cu ocazia proiectului privitor la tocmelele agricole, ne-am adus fără voie aminte de-o istorioară autentică, pe care credem că nu trebuie s-o tăinuim publicului, întru cât ne ajută memoria.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
[1 aprilie 1882]
Ceea ce dă guvernului roșu aproape caracterul unui guvern străin, tot atât de vitreg precum ar fi domnia muscalilor sau a turcilor, este atât lipsa de respect pentru tradiție și trecut cât și deplina necunoaștere a naturii statului și a poporului românesc, pe cari le privesc, pe amândouă, ca pe niște terene de experimentare.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Cînd tot se-nveselește, cînd toți aci se-ncîntă,
Cînd toți își au plăcerea și zile fără nori,
Un suflet numai plînge, în doru-i se avîntă
L-a patriei dulci plaiuri, la cîmpii-i rîzători.
Și inima aceea, ce geme de durere,
Și sufletul acela, ce cîntă amorțit,
E inima mea tristă, ce n-are mîngîiere,
E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit.
Aș vrea să văd acuma natala mea vîlcioară
Scăldată în cristalul pîrăului de-argint,
Să văd ce eu atîta iubeam odinioară
A codrului tenebră, poetic labirint;
Să mai salut o dată colibele din vale,
Dorminde cu un aer de pace, liniștiri,
Ce respirau în taină plăceri mai naturale,
Visări misterioase, poetice șoptiri.
Aș vrea să am o casă tăcută, mitutică,
În valea mea natală, ce undula în flori,
Să tot privesc la munte în sus cum se ridică,
Pierzîndu-și a sa frunte în negură și nori.
Să mai privesc o dată cîmpia-nfloritoare,
Ce zilele-mi copile și albe le-a țesut,
Ce auzi odată copila-mi murmurare,
Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a văzut.
Melodica șoptire a rîului, ce geme,
Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor,
Cîntarea în cadență a frunzelor, ce freme,
Născur-acolo-n mine șoptiri de-un gingaș dor.
Da! Da! Aș fi ferice de-aș fi încă o dată
În patria-mi iubită, în locul meu natal,
Să pot a binezice cu mintea-nflăcărată
Visările juniei, visări de-un ideal.
Chiar moartea, ce răspînde teroare-n omenire,
Prin vinele vibrînde ghețoasele-i fiori,
Acolo m-ar adoarme în dulce liniștire,
În visuri fericite m-ar duce către nori.
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Din_str%C4%83in%C4%83tate
https://blog.revistaderecenzii.com/
[2 martie 1882]
Ca să cunoască cineva din ce elemente nesănătoase e compusă majoritatea roșie din Dealul Mitropoliei cată să citească ședința Adunării de la 24 fevruarie, ocupată aproape toată de interpelarea d-lui Nicorescu.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
[2 februarie 1882]
D. Kogălniceanu publică o scriere privitoare la cestiunea Dunării de care suntem obligați a ține seamă, chiar dacă dezaprobăm, ca și în cazul d-lui Kallimah-Catargiu, publicarea prematură de documente în cestiuni esterioare pendente. Lucrarea aceasta se începe prin reproducerea a două memorii pe cari le-a scris fiind ministru plenipotențiar la Paris. Cel dentâi memoriu, lucrat pre larg și cuprinzând istoricul cestiunii dunărene precum și starea ei legală, e adresat ministrului de esterne al României; cel de al doilea e adresat ambasadorului acreditat la Paris al unei mari puteri. Aceste două acte formează cuprinsul fasciculei întâia; în a doua fostul ministru plenipotențiar va da istoricul neînțelegerii ce a avut cu guvernul d-lui I.C. Brătianu în privința modului de-a apăra cestiunea Dunării.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
CRONICA ANULUI 1881
[1, 3 ianuarie 1882]I. ROMÂNIA
Nu putem porunci timpului să stea pe loc, nici putem face ca evenimentele să încremenească pe câteva ceasuri împrejuru-ne, ca să le putem fotografia, căci ele ‘și urmează cursul lor necontenit, puțin păsându-le dacă ne dor ori ne bucură. În zadar minutarul ceasornicului ar sta pe loc; timpul curge alături cu el, și numai omul, având pururea în față ziua de azi, eternul prezent, pune pietre de hotar între lucruri ce au trecut pentru totdauna și fixează pe orizontul negru al viitorului dorințele sale ca ținte luminoase, uneori pe de-apururea neajunse.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
[1 decembrie 1881]
Deși cestiunea Dunării și faza delicată în care-a intrat ar fi de natură a absorbi atenția Adunării deputaților, cată să mărturisim că ceea ce-o preocupă și mai mult, împătimind grupurile Adunării, este proiectul de reformă a legii tocmelilor agricole. Iată în adevăr deosebirea radicală între cestiuni organice și între cestiuni de politică de zi. Dunărea e o cestiune de politică de zi, de natură în adevăr de-a da zbor celui mai intensiv patriotism platonic; tocmelele agricole însă nu apelează la patriotismul platonic, ci la cel real. Ele cer nu a se face bine din tezaurul mizeriei comune, din buget, nu a se arăta generos cu banul țării și a avea aerul și gloria generozității fără a-i suporta sacrificiile; reforma tocmelelor agricole atinge interesele individuale a trei din patru părți dintre deputați și aci nu numai că nu vor fi generoși, dar teamă ne e că cei mai mulți nu ar fi capabili de-a fi drepți măcar.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
[1 noiembrie 1881]
De câte ori se discută cestiunea izraelită scriitorul român are teamă de-a vedea vorbele sale interpretându-se ca ură de rasă, ca prejudițiu național ori religios.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
[1 octombrie 1881]
În Austro-Ungaria, unde există atâtea naționalități, aspirațiunile politice ale acestora nu rămân fără influență asupra relațiilor esterioare ale monarhiei. Pe de altă parte relațiile interioare, gradul de autonomie și de determinare de sine care se acordă deosebitelor rase ce locuiesc în monarhia vecină e adeseori determinat de apropierile pe cari le esecută cabinetul față cu vrouna din puterile străine.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
[1 septembrie 1881]
Foile noastre oficioase au încercat a reduce importanța vizitei contelui Andrassy la aceea a unui simplu act de curtenie. E lesne a zice că misiuni importante și delicate se feresc de ostentațiune; dar fără însemnătate politică iar nu poate fi vizita în cestiune. M.S. împăratul l-a chemat pe conte la Mișcolț, ca să refere asupra rezultatului vizitei. Esplicarea ei cea mai plauzibilă ni se pare a fi cea dată de „Pesther Lloyd“ într-un articol, reprodus de noi mai alaltăieri și în care, între altele, se zice:Înțelegem pe deplin de ce politica perfecției neutralități a României față cu Austro-Ungaria și cu Rusia numără cei mai mulți aderenți în regat și e lăudată pururea în Camere ca adevăratul panaceu al viitorului României. E politica cea mai comodă care cere o mai mică sumă de idei politice de sine stătătoare, cea mai plauzibilă, cea mai lesne de înțeles de toți.Afară de asta ea mai lasă loc și pentru rezervațiunea mentală că, în momentul pericolului, tot te mai poți arunca în brațele celui mai puternic sau celui care oferă mai mult. Dar acest calcul se ‘ntemeiază numai pe ipoteza unei încordări între Austro-Ungaria și Rusia, care poate exista, dar nu trebuie să existe în mod necesar. Dacă Rusia și Austro-Ungaria ar fi dispuse de-a se înțelege asupra unei împărțeli a României neutrale, garanția în contra împărțelii reale ar sta poate în Tractatul de la Berlin, în dreptul public european, pretutindenea, numai în neutralitatea României nu. Dacă e vorba de a se afla o garanție a integrității teritoriului României în politica proprie a regatului atunci ea ar consista nu în neutralitate, ci mai cu seamă în alipirea fățișă de-o monarhie sau de cealaltă, de Rusia sau de Austro-Ungaria, căci numai alipirea scade pericolele unei înțelegeri pe deasupra corpului și existenței României, când ea nu oferă nimic nici unuia din vecinii ei, ci caută a ținea în eșec pe unul prin celălalt.Dacă s-ar fi recunoscut acestea în România, conform cu situația reală a lucrurilor, relațiile cu Austro-Ungaria s-ar fi pus demult pe-o bază mai solidă și mai sănătoasă. Căci, din punctul de vedere al intereselor române, alegerea între Rusia și Austro-Ungaria nu poate fi dubioasă. Austro-Ungaria nu amenință nici dezvoltarea națională, nici cea politică, nici cea liberală a României. S-a făcut modă în presa română de-a vorbi despre siluirea elementului român din Transilvania, despre terorismul națiunii maghiare. Provocăm însă presa română de-a face paralele cu Basarabia. Se va vedea atunci dacă poate fi vorba de deznaționalizare în Transilvania, unde românii se ‘ntăresc pe zi ce merge, sau în provinția mărginașă rusească, unde școalele lor se rusifică, unde preoți și mireni sunt trași cu toții pe același calapod rusesc. Maghiarismul nu e propagandist, slavismul da. Și dacă în Ungaria am și voi să facem propagandă, am începe-o oriunde mai ‘nainte de-a o începe la români, în cari nu putem ignora pe aliatul în contra inamicului comun panslavist.
Politica neutralității este în adevăr nu numai plauzibilă, ci tradițională pentru români.
Solidaritatea de interese pe care se întemeiază atât de mult foaia din Pesta nu va ajunge a se fixa ca convingere nestrămutată în spiritul public pe cât timp conaționalii noștri de peste Carpați vor fi tratați în mod escepțional și după legi escepționale.
Continuă să citești