ÎNŢELEPCIUNEA HRISTICĂ

Implicaţiile modificării lumii de dincolo, „luminarea” întunericului existent înainte de crucificarea, moartea pe cruce şi învierea lui Iisus Hristos, sunt extrem de complexe şi nu pot fi decriptate în doar câteva pagini; în mod sigur, depăşesc cadrul tainelor vechii civilizaţii egiptene, dar fără luarea lor în consideraţie, orice tentativă de interpretare şi, implicit, de înţelegere a acestora devine lipsită de orizont.

Rodica Pospai Păvălan: Oameni și cărți din Piemontul Bălăciței, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2019, 356 p.

Pentru a putea pătrunde în edificiul spiritualităţii iniţiaţilor, înţelepţilor şi specialiştilor conectării din antichitatea egipteană nu se poate începe decât cu începutul, adică cu înţelegerea formei celei mai elaborate prin care a avut loc transmiterea concepţiei spiritualist-ezoterice la vechii egipteni: mitul.

Deloc întâmplător, concluziile la care au ajuns promotorii noilor paradigme ale ştiinţei moderne sunt asemănătoare cu cele ale promotorilor concepţiei spiritualist-ezoterice.

Concepţia spiritualist-ezoterică a primit diferite denumiri de-a lungul timpului. Dintre cele mai des folosite pot fi amintite următoarele: concepţie ezoterică, concepţie transcedentală(transcendentul este termenul generic care desemnează ceea ce este dincolo de lumea perceptibilă prin simţuri), concepţie spiritualist-ezoterică.

După cum se ştie, imaginea holografică a fost realizată efectiv în anul 1965, după descoperirea laserului. Spre deosebire de imaginea fotografică, imaginea holografică este tridimensională, proiectată în spaţiu, la mică distanţă de placă prin intermediul unui laser. Holograma diferă de fotografie: pe hologramă se văd nu numai imaginile generate de amplitudinea undei de lumină, de variaţia intensităţii luminii, ci şi informaţiile sub forma variaţiilor de fază, codificate prin interferenţa cu lumina coerentă întârziată. Dacă se sparge o hologramă, fiecare ciob redă imaginea întregului.

Datele fragmentare şi, cel mai adesea, contradictorii permit reconstituirea numai în linii mari a istoriei vieţii lui Ahnaton şi a frumoasei sale soţii, Nefertiti.

*Fragmente din cartea: Tainele inițiaților vechilor egipteni, Editura Alaya

Unul din marii înţelepţi ai grecilor, care a fost iniţiat în templele egiptene, a fost filosoful grec Thales din Milet. El a trăit în secolul al şaselea înainte de Iisus Hristos. Lui Thales i-a rămas celebră o maximă, care reflectă cum nu se poate mai bine concepţia vechilor egipteni: panta plere theon – “totul este plin de zei”. (69).

Miturile au reprezentat prima atitudine conceptuală coerentă – primul weltanschauung – din istoria umanităţii. Ca prim weltanschauung al umanităţii (ca atitudine conceptuală pe deplin formulată), miturile au încercat să ofere un răspuns comprehensibil problemelor fundamentale ale cunoaşterii: ce este lumea, cine a creat-o, ce este omul şi de unde vine, ce se întâmplă cu el după momentul morţii. Răspunsurile la toate aceste întrebări fundamentale au fost date, în cadrul concepţiei mitice, de acei iniţiaţi şi mitografi care s-au conectat la aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului – la ceea ce noile paradigme ale fizicii cuantice au desemnat prin expresia “Ordine înfăşurată”.

Vechii egipteni afirmau în scrierile lor că înaintea epocii istorice a existat un „timp al începuturilor”, denumit Tep Zepi (“Prima Oară”). În Tep Zepi, „zeii cu chipuri de oameni” au domnit pe pământ. Termenul de zeu se scria iniţial printr-o hieroglifă care desemna un steag sau mai exact un baston învelit într-o pânză (ulterior, de-a lungul secolelor, bastonul zeului învelit într-o pânză a căpătat o semnificaţie uşor diferită, devenind un simbol folosit de toate popoarele: drapelul naţional). Reprezentarea zeului printr-un steag s-a păstrat de-a lungul întregii istorii religioase a poporului egiptean. Toate templele egiptene aveau steaguri fixate pe piloni uriaşi, care fluturau în bătaia vântului, înştiinţând pe oricine, de departe, că acolo zeii se manifestă în  lumea oamenilor. Ulterior, termenul de zeu a început să fie desemnat prin hieroglifa „n t r„.

UN VEAC DE SINGURĂTATE

La debutul celui de-al treisprezecelea veac al erei creştine, când a rămas singur în faţa vitregiilor istoriei, poporul român era împrăştiat pe un areal destul de vast ce depăşea cu mult teritoriul României de astăzi; acest teritoriu se întindea din apropierea Niprului, din nordul peninsulei Crimeea până în Polonia de astăzi, din Ucrania septentrională până la Munţii Balcani, de la la Marea Neagră până la Marea Adriatică. Acest întins teritoriu poate fi desemnat a fi oecumena etnică – arealul etnic primordial – în care s-a perpetuat secole de-a rândul poporul român.