Sonetul exprimă ideea expectativei. Este un fel de intrigă întrucât lectorului i se trezește o curiozitate despre un moment mult așteptat.
Viziunea romantică se deconspiră prin amplasamentul protagonistului în natură. El este singur, doar mediul îi preia din stare.
Foto: Mihaela Delamare. Ce n-a prins… privirea
Dan Botez: Mareşalul şi celelalte personaje ale tabloului
de Ştefan Vlăduţescu
Cartea procurorului Dan Botez, „Ion Antonescu. Destinul unui Mareşal al României” (Craiova, Fundaţia-Editura Scrisul Românesc, 2012) nu reprezintă o inspiraţie de moment. Ea este rezultatul unei analize personale şi istorice aprofundate. După ce a absolvit, în 1984, Facultatea de Drept a Universităţii „A.I. Cuza” din Iaşi, şi-a definit şi concretizat aspiraţii conexe studiind şi istoria. A terminat Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti în anul 2000. Atunci şi-a obţinut licenţa cu teza „Mareşalul Ion Antonescu în faţa justiţiei, între adevăr şi mistificare”. Ulterior, a publicat împreună cu Gheorghe Buzatu şi Ioana Panagareţ o carte despre „Procesul şi execuţia Mareşalului Ion Antonescu”.
Schiţa Repausul dominical debutează în mod paradoxal cu o concluzie, că petrecerile aranjate nu ies bine, spre deosebire de cele spontane care „totdeauna izbutesc frumos”.
Autorul nu îşi propune clarificarea problemei, fapt pe care îl comunică, din câte se observă, cu destul haz. Lui îi place să discute pe marginea ideii de petrecere. Este comică şi afirmaţia despre înţelepţi, că sunt unii „ursuji” iar alţii făţarnici.
The communicative instance
Emergenţa comunicării în mod inexplicabil de rapid are loc sub presiunea unei construcţii ce se situează ontologic în prealabilul inţierii unei comunicări. Propensiunea fiinţei umane către comunicare se este un construct cognitiv prealabil. Orice fiinţă umană are impregnate în fondul său cognitiv şi cogitativ structuri de antamare a comunicării. Nucleele prealabile de comunicare apar ca nişte conectori care fac, pasiv, legătura înainte ca “semnalul electric” să fie declanşat. Aceste “cabluri” de conectare prealabile sunt structuri cogitative potenţiale. Fără a fi făcut o şcoală anume, orice persoană are idee cum să realizeze o comunicare. Comunicarea este, în componentele sale bazale, o deprindere, precum mersul pe jos, mersul pe bicilcletă, alergatul etc. Comunicarea nu necesită şcoală şi nici pregătire specială pentru a fi pusă în practică. A comunica este, principial, o deprindere ca oricare alta. De aici decurge faptul că iniţierea şi derularea unei comunicări sunt deprinderi culturale bazale ale fiinţei umane.
Flaviu George Predescu: Nu există libertate de unul singur
de Ştefan Vlăduţescu
Cunoscut ca poet al emoţiilor intelectualizate, Flaviu George Predescu debutează ca eseist cu un volum notabil: „Chezăşie pentru libertate” (Cluj-Napoca, Editura Dacia XXI, 2012). Eseul, după cum se ştie, este genul liber al literaturii. Statutul său este unul al nesupunerii la convenţii. Este, totodată, caracterizat de o scriitură la îndemâna libertăţii de exprimare. O libertate suverană a punctului de vedere constituie nucleul activ al eseului. Sub acest aspect, cartea în discuţie dă seama de libertate pe o cale a libertăţii.
Foto: Mihaela Delamare, În fugă
Refrene lirice fulgerânde
de Daniela Gîfu
Hirotonit când ochii mei primeau binecuvântarea luminii, poetul preot Theodor Damian nu conteneşte să surprindă prin cuvântul său. Un cuvânt ce pendulează neîncetat între laic şi mistic, între întuneric şi lumină – Întunericul este / lumina noastră / în timp ce adevărata lumină / ne taie la oase[1] sau Există o lumină dincolo de lumină / acolo unde arderea arde / şi ochiul îşi vede vederea-n retină[2] –, trenând binefăcător suflul liricii blagiene. Metafora dominantă a poeticii blagiene stă sub semnul luminii, un liant al sufletului uman cu lumina începutului: Lumina ce-o simt / năvălindu-mi în piept când te văd, / oare nu e un strop din lumina / creată în ziua dintâi, / din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă[3]?