Trilogia culturii cuprinde trei lucrări:
Pentru Blaga, cultura în general, este un mijloc de cunoaştere şi elementul definitoriu al culturii este stilul (matricea stilistică) determinat de o serie de factori precum: orizontul spaţial, cel temporal, valoarea culturii. El deosebeşte cultura satului – minoră, de cea a oraşului, majoră, cu precizarea următoare: cultura satului este fundamentul culturii oraşului.
Despre dor: Orice ar fi, pasiune sau dorinţă, sete sau foame de experienţă, toate acestea se pot exprima în limba română prin cuvântul dor, care a devenit expresia oricărei dorinţe şi care implică fiinţa umană în totalitatea sa. (Mircea Eliade)
de D Ionescu
Dorul este un cuvânt intraductibil datorită profunzimii pe care o exprimă. Este individual. Nu are cine să ți-l priceapă. Cum este când, sătul, tu însuți nu-ți crezi ție, celui care mai înainte fuseseși flămând, darmite altcuiva?
Foto: Mihaela Delamare, Orizont de flori. La mulți ani!
|
Festivalul-Concurs Internaţional de Creaţie Literară „Avangarda XXII” |
|||
Foto: Mihaela Delamare, Galben rustic
Pentru o comunicare extinsă
de Adrian Michiduţă
În ansamblul preocupărilor lui Ştefan Vlăduţescu, pe lângă critica literară figurează şi studiile în domeniul relaţiilor publice şi al ştiinţelor comunicării. În această din urmă sferă de interes se situează şi cea mai recentă dintre cărţile sale: „Concepte şi noţiuni de comunicare şi teoria mesajului” (Craiova, Editura Sitech, 2009). În carte sunt aduse în atenţie, în realizarea unui efect ştiinţific şi, în subsidiar, didactic, câteva dintre conceptele fundamentale din perimetrul comunicologiei şi mesagologiei. Volumul apare ca materializare a unui demers care, pe de o parte, vizează clarificarea şi fundamentarea unor instrumente epistemice de abordare a comunicării în general; este urmărită, pe de altă parte, gândirea unor modalităţi de optimizare a practicii comunicaţionale cotidiene, luându-se în calcul necesitatea ca eforturile de conceptualizare să se repercuteze ulterior în perfecţionarea comunicării.
Aurelian Zisu: Un poet al „negrului închis”
de Ştefan Vlăduţescu
I. Aurelian Zisu, unul dintre cei mai importanţi poeţi de pe linia întunecată a liricii din Oltenia actuală, ne dovedeşte prin monografia de tip exhaustiv „Ion Caraion. Sfârşitul continuu. Poezia” (Craiova, Editura Aius, 2009) că este şi un critic literar redutabil. Studiul, la origine teză de doctorat şi care reprezintă primul din proiectatele cinci volume, vizează punerea într-o lumină contextualizantă opera-om şi omul-operă Ion Caraion: poetul. Ca derivate ale acestui obiectiv zetetic major sunt urmărite într-un cluster (ca asociaţie aditivă) şi alte ţinte: marcarea condiţiei prezente a monografiei, o încercare de restructurare a acestui tip de investigaţie critică, delimitarea poeticii implicite (poietica) ca şi a poeticii explicite caraioniene, încadrarea liricii lui I. Caraion în spectrul „modurilor poetice din secolul XX” (p. 28), urmărirea evoluţiei scriiturii poetice (ca tematică, atitudine lirică, modalitate de producere şi viziune poetică).
Constantin Pădureanu: Experienţa împăcării
de Ştefan Vlăduţescu
Direcţia în care ne conduce în esenţă romanul „Ierusalimul împăcării” (Craiova, Scrisul Românesc – Editura & Fundaţia, 2009) nu este aceea a religiozităţii, ci aceea a spiritualităţii. Păstrând proporţiile, se poate afirma că, precum în legătură cu Arghezi s-a vehiculat ideea de a fi fost un „poet religios”, pe prozatorul Constantin Pădureanu unii ar putea, din decodificarea titlurilor unora dintre lucrările sale, să persevereze a-l gândi pe acesta ca pe un scriitor religios. Decodificarea constituie însă doar forma preliminară a comprehensiunii şi interpretării unei opere literare. Universul imaginar (diegeza) impune abordarea dintr-o perspectivă hermeneutică globală de descifrare a sensurilor generice, a semnificaţiilor concrete şi a înţelesurilor specifice generate de text. Fundamentată pe o semantică romanescă echilibrată, lectura onestă a cărţii de faţă ne instalează în perimetrul larg al spiritualităţii, al tradiţiei, al culturii rurale, al obiceiurilor şi al gândirii ţărăneşti actuale. Fondul de adâncime al romanului îl reprezintă spiritualul. Pe suprafaţa discursivă, această profunzime este derivată în subiecte convergent grave şi revelator împovărate de tematizarea unor idei, sentimente şi emoţii de rezonanţă general umană. Per ansamblu, din integrarea comportamentelor şi conduitelor iese în relief o înţelepciune practică, un fel de utilă filosofie pentru a putea gândi satul contemporan ca pe un loc unde cineva ar putea trăi.
Constantin Pădureanu: Regăsirea de sine
de Ştefan Vlăduţescu
Într-un meritoriu volum de epică („Pelerini olteni în Ţara sfântă”, Craiova, Autograf MJM, 2008), prozatorul Constantin Pădureanu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, ne propune un set de experienţe fundamentale. Este vorba, mai întâi, de o experienţă estetică aparte, căci sunt aduse în convergenţă reportajul literar pe un itinerariu privilegiat, evocarea unei călătorii în locuri şi povestirea unor fapte de importanţă capitală, confesiunea-mărturisirea unor trăiri profunde, explicarea eseistică a unor concepte, reflecţia-meditaţia asupra a câteva situaţii-limită. Scriitura, ca formulare, are astfel variabilitate şi deci noutate; arată în plus coerenţă şi unitate.