Chris Hadfield: An Astronaut’s Guide to Life on Earth. Recenzie, de Milena Munteanu

descărcare

Aventura lui Chris Hadfield, primul astronaut Canadian ce a păşit în spațiu, este una trăită la dimensiuni cosmice. Cartea lui, “An Astronaut’s Guide to Life on Earth”,  îmi fusese recomandată, nu ştiu dacă din mândrie Canadiană, sau din dragoste pentru descoperire. Poate din amândouă.

Cartea vorbeşte despre urmărirea consecventă a unui vis nutrit din copilărie până se împlineşte plenar. Începe cu visul lui de a deveni astronaut, deşi era născut şi crescut într-o ţară ce nu avea, la vremea respectivă, un program spaţial. Urmează apoi, pas cu pas, drumul spre ceva ce a devenit realitate: un drum ce a trecut prin inginerie, prin profesia de pilot de test, şi prin tot felul de alte ocupaţii din domeniul aviatic.

 

Pentru un copil timorat de înălţimi, cum fusese el, era vorba despre îngenuncherea fricii iraţionale şi înlocuirea ei cu controlul de sine. „În experienţa mea, frica domină doar când nu ştii la ce să te aştepţi şi simţi că nu ai nici un control asupra situaţiei. Când te simţi neajutorat îti e mai frică decât când ştii datele problemei. Când nici nu ştii de ce te temi, atunci orice situaţie pare alarmantă”. Prin comparaţie, astronautul pregătit temeinic, după ani de simulări şi antrenamente, nu se sperie la auzul motoarelor rachetei gata de pornire. Principala reacţie nu e frica, ci o senzatie intensă de anticipare. În sfârşit, sosise momentul pentru care se antrenase asiduu!

 

Cartea lui Hadfield vorbeşte despre cum se pot controla situaţiile neprevăzute prin anticiparea oricăror circumstanţe nefavorabile şi pregătirea temeinică, conştientă, pentru ce poate fii mai rău. Deşi ar putea părea ca e o reţetă clară de depresie, aici nu vorbim despre negativism, ci despre un mod de gândire proactiv. Cartea arată cum anticiparea riscurilor de orice fel, precum şi întâmpinarea lor este o activitate productivă, care reduce anxietatea.  Hadfield este antrenat să răspundă rapid oricăror situaţii neprevăzute. El ştie să determine ce are prioritate maximă şi ce nu. Povestea cum, într-o demonstraţie aeriană, când era aripă lângă aripă cu alţii din formaţie, era distras de o albină ce-i intrase in spaţiu. El realizează că fiecare greşală în urmărirea ordinelor formaţiei i-ar fii fatală atât lui cât şi celor din jur, aşa că se concentrează pe pilotaj, ca mai apoi să se ocupe şi de zgomotul de fond, albina. Altădată descoperă prezenţa unui şarpe în cabina pilotului, pe care o adresează în mod similar, o alegere ce ar părea contra-intuitivă în baza adaptătilor noastre naturale.

Dacă e să rezum cartea, aş spune că este despre miracolul creat de îmbinarea visului cu disciplina tenace. Este despre treaba făcută bine. Pe Pământ sau în spaţiu. Cu modestie şi anonimat. Nu de dragul celebrităţii, ci cu satisfacţia dată de contribuţiile şi succesele zilnice ce converg spre o cauză în care eşti investit plenar. Hadfield crede că succesele premature nu sunt sfetnici buni, căci ele recompensează pregătirea precară. Deabea când subsitui norocul şi inspiraţia de moment cu înţelegerea clară, conştientă, doar atunci poţi spune că eşti în controlul destinului propriu sau al misiunii pe care o conduci. Cu o astfel de pregătire puţine lucruri te descurajează. Nici dezastrele navetelor Challenger sau Columbia nu te fac să părăseşti NASA. Dimpotrivă. Continui să mergi înainte pe drumul neprevăzut şi plin de greutăţi, mânat de o viziune ce e mai importantă decât orice altceva. Întelegi că sacrificiul e necesar. În astfel de circumstanţe nu mai are importanţă dacă eşti seful misiunii de la International Space Shuttle sau doar un anonim din culise. Contează doar visul şi finalitatea lui.

 

Răsplata primită este înţelegerea lumii noastre, extinse la spaţiul cosmic. Ea începe cu revelaţia minunii universului şi cu uimirea în faţa Aurorei Borealis şi a răsăriturilor repetate văzute din spatiul cosmic. Urmează descoperirea drumului pe care ne-am angajat noi, oamenii, pe Planeta Mama, şi impactul lui asupra lumii noastre. Defrişările din Madagascar sunt vizibile din spatiu, ca si smog-ul deasupra Beijing-ului. Aceste realităţi, comunicate acasă prin programul “Space Oddity”,  îmbogăţesc omenirea cu o perspectivă pe care puţini au trăit-o first-hand, dar tot mai mulţi încep s-o înţeleagă. Este lecţia responsabilităţii noastre pentru casa comună. Aş dori să observ că titlul cărţii nu se referă la Odiseea spaţială, ci la “…Viaţa pe Pământ”.

 

Aventura spaţială a autorului începe în spaţiul Canadian şi culminează la conducerea unei misiuni internaţionale, unde a reprezentat NASA, colaborând cu ruşii, japonezii şi alţii. De la aventura ski-ului pe apa din Milton, Ontario, la Houston şi Cape Canaveral, la drumurile din Kazakhstan, şi călătoriile dintre Baikonur şi International Space Shuttle, este povestea evoluţiei lui profesionale şi personale. Cariera lui s-a bazat, indispensabil, pe partenariatul cu soţia, care l-a susţinut în ciuda privaţiunilor inerente. Cuplul a căutat constant o balanţă între cerinţele meseriilor şi viaţa de familie, ce include trei copii. Mi-a plăcut sublinierea că toţi cei pe care îi iubim se găsesc chiar aici, pe Pământ.  Revenirea acasă are poate înţelesuri simbolice.

Revenirea la matcă? Revenirea la leaganul omenirii pe care nu-l putem părăsi decât temporar?

 

Pe mine m-a impresionat scrisul lui Hadfield. Un scris ne-asumant, fără figuri de stil sofisticate sau superflue. El scrie cu eficienţa cu care şi-a condus cariera, cu precizie, mânat de curiozitatea pentru ce este dincolo de graniţele cunoaşterii actuale.  Hadfield  scrie cu recunoştiinţă, cu bucuria împlinirii visului ce nici nu fusese posibil. Din fericire, fusese visat la dimensiuni cosmice. Apoi realizat, pe măsură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *