Cristian Gănescu: Paradigmele specialiștilor conectării. Fragmente din cartea Tainele inițiaților vechiului Egipt

Deloc întâmplător, concluziile la care au ajuns promotorii noilor paradigme ale ştiinţei moderne sunt asemănătoare cu cele ale promotorilor concepţiei spiritualist-ezoterice.

Concepţia spiritualist-ezoterică a primit diferite denumiri de-a lungul timpului. Dintre cele mai des folosite pot fi amintite următoarele: concepţie ezoterică, concepţie transcedentală(transcendentul este termenul generic care desemnează ceea ce este dincolo de lumea perceptibilă prin simţuri), concepţie spiritualist-ezoterică.

Pentru a desemna această concepţie, în cele ce urmează va fi preferată denumirea concepţie spiritualist-ezoterică; termenul ezoteric desemnează o învăţătură  cunoaştere ascunsă ce poate fi dezvăluită doar adepţilor / iniţiaţilor, a fost folosit, pentru prima oară de poetul antic grec Lucian din Samosata – 125-180 după Iisus Hristos -, ezoterikos fiind o extensie a unui termen şi mai vechi – to eso -, folosit de filosoful Platon – 427-347 înainte de Iisus Hristos – în dialogul Alcibiade. Ulterior, scriitorul creştin Clement din Alexandria – care a trăit între anii 150 – 215 după Iisus Hristos -, în scrierea sa Stromata, a folosit pentru prima oară termenul ezoterika pentru a desemna “ceea ce este înăuntru, în interior”, cu sensul de învăţătură care este comunicată unui grup restrâns de oameni care formează „interiorul”. (64)

Concepţia spiritualist-ezoterică îşi are originea în cunoaşterea unor persoane dotate cu capacităţi parapsihologice (psihotronice) înnăscute sau dobândite, care au luat contactul cu aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului printr-un aport exogen de informaţie: şamani, iniţiaţi, clarvăzători etc. Pentru a desemna aceste persoane, cercetătorul român Mircea Eliade a folosit în scrierile sale expresia “specialişti ai sacrului”, expresie care trebuie însă amendată ca fiind necorespunzătoare datorită faptului că nu poate fi aplicată chiar în toate cazurile. Din motive lesne de înţeles, expresia “specialişti ai sacrului” poate fi aplicată doar acelor persoane, foarte puţine, care s-au conectat la sacru, adică la Dumnezeu. Preferabilă în acest context este expresia “specialişti ai conectării” la aspectele transcedentale ale cosmosului, la ceea ce noile paradigme ale ştiinţei au desemnat prin formulările deja menţionate de “aspect ortoexistenţial” sau „Ordine înfăşurată”. De asemenea, termenul de specialist al sacrului poate fi înlocuit fie cu termenul modern de “contactor”, fie cu termenul mai vechi de “iniţiat”.

Specialiştii conectării, antici sau moderni, au dezvăluit că ceea ce noile paradigme ale gândirii ştiinţifice au desemnat prin expresia „Ordine înfăşurată” reprezintă o realitate perceptibilă prin dezvoltarea unor capacităţi spirituale existente în fiecare om, capacităţi care, actualmente, la majoritatea oamenilor, se află în stare de potenţialitate. De aceea, se poate spune că principalele linii directoare ale concepţiei ezoterice nu au fost deduse cu ajutorul gândirii sau prin prisma cercetării epifenomenelor, aşa cum procedează concepţia materialistă, ci au fost formulate în urma contactului direct, nemijlocit, experimental, cu aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului.

Pentru înţelegerea concepţiilor vechilor civilizaţii – cum este şi cazul concepţiilor ce au aparţinut iniţiaţilor vechiului Egipt -, este mai mult decât necesară cunoaşterea principalelor paradigme şi linii directoare ale concepţiei spiritualist-ezoterice. Ele constituie cheia cu care se poate deschide uşa prin care se pătrunde în vastul edificiu al mentalităţii şi spiritualităţii vechilor egipteni şi, prin extensie, cheia înţelegerii tuturor vestigiilor care au străbătut timpurile până în epoca noastră, începând de la marea piramidă până la cel mai neînsemnat colier descoperit în mormintele din Valea Regilor.

Întrucât cercetările actuale au demonstrat că există o legătură profundă între vechile şi noile concepţii, între vechile concepţii ale antichităţii şi noile paradigme ale cunoaşterii ştiinţifice, premisa principală a acestei cărţi porneşte de la ideea că concepţia vechilor egipteni a constituit prima şi cea mai bine elaborată atitudine conceptuală a antichităţii, căreia concepţiile ezoterice de mai târziu, într-un fel sau altul, îi sunt tributare. Acesta este, de altfel, motivul pentru care concepţia promovată în arealul Egiptului antic, care a stat la baza tuturor vestigiilor materiale şi spirituale ce au străbătut timpurile până în ziua de astăzi, nu poate fi interpretată prin prisma concepţiei materialist-mecaniciste actuale, ci doar prin prisma concepţiei spiritualist-ezoterice, precum şi, cel puţin până la un punct, prin prisma concepţiilor vehiculate de noile paradigme ale ştiinţei.

Desigur, vechii egipteni nu puteau şi nu aveau cum să gândească în termenii în care se pune astăzi problema. Ei aveau propriul lor sistem de gândire, propriul lor mecanism de a înţelege lumea, dar rezultatele demersurilor lor nu diferă, structural, de cercetările contactorilor şi iniţiaţilor moderni. Obiectul investigaţiilor vechilor contactori şi iniţiaţi egipteni corespunde obiectului investigaţiilor contactorilor şi iniţiaţilor moderni, întrucât obiectul cunoaşterii este unul şi acelaşi, indiferent de terminologia folosită. De aceea, nu trebuie să surprindă faptul că, în explicarea mecanismului de funcţionare a mentalităţii vechilor egipteni, vor fi folosiţi termeni preluaţi de la antipozi: din gândirea indiană antică, din terminologia ştiinţifică sau, pur şi simplu, din bagajul de cuvinte, oarecum specializat, al concepţiei spiritualist-ezoterice moderne.

Vechii egipteni înţelegeau lumea prin schemele lor specifice de gândire şi printr-o terminologie adecvată. Această terminologie nu mai este accesibilă în forma în care se prezenta în vechime, dar poate fi foarte bine „tradusă” în terminologia modernă, folosită astăzi de concepţia ezoterică. Aceast demers este posibil tocmai datorită faptului că, în esenţă, mecanismul de gândire al vechilor egipteni concordă cu cel folosit de concepţia ezoterică. Ceea ce nu se poate spune despre concepţia materialistă.

A doua premisă pe care este clădit acest demers, pleacă de la convingerea că este în totalitate falsă opinia împărtăşită de mulţi cercetători din ziua de astăzi, conform căreia vechii egipteni, anticii în general, erau atât de naivi şi de ignoranţi încât confundau strălucirea unei pietre aflate în bătaia soarelui cu aura vreunui zeu. Din păcate, pentru a da o oarecare aparenţă de veridiciate teoriilor proprii, mulţi cercetători moderni invocă diferite subterfugii, care se bazează pe o presupusă ignoranţă, ingenuitate sau imaturitate psiho-mentală şi spirituală a strămoşilor noştri. Cei care au construit o civilizaţie impunătoare nu puteau fi nici naivi, nici ignoranţi. Cercetătorii moderni care îi consideră copii pe strămoşii noştri, refuzându-le stadiul de adulţi, se comportă ei înşişi ca nişte copii. Evident, din punct de vedere mental, oamenii de acum 5000 de ani erau structuraţi diferit de oamenii din ziua de astăzi, dar în nici un caz nu erau naivi, ignoranţi sau proşti. Sistemul de gândire al vechilor egipteni, care era constituit într-o veritabilă concepţie spiritualist-ezoterică şi care a avut drept efect realizarea unor vestigiile măreţe pe care le admirăm şi în ziua de astăzi, era mult mai matur din punct de vedere spiritual decât pare la prima vedere.

În cele ce urmează, pentru descifrarea „tainelor”, „misterelor” şi „enigmelor” civilizaţiei Egiptului antic vor fi expuse, pe scurt, cele mai importante paradigme (sau „piloni”) ale concepţiei spiritualist-ezoterice.

Prima paradigmă, primul pilon pe care se bazează concepţia spiritualist-ezoterică, care constituie de fapt chiar premisa fundamentală, este că universul este creaţia lui Dumnezeu. Dumnezeu există. Dumnezeu este creatorul cerurilor şi al pământului.

Elemenetul central în ceea ce priveşte definirea primei paradigme a concepţiei spiritualist-ezoterice constă nu numai în afirmaţia că Dumnezeu este creatorul cerurilor şi al pământului, ci mai ales în definirea exactă, lipsită de echivoc, a Identităţii lui Dumnezeu. În mod firesc, definirea Identităţii lui Dumnezeu  trebuie să pornească de la textul Bibliei, atât de la textul Vechiul Testament, care descrie în primele capitole ale Genezei cea mai completă istorie a creaţiei lumii, cât şi de la textul Noului Testament, care consemnează faptul că Adevăratul Dumnezeu este cel pe care Iisus Hristos l-a numit Tată. “Eu şi Tatăl una suntem” şi “Toate câte sunt ale Tatălui sunt ale Mele” – afirma Iisus Hristos (Ev. după Ioan; 16, 15).

Mai trebuie menţionat că prima paradigmă este definită şi în Crezul creştin, care specifică faptul că Dumnezeu este creatorul „cerurilor” şi al pământului, atât a aspectelor văzute cât şi al aspectelor nevăzute (în textul original al Genezei scris în limba ebraică sensul cuvintelor este foarte clar: “cerurile” este la plural şi “pământul” este la singular; traducerea corectă este: cerurile şi un pământ). Noul Testament face, de asemenea, o altă specificaţie importantă, afirmând că Dumnezeu Unicul se manifestă ca Trinitate (Sfânta Treime), prin trei Persoane distincte: Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul, care este Iisus Hristos şi Dumnezeu – Sfântul Duh. Concluzia ce derivă din această specificaţie este următoarea: Iisus Hristos nu este un simplu profet sau un om „îndumnezeit” („iluminat”), aşa cum încearcă să sugereze, nu tocmai dezinteresat, unii comentatori din epoca actuală, ci este „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Lumină din Lumină” – aşa cum specifică, la rândul său, Crezul creştin. Iisus Hristos s-a încarnat în trup material acum aproape 2000 de ani în Palestina, a murit pe cruce şi a înviat a treia zi. După moartea pe cruce şi după înviere, Iisus Hristos a continuat să se manifeste în Trupul de slavă (în care a apărut în faţa Apostolilor), pentru a împlini cele ce a spus: „Toată Puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ… Şi iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor” (Ev. Matei 28;20).Naşterea, crucificarea, moartea, învierea a treia zi şi înălţarea, patruzeci de zile mai târziu, a lui Iisus Hristos reprezintă punctul central al istoriei lumii, astfel încît se poate vorbi despre două epoci distincte: epoca de dinainte de întruparea Sa şi epoca de după. Acest aspect este definitoriu şi în ceea ce priveşte descifrarea tainelor civilizaţiei vechiului Egipt.

Implicaţiile premisei fundamentale cu privire la înţelegerea cosmosului, omului şi istoriei sunt multiple. Prin aplicarea premisei fundamentale, cosmosul nu mai apare ca o îngrămădire de corpuri cereşti, iar autoevoluţia materiei, legile „oarbe” ale naturii sau factorul întâmplare îşi pierd orice semnificaţie. Cosmosul, la fel ca şi omul şi istoria, se revelează a fi altceva decât afirmă concepţia materialistă.

De aceea, în mod logic, a doua paradigmă a concepţiei spiritualist-ezoterice – al doilea pilon – este aceea că universul nu se reduce doar la aspectul material. Universul are două aspecte distincte: un aspect material, perceptibil prin simţuri, şi un aspect spiritual, ortoexistenţial, invizibil, imperceptibil prin intermediul simţurilor. Primul aspect, cel material, poate fi definit drept existenţial (ceea ce promotorii noilor orientări din fizica cuantică numesc „Ordinea desfăşurată”), iar al doilea aspect poate fi definit drept spiritual sau ortoexistenţial (ceea ce promotorii noilor orientări din fizica cuantică numesc „Ordinea înfăşurată”).

La rândul său, aspectul ortoexistenţial al cosmosului este împărţit în mai multe paliere sau planuri. Potrivit concepţiei spiritualist-ezoterice, palierele ortoexistenţiale ale cosmosului sunt următoarele: imediat deasupra palierului material se află palierul infraeteric, care, fiind foarte apropiat de cel material, este strâns legat de acesta; de fapt, palierul material şi palierul infraeteric formează un binom. În vechile scrieri, chiar şi în vechile scrieri creştine, palierul infraeteric a primit numele de “văzduh”. Deasupra palierului infraeteric se află palierul eteric; urmează palierul astral, palierul spiritual şi palierul denumit “divin”, acolo unde vechile scrieri (printre care trebuie amintită celebra Carte a lui Enoch, apocriful etiopian) afirmă că îşi are Scanul de Domnie însuşi Dumnezeu.  Fiecare palier reproduce holografic, la un alt nivel, organizarea palierului imediat superior. Palierul fizic nu este decât reflectarea holografică a palierelor superioare: eteric, astral, mental, spiritual, divin. Materia este energie cristalizată. În acest context, vechiul aforism al lui Hermes, „ceea ce este sus este jos şi ceea ce este jos este sus”, şi-a găsit confirmarea în teoria modernă a universului hologramă.

A treia paradigmă a concepţiei spiritualist-ezoterice  are la bază constatarea că, în afara oamenilor, pe palierele ortoexistenţiale ale cosmosului, se manifestă încă două categorii de fiinţe, şi anume fiinţele îngereşti şi spiritele naturii. De asemenea, pe palierele ortoexistenţiale ale cosmosului se manifestă acele fiinţe cărora vechii contactori şi iniţiaţi egipteni (şi nu numai egipteni) le-au acordat denumirea de zei.

Din punctul de vedere al concepţiei spiritualist-ezoterice fiinţele din cosmos pot fi împărţite în funcţie de modul în care respectă Poruncile lui Dumnezeu. Poruncile lui Dumnezeu asigură buna funcţionare a cosmosului –  Ordinea cosmosului. De-o parte se situează fiinţele care respectă Poruncile lui Dumnezeu, iar de cealaltă parte se situează fiinţele care nu le respectă. Din acest punct de vedere, fiinţele din cosmos, atât cele întrupate în lumea materială cât şi cele care se manifestă pe nivelurile ortoexistenţiale ale cosmosului (pe palierul eteric, astral etc) pot fi împărţite în “luminoase” şi “întunecate”.

A patra paradigmă a concepţiei spiritualist-ezoterice – al patrulea pilon – se referă la om. Omul este mult mai mult decât trupul material. Precum cosmosul, omul este format din două aspecte: un aspect spiritual (ortoexistenţial) şi un aspect material (existenţial). Aspectul ortoexistenţial al omului, pentru concepţia spiritualist-ezoterică, este spiritul, duhul sau sufletul (în funcţie de terminologia adoptată de cercetătorii domeniului), iar aspectul existenţial este trupul material. Trupul material este doar un „înveliş” prin care spiritul / duhul / sufletul se pot manifesta la nivelul lumii materiale.

Potrivit concepţiei spiritualist-ezoterice, în afara trupului material, fiinţa omului este alcătuită din mai multe structuri energetice desemnate cel mai adesea prin termenul de corpuri şi care, împreună, formează aura. Aura este aşadar alcătuită  din mai multe structuri energetice, care au primit denumirea de „corpuri”: corp eteric, corp astral, corp mental, corp spiritual etc. Corpurile care formează aura sunt invizibile percepţiei obişnuite. La nivelul aurei – mai exact spus la nivelul acelei structuri energertice denumită corp eteric – există mai multe centre energetice, denumite chakras şi mai multe canale prin care circulă energia. Principalele centre energetice aflate la nivelul structurii aurice sunt: muladhara, care este situată la nivelul bazei coloanei vertebrale, svadistan, care este situată la nivelul ombilicului, manipura, care este situată la nivelul plexului solar, anahata, care este situată la nivelul inimii, vishuddi, care este situată la nivelul gâtului, ajna, care este situată între sprâncene, şi sahasrara, situată în creştetul capului. Dintre canalele energetice (desemnate prin termenul sanscrit nadis), cele mai importante sunt: Sushumna, situată de-a lungul coloanei vertebrale, Ida şi Pingala, situate în partea stângă, respectiv dreaptă, a trupului. Cele trei canale energetice principale pornesc din muladhara, centrul energetic care se află la baza coloanei vertebrale. Toate denumirile au fost preluate din străvechea înţelepciune indiană.

A cincea paradigmă a concepţiei spiritualist-ezoterice – al cincelea pilonse referă la cunoaştere. Dacă cosmosul are două aspecte distincte, existenţial-material şi ortoexistenţial-spiritual, iar omul are, la rândul său, două aspecte distincte, tot astfel se poate spune despre cunoaştere. Prima formă de cunoaştere se realizează prin intermediul organelor de simţ şi a prelungirilor tehnologizate ale acestora: tomografe, microscoape, radiotelescoape, telescoape etc. A doua formă de cunoaştere poate fi dobândită pe căi specifice, în cadrul procesului de iniţiere, prin activarea unor capacităţi latente ale fiinţei omului. Această din urmă formă de cunoaştere a fost cunoscută, secole de-a rândul, de către specialiştii conectării, fiind confirmată – până la o anumită limită – şi de noile paradigme ale ştiinţei.

A şasea paradigmă a concepţiei spiritualist-ezoterice – al şaselea pilon – se referă la supravieţuirea post-mortem a unei părţi din fiinţa omenască. Dacă, pe de-o parte, cosmosul este împărţit în două aspecte distincte – aspectul material şi aspectul spiritual sau ortoexistenţial – iar, pe de altă parte, omul are două aspecte distincte, devine evident că se poate vorbi despre supravieţuirea post-mortem. Atât vechile concepţii iniţiatice, cât şi o serie de cercetări moderne – de exemplu, cercetările noii ştiinţe de graniţă care a primit numele de thanatologie, promovată de medicul american Raymond Moody care a investigat trăirile unui număr impresionant de subiecţi care au trecut prin evenimente de moarte clinică şi experienţe la limita morţii – au drept element comun promovarea ideii că o parte din fiinţa omului şi anume elementul spiritual (spiritul, duhul, sufletul, în funcţie de terminologia folosită) supravieţuieşte după moarte. Astfel, atât prin prisma înţelegerii contactorilor din vechime, cât şi a celor moderni, inclusiv prin prisma cercetărilor unor ştiinţe de graniţă precum thanatologia, moartea nu este anihilarea fiinţei omeneşti în integralitatea ei, propovăduită de materialism, ci doar trecerea părţii spirituale din om într-un alt palier al cosmosului. Legat de acest subiect trebuie menţionat că, de-a lungul timpului, activitatea contactorilor a avut drept obiectiv central cercetarea destinului post-mortem al fiinţelor umane. În urma cercetărilor  întreprinse de contactori au fost formulate rituri de trecere, ritualuri de înmormântare etc.

A şaptea paradigmă a concepţiei spiritualist-ezoterice – al şaptelea pilon – se referă la pământ. La fel ca şi cosmosul, Pământul – ca glob cosmic – are două aspecte fundamentale: un aspect existenţial, perceptibil prin intermediul simţurilor şi un aspect nevăzut, ortoexistenţial sau spiritual.

În consecinţă, Pământul poate fi cercetat din două perspective distincte: din perspectiva materială şi din perspectiva energetico-informaţională (spirituală). Pe de-o parte, pământul are o structură materială, perceptibilă prin intermediul simţurilor şi a prelungirilor tehnologizate ale acestora, iar pe de altă parte pământul are o structură invizibilă.

Concepţia spiritualist-ezoterică afirmă că pământul este brăzdat de curenţi energetici, care se întretaie în anumite puncte nodale, pentru a forma o configuraţie complexă. Una din aplicaţiile cunoaşterii configuraţiei energetice a globului terestru, a fost sintetizată de misticii şi iniţiaţii chinezi în – de acum arhicunoscuta – concepţia Feng Shui. În acest context, trebuie ţinut cont de faptul că la interfaţa lumii materiale se află supape de trecere dintr-un palier în altul al cosmosului – de exemplu din palierul material în cel eteric. Aceste supape de trecere au fost adesea desemnate prin termenul de porţi. Din punct de vedere metafizic, o “poartă” este un loc prin care se poate trece dintr-un palier în altul al cosmosului. Înţelegerea istoriei vechilor civilizaţii nu poate fi deplină fără a lua în calcul faptul că templele şi marile edificii ale antichităţii au fost construite în funcţie de arhitectonica aurică terestră.

A opta paradigmă a concepţiei spiritualist-ezoterice – al optulea pilon – se referă la istorie. Precum cosmosul, omul şi pământul, istoria este de două feluri: o istorie materială şi o istorie spirituală. Dacă istoria materială nu analizează decât aspectele materiale şi evenimentele desfăşurate la nivelul palierului material, istoria spirituală analizează activitatea tuturor fiinţelor din cosmos: oameni, fiinţe îngereşti, spirite ale naturii, zei. Acesta este de altfel motivul pentru care devine necesară decelarea atentă a aportului tuturor categoriilor de fiinţe care au participat la marea epopee care poartă numele de istoria umanităţii, pentru a nu exagera sau denatura, în mod eronat, rolul uneia sau alteia.

Pentru a evidenţia rolul fiecărei categorii de fiinţe în istoria umanităţii, trebuie pusă, în mod aprioric, o problemă foarte importantă, pe care concepţia materialistă nu numai că nu a luat-o în calcul, dar nici măcar nu a visat-o. Această problemă este cea a stabilirii categoriilor ontologice (regnuri) în care pot fi încadrate fiinţele din cosmos. Concepţia materialistă nu tratează acest subiect, considerînd ca fiind de la sine înţeles faptul că, în cosmos, există o singură categorie de fiinţe: oamenii. Concepţia spiritualist-ezoterică consideră puerilă abordarea concepţiei materialiste, specificând că atât în lumea materială, cât şi pe nivelurile ortoexistenţiale ale cosmosului, există nu una, ci mai multe categorii sau regnuri de fiinţe: oamenii, fiinţele îngereşti, spirite ale naturii, zeii. Fiecare categorie de fiinţe manifestă caracteristici fiinţiale specifice. Chiar şi regnul omenesc poate fi analizat în mod diferenţiat, fiind format pe de-o parte din oamenii întrupaţi care manifestă, de-a lungul existenţei în lumea fizică, anumite caracteristici fiinţiale, iar de cealaltă parte din oamenii decorporaţi, care au trecut prin poarta morţii şi se află pe diferite paliere ortoexistenţiale ale cosmosului: în lumea eterică, în lumea astrală etc. Oamenii din această ultimă categorie – desemnaţi uneori prin expresia „spiritele morţilor” – manifestă caracteristici diferite de cele ale oamenilor întrupaţi. Fireşte, în urma unei astfel de analize trebuie evidenţiat, în mod precis şi lipsit de prejudecăţi infantile, care a fost rolul oamenilor în propria lor istorie şi care a fost rolul fiinţelor îngereşti, al spiritelor naturii sau al zeilor. Cu atât mai mult,  trebuie evidenţiat care este rolul lui Dumnezeu.

Un aspect extrem de controversat în epoca actuală, care deja a fost ridicat la rangul de enigmă insondabilă, se referă la rolul jucat în istoria trecută a umanităţii de acele fiinţe care se deplasează cu ajutorul obiectelor zburătoare neidentificate – celebrele OZN-uri -, fiinţe pe care noua concepţie a paleoastronauticii le-a desemnat ca fiind „extraterestre” (adică provenite din afara Terrei). Pentru a elucida această enigmă fără a cădea în denaturări facile care fie le refuză existenţa (precum concepţia materialistă), fie le exagerează activitatea (precum concepţia paleoastronautică), trebuie stabilit încă de la început din care categorie de fiinţe (regn) fac parte. Abia după aceea se poate analiza care a fost aportul lor în istoria umanităţii.

A noua paradigmă a concepţiei spiritualist-ezoterice – al nouălea pilon – se referă la scopul existenţei umanităţii şi, implicit, al istoriei. Specialiştii conectării au căzut de acord asupra faptului că scopul final are drept unic scop reîntoarcerea oamenilor la Sursa Primă: Dumnezeu. Reîntoarcerea la Dumnezeu este înţeleasă fie ca o trezire, fie ca o iluminare, fie ca o unificare sau ca o contopire (unio mystica). Pentru atingerea acestui scop au fost puse la punct, de-a lungul timpului, „programe” speciale de iniţiere. Aceste paradigme reprezintă pilonii pe care se sprijină temelia concepţiei spiritualist-ezoterice.

Un comentariu la „Cristian Gănescu: Paradigmele specialiștilor conectării. Fragmente din cartea Tainele inițiaților vechiului Egipt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.