https://blog.revistaderecenzii.com

*Poeme apărute în „Gazeta Gorjului”, nr. din februarie / 2026

Cerul de la Târgu – Jiu

Coloana Infinitului…
Dacă te-ai opri o clipă,
ai vedea cum trece de orbită,
cum atinge luna
și intră ca un impuls
în sistemul cosmic.

De aici înainte,
zilele au ritm modular,
ca dinții unui fierăstrău.

Infinitul ține Pământul suspendat,
ca un server fără bază.
Viforul
ar rămâne blocat în module,
date corupte,
dispărute din peisaj.

Norii ar îngheța pe bolta cerului
ca o imagine pierdută de semnal.
Soarele ne-ar arde pielea
până la uniformizare.
Un singur început.
Babel refăcut din erori de sistem.

Dar Coloana este aici,
în câmpul nostru vizual.
Nu face zgomot.

Din ea se înalță
ceea ce n-a mai avut timp să cadă:
vocile eroilor de pe front,
energia lor,
un stâlp invizibil
care ne ține conectați
la ceva mai amplu
decât noi.

Începutul lumii 


Începutul lumii
da, așa a fost:
dintr-un ou.

ciocănit, într-o seară astrală,
cu degetul,
de Dumnezeu —
și pasta a curs în gol.

înăuntru era o stare
de închegare,
care s-a agitat
când s-a văzut surpată
și a început să tragă spre sine,
să reîntregească oul,
pacea lui interioară.

când va reuși,
peste veacuri,
totul va fi astfel:
pe un platou,
sub ochii îngerilor
care își vor aminti
lumea noastră
curgând din extensia cosmică
înapoi în ou,

cu atâta viață capturată,
adunată înăuntru,
unde scara de reprezentare
a tot ce a fost
și poate fi
sub coajă
se va diminua.

eu voi împinge —
urcat pe un scaun,
și el minuscul
din noua strâmtoare
în care am aterizat —
cu mâinile în coajă,
ca într-un tavan alb.

uriașii au încercat, 
odinioară,
să disloce bolta cerească 
de la Dumnezeu
și au rămas cu buza umflată,
precum Gerilă
când i se răsfrâng buzele,
suflă
și țipă
că nu mai poate de frig.