Despre aporiile criticii literare. Cronică*, de Dan Ionescu

*Cronică apărută în revista „Luceafărul de dimineață”, Nr. 8 / 2019

Metacritice (Editura Junimea, Iași, 2018), de Mircea A. Diaconu, carte nominalizată la premiile Uniunii Scriitorilor din România, secțiunea Cartea de Critică, Eseu și Istorie literară, este elaborată pe trei paliere: Contexte, Ipostaze critice și Două eseuri, trei interviuri.

În Contexte, sunt abordate problematicile: Spiritul critic în 1989. Începând cu sfârșitul, Despărțirea de comunism (traume, resentimente, frustrări. Cazul revenirii din exil a lui I. Negoițescu), Istoria literaturii, adică despre haos, labirint și metodă și Etica cercetării. Despre cum e cu putință cunoașterea în postmodernism. Incursiunile semnalează câteva dintre subiectele vremii, precum: „Foiletonul critic oferea șansa unei solidarități având ca obiect, înainte de orice altceva, apărarea și promovarea valorilor. Și, împotriva unor momente de crispare, Nicolae Manolescu și Eugen Simion creează sentimentul libertății”.

Despre istoria literaturii ca disciplină, Mircea A. Diaconu socotește că „presupune să identifici sau să trasezi un sens într-un spațiu labirintic, dacă nu cumva haotic, în dimensiune deopotrivă sincronică și diaconică” și din această perspectivă analizează succint istoriile semnate de G. Călinescu, Nicolae Manolescu, Alex. Ștefănescu, Ion Rotaru, Dumitru Micu, Mircea Popa ș.a., nu înainte de a preciza: canonul a fost făcut atât de scriitori, cât și de criticii sau istoricii literari. O interogație de felul: „Dar dacă pregătește, în taină, și Eugen Simion o istorie a literaturii?” atrage atenția asupra eventualei existențe, încă în manuscris, a altor istorii literare, de la care așteaptă, între altele, să abolească „reprezentările” actuale, astfel încât „un Max Blecher să pătrundă în conștiința publică mai mult decât Rebreanu”.

În Ipostaze critice, sunt puse față în față, prin sublinierea discrepanțelor, teoriile formelor fără fond, aparținând lui Titu Maiorescu și Eugen Lovinescu. De asemenea, sunt analizate (și etichetate în titlurile capitolelor care li se consacră) demersurile originale în teoria literară, ale unor nume: Ion Negoițescu. O incursiune în critica militantă, Nicolae Balotă. Calea adevărul și viața, Labirintul Dimitrie Vatamaniuc, Mircea Zaciu. Spiritul nordului, Mircea Martin. Portretul criticului, Mircea Muthu. Schiță pentru o gramatică a Europei de sud – vest, Eugen Simion. Un moralist din est, Al. Cistelecan. Geometria reveriei critice, H.-R Patapievici. Modernul tulburat și sănătatea spiritului de discernământ, Andrei Terian. Un solar în lumea sublunară etc.

Universitarul Mircea A. Diaconu vorbește pe larg despre postmodernism, într-un interviu acordat lui Dumitru Chioaru (inițial, interviul a apărut în revista „Euphorion”, nr. 1-2/2009), considerându-l pe Caragiale „un precursor al postmodernismului”, datorită ideii, exprimate de marele dramaturg, prin unul din personajele sale, că „și nimica mișcă”, precum și mijloacelor de care a dispus în explorarea cu fascinație a neantului, „biografismul” și „coborârea în derizoriu” (aduse adesea în discuție pentru această ascendență). Interviul, al cărui titlu exprimă adeziunea autorului la optica lui E. Lovinescu, de a activa pentru integrarea tradiției într-o formulă estetică modernă: Aș vrea să mă pot revendica de la E. Lovinescu, este reprodus în capitolul Două eseuri, trei interviuri. Celelalte interviuri sunt despre condiția criticului: Cred în criticul care se implică, fie în negare, fie în afirmare (interviu cu Adrian Alui Gheorghe) și despre sentimentul apartenenței la un spațiu național, sentiment ilustrat prin expresia Patria mea sunt eu (interviu cu Vasile Spiridon). Primul dintre eseuri vizează neputința lui Cioran „de a fi altceva decât român”, iar al doilea, intitulat La Sud de Dumnezeu. O insolitare cu omul din cajvana despre „prosperitățile viciului”, constituie o reproducere a unui capitol din volumul La sud de Dumneze. Exerciţii de luciditate, în baza ideii că „problema aceasta a legitimării prin traducere ține numai de vanități istorice, conjuncturale”.

Metacritice este o carte necesară, care, după cum sugerează și denumirea, conține dezbateri pe seama unor probleme de actualitate din sfera criticii literare, autorul lămurind acele aspecte relative la rolul acestei discipline, după cum precizează Mircea Martin în comentariul de pe coperta a IV-a: Mircea A. Diaconu „se așează mereu în preajma conceptelor, se angajează într-un proces deloc simplu de clarificare teoretică ce se desfășoară simultan cu analiza de text. (..) Moralitatea pare a fi pentru el, în același timp, program și instinct”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.