După această întâmplare minunată. Proză de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

…După această întâmplare minunată, Cavalerul meu își grăbi calul spre măgura unui deal depărtat, ca să treacă bălțile și mlaștinele periculoase ale Bugeagului. Dar abia isprăvise jumătatea drumului și drumuri multe veneau în cruce și ori încotro se-ntorcea nu vedea în zare decât ponor, ponor pustiu și sur îl înconjura și nici nu mai știa încotro s-o apuce. Îl apucă noaptea. Era una din acele nopți negre în care luna plutește ca o pată abia văzută pe cer. Numai din când în când ea reînvia deodată în toată puterea ei, pentru a lumina șesul sur și pustiu, pentru a dispărea iar pe ceasuri întregi. Îi era frică de hârtopuri și gropi, calul era obosit, lui însuși îi venea să cadă din șea. Se dădu jos de pe cal și-și puse urechea la pământ. Stătu multă vreme astfel, când auzi parecă, încet, dogit, adânc un sunet de clopot… el tresări. Își întoarse ochii de unde i se păru c-auzise sunet și văzu o lumină turbure și pâlpâitoare parecă. Apucă atunci calul de frâu și-ncepu să meargă în pas iuțit * ― deși abia putea de picioare. Dup-o bucată de loc se văzu oprit în cale de-un șanț pe care-l umpluse trestia și buruienele de apă, care înconjura locul de unde venea lumina ― și, când luna ieși pe-o clipă pentru a lumina locul, el văzu o zidire veche și mare, cu câte un turn la fiecare colț și cu o poartă uriașă în mijlocul zidului. Era o ruină mai mult, părea pustie, acoperământul se surpase pe-alocurea, murii păreau a se înclina neproptiți, ferestele sparte, lemnăria putredă și năruită. Un podeț mișcător, mai mult putregăit, ducea peste șanț la curtea castelului.

El merse-năuntru. Lumina apăru în fereasta unuia din turnuri, apoi trecu, parecă purtată prin tot castelul, pe lângă toate ferestrele și dispăru. În aceeași vreme luna se cufundă după un nour negru, nelăs ând nici o urmă de pală măcar și era un întuneric cum nu mai fusese. Tăcere mortală… Cavalerul își legă calul de stâlpul unui fel de șură, s-apropie de casă și merse-n față-i cu pași lini și abia auziți. Era liniște ca-n mormânt. El se uita pin fereștile de jos, dar își fixa ochii într-un întuneric nepătruns și nu putu cunoaște nimica. După un scurt monolog merse la poartă, de-a cărei ușcior era atârnat, de-un lanț, un ciocan greu. El îl ridică, se răzgândi, apoi bătu o dată tare. Toată vizuina răsună a deșert, apoi iar tăcere. El repetă bătaia ― iar un ecou surd și adânc, apoi iar tăcere mortală. Bătu a treia oară, nici o mișcare de ființă vie. Se dete câțiva pași îndărăt, ca să vadă de n-a zări cumva lumină în vro parte a castelului… Lumina apăru tot în locul unde apăruse și mai înainte, dar dispăru tot atât de iute. Totodatcăzu o lovitură tâmpă și adâncă din turn. Inima cavalerului făcu o pauză cumplită… Stătu mai multă vreme neclintit, apoi voi să facă câțiva pași spre cal, dar rușinea că i-ar fi frică-l reținu; onoarea și o irezistibilă dorință de-a duce aventura la un sfârșit îl readuse la poartă. Prinse inimă, se-mbărbătă, scoase sabia cu o mână, cu cealaltă ridică clanța de la poartă. Ușa grea trăsnea în țâțâne și se da cu greu împins ă, el sili din răsputeri, deodată îi scăpă din mâini, el se opinti înăuntru și poarta recăzu în urmă-i închisă. Un fior rece îl trecu din creștet pân-în tălpi, se-ntoarse să găsească ușa și trecu mult pân-o găsi, pipăind, dar cu toată opintirea puterilor n-o mai putu deschide. După mai multe încercări zadarnice, el începu să privească împrejuru -i și văzu în fund pe o scară, încolăcită asemenea coajei unui culbec, o pară palid-albăstrie, ca o lumină de candelă, a cărei zare tremura pe murii negri de piatră… era cât un sâmbure de mac. El se-ntremă înc-o dată, merse pe pipăite spre pară, dar ea fugea dinainte-i. El veni pân jos la scară și dup-o clipă de răzgândire începu s-o urce-ncet răzimându-se c-o mână de perete. El văzu flacăra tot depărtându-se dinainte-i pân-ce ajunse într-un coridor larg și lung… Flacăra parcă plutea în aer departe în coridor, purtată ca de o mână nevăzută… el o urmă tiptil numai în vârful picioarelor, căci se spăimânta de zgomotul pașilor lui proprii. Flama-l conduse pân-la suișul unei alte scări, aici dispăru. În același moment răsună iar clopotul din turn… ca un geamăt***. Îi trecu prin oase și măduvă acest sunet răgușit, evlavios, plângător.

Era în întuneric total. Își întinse mâinile și începu să suie și această scară… O mână rece ca a unui mort îi apucă stânga și-l trase după sine… cercă a o smulge, dar nu putu, dete cu spada dinainte-și, auzi un țipet cumplit și mâna rece rămase fără putere într-a lui… El o lăsă să cadă la pământ și merse c-o hotărâre desperată înainte. Scara scundă, încolăcită, strâmtă era plină de năruituri și găuri. Treptele erau tot mai înguste și mai înguste, pân-ce dădu de un grila [j] de fier. El îl lovi cu piciorul și-l deschise. Ducea într-un coridor întortocheat și în unghiuri, abia destul de larg pentru ca un om să poată trece cu mâinile și picioarele pin el. O lucire abia, a cărei izvor nu se știa * îl lumina într-atât încât îl puteai vedea. Cavalerul îndrăzni înainte. O văietare adâncă, deșartă s-auzi prin bolțile coridorului, din depărtare. El merse mereu înainte și zări iar flacăra albastră care-i luminase mai nainte. Coridorul boltit se deschise deodată într-o galerie mare și spațioasă în mijlocul căreia el zări un om îmbrăcat în fier și armat pe deplin care, cu fața sinistră și cumplită, ridica cu o mână sabia și-și arăta cealaltă, trunchiată și sângerândă. Cavalerul sări cu curaăj î la ea, dar ea dispăru deodată, lăsând să-i cadă o cheie grea de fier. Flacăra rămase suspendată asupra aripilor unei uși mari la sfârșitul galeriei. Cavalerul înaintă spre ea, băgă cheia în broasca cea grea de fier, o întoarse cu putere, aripile ușii săriră în amândouă părțile și [se] arătă o sală mare și largă în a cărei adâncime era un sicriu înălțat pe un catafalc și de jur împrejur ardeau în sfeșnice nalte făclii de ceară albă. De-a lungul murilor salei stăteau, în șiruri lungi, statui urieșești de marmură neagră, îmbrăcați ca mauri * și cu săbii mari în mâini. Când cavalerul înaintă, toți ridicară săbiile și-și puseră un picior înainte. Flacăra mică plutea mereu nainte-i, el o urma mereu, până ce mai era șase pași departe de sicriu; în momentul acela capacul sări de pe sicriu, clopotul sună a alarmă… o damă în giulgiu a[l]b și lung, de moartă, cu un văl negru pe față, se ridică încet din sicriu și-și întinse brațele spre el. În același moment statuele sunară din săbii și se porniră asupră-i. Cavalerul năvăli ca fulgerul asupra femeii și s-anină de gâtul ei, ea-și dădu vălul într-o parte și-l sărută pe gură. Deodată toată zidirea veche se cutremură și se nărui în jur împrejur parecă. Pe cavaler îl apucă un leșin la inimă parecă și el căzu la pământ…

Când își reveni în fire, el se găsi culcat pe un pat de catifea într-o odaie, cea mai splendidă și bogată ce o văzuse în viața lui, luminată de lumini așezate în candelabre de cristal. O masă încărcată cu fel de fel de bunătăți era în mijlocul odăii… O muzică lină își zugrăvea armonia în aer, ușile se dădură-n laturi și o femeie de o nespusă frumusețe, încărcată de haine strălucite și podoabe scumpe, intră în ea, urmată de alte femei, tot frumoase, dar departe de ea. Ea veni lângă cavaler, îngenunche lângă el și-i sărută mâinile. Fetele cele tinere aduseră o cunună de laur și i-o așezară pe frunte, ea-l luă de mâini și-l duse în capul mesei, unde șezu de-a stânga lui.

― Angela! murmură el uimit. Oricât de-ncet ar fi spus-o, ea auzi, își plecă ochii cuvioși și surâse. Servitorii intrară spre a servi la masă ― o muzică fermecătoare le mângâia auzul. El era mut de mirare și răspundea prin înclinări * și mine politicoase. După ce se ridicară toți de la masă, toate fetele sempr ăștiară, afară de Angela, care-l duse iar la sofa, i se puse în brațe, i-nconjură gâtul cu brațul ei gol, fin, marmoreu, își apropie buzele de gura lui și-ncepu să-i vorbească, gură-n gură, într-astfel.

………………………………….

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Dup%C4%83_aceast%C4%83_%C3%AEnt%C3%A2mplare_minunat%C4%83

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *