Eugen Ionescu – mereu în actualitate* de Dan Ionescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Eugen Ionescu in luminile avanscenei - Constantin Cublesan

Eugen Ionescu – mereu în actualitate

*Cronică apărută în revista „Scrisul românesc”, Nr. 12 / 2021

În cea mai recentă lucrare, intitulată Eugen Ionescu în luminile avanscenei (Ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2021), Constantin Cubleșan vizează mai multe laturi ale personalității marelui dramaturg, precum vocația prieteniei – în capitolul Prietenia cu Octav Șuluțiu – sau aceea de prozator și de „critic literar nonconformist”. Contextul cultural al afirmării lui Eugen Ionescu a fost propice, context pe care Constantin Cubleșan îl compară cu acela al „anilor 40 ai secolului al XIX-lea, în care s-au afirmat o mulțime de tineri, în toate domeniile de activitate, cu un potențial de integrare în universalitate cu totul neobișnuit la noi până atunci”. Octav Șuluțiu îl întâlnește pe Eugen Ionescu în capitală în anul 1927 și unghiul de vedere în care-l descrie este bine surprins, în cele aproximativ cincisprezece pagini, de către Constantin Cubleșan, care, apelând la Jurnalul lui Octav Șuluțiu, precum și la Cuvânt introductiv la Elegii pentru ființe mici, reține pasajele referitoare la starea materială și la modalitățile de a scrie și de a studia (ale tânărului Ionescu). Astfel, aflăm că „tatăl (lui Eugen Ionescu, n.n.) e multimilionar și cu mai multe rânduri de case, dar, despărțindu-se de prima soție și recăsătorindu-se, își lasă copilul să moară de foame” – scrie Octav Șuluțiu, tânăr care, la rândul lui, spera despre sine să avanseze: „Simt în mine vocația pentru critică și pentru literatură. Voi deveni ceva. Trebuie!”. Prietenia celor doi a durat „cât era necesar pentru demararea destinului lor literar”. Deși amiciția aceasta s-a erodat pe parcurs, totuși „despărțirea lor nu este brutală”.

Activitatea „tânărului prozator” este urmărită încă din perioada liceului, când Eugen Ionescu publică, în „Revista literară” a Liceului „Sf. Sava”, Legenda romanițelor, socotită o fabulă parabolică „de tip Oscar Wilde, vorbind cu nostalgie despre ratarea finalității mesajului umanist într-o lume impasibilă, blazată și amorfă”. Considerând abandonarea literaturii parabolice drept un minus, Constantin Cubleșan comentează fragmentele de roman pe care viitorul dramaturg le-a publicat în revistele „Facla” și „Familia”. Se are în vedere romanul intitulat Fantomele, al cărui protagonist, Ștefan Popescu, are un discurs „confesiv, autoreflexiv”, pentru că se încearcă „o psihanaliză a eului aflat în suferință. (…) Decizia lui Eugen Ionescu de a nu-l finaliza este cât se poate de binevenită”, întrucât „este un roman ratat, care nu-l reprezintă”. Alte pagini de proză din tinerețe, apărute în revista „Linie dreaptă”, sunt „cele ale unui Jurnal la șaisprezece ani”.

Însușirea nonconformistă a caracterului lui Eugen Ionescu este evidentă și în paginile de critică literară, consacrate lui Titu Maiorescu, mentorul Junimii, romanului Contrapunct de Huxley, roman aflat în vogă la ora aceea, sau integrării lui Marcel Proust în tradiția franceză, articol apărut în revista „România literară” (1934). Despre aceste întreprinderi în domeniul criticii literare, Constantin Cubleșan conchide: „Privirile de ansamblu asupra momentului literar sunt pe cât de tranșante, pe atât de acide”.

Extrem de bine pusă la punct, datorită și altor subiecte propuse, precum Pamfletarul, Ale filei două fețe, O conștiință a epocii etc., lucrarea Eugen Ionescu în luminile avanscenei readuce în actualitate efigia unuia dintre marii promotori ai absurdului în teatru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.