https://blog.revistaderecenzii.com/
Stă soarele-ncins după-amiaza solemn.
Lin zumzetu-albinelor piere.
Surori în grădină șoptesc. În tăcere
Băiatul ascultă-n cămara de lemn,
Vrăjit de imagini și cărți care-l ard.
Tei vestezi se-afundă-osteniți în albastru.
Un stârc stă-n văzduh neclintit și sihastru,
Fantastice umbre se joacă pe gard.
Surorile-n casă pășesc și-n curând
Mai slab din odăi luminoase
Sclipește veșmântul lor alb de mătase
Și tufele freamătă tot mai plăpând.
Băiatul dezmiardă-un motan, fascinat
De-oglinda din ochii-i, senină.
Un sunet de orgă în zări pe colină
Se-nalță spre cer, minunat.
Traducere Mihail Nemeș
Sursa: http://poetii-nostri.ro/georg-trakl-amintiri-din-copilarie-poezie-id-33374/