În copilărie, muzica populară i-a ținut de foame (O nouă ediție Vedeta populară – TVR 1, duminică, 8 decembrie). Articol, de Mihaela Berinde

În copilărie, muzica populară i-a ţinut de foame

Reprezintă zone diferite ale ţării, dar au o legătură cu totul specială cu folclorul. Iuliana Tudor ne dă întâlnire la TVR 1 cu concurenţii ediţiei a şaptea „Vedeta populară”, duminică, 8 decembrie, la ora 21.00.

Vine din Teleorman, are 44 de ani şi a făcut cunoştinţă cu muzica populară într-un mod neobişnuit. Mama lui îl ducea împreună cu ceilalţi trei fraţi la nunţile din sat, să mănânce acolo. Aşa a prins drag de muzica din zona Teleormanului. Cea care i-a schimbat viaţa a fost bunica lui, acum în vârstă de 90 de ani. Marele lui noroc, spune concurentul, a fost că l-a luat ea (bunica) să-l crească. O femeie harnică, iubitoare, care i-a asigurat tot ce avea nevoie şi căreia îi va face o mare bucurie duminică seară, când îl va asculta la Vedeta populară

Iuliana Tudor ne aşteaptă la o nouă ediţie Vedeta populară duminică, 8 decembrie, ora 21.00,  când ne face cunoştinţă şi cu alţi interpreţi care luptă pentru un loc în semifinala „Vedeta populară”: 

Un bistriţean, care lucrează în cadrul armatei, vine să ne convingă, duminică seară, de un lucru de care el este pe deplin convins şi anume: muzica şi milităria fac casă bună împreună. Primul care a observat talentul lui a fost preotul din sat, care l-a ascultat întâmplător când era foarte mic şi l-a îndemnat să nu-şi irosească acest dar. În timpul liceului a renunţat pentru o perioadă la muzică, dar acum doi ani a reînceput să cânte, iar pe 8 decembrie urcă pe scenă la Vedeta populară de la TVR 1.

Oltenia va fi reprezentată la Vedeta populară de o concurentă în vârstă de 38 de ani,  profesor universitar, care predă matematica. A fost plecată 10 ani din ţară, la studii şi cel mai mult i-a lipsit să cânte melodiile din zona natală. Este prima din familia ei care încearcă să îşi valorifice talentul, deşi toate rudele ei iubesc muzica populară. O cunoaştem la Vedeta popularăde la TVR 1.

Până acum a fost fan înrăit al emisiunii şi nu a pierdut nicio ediţie Vedeta populară. A visat la ziua în care va urca şi el pe această scenă. Timişoreanul în vârstă de 19 ani învaţă la Şcoala Sanitară postliceală, dar plănuieşte să şi cânte în continuare. Mai are doi fraţi – o soră mai mică şi un frate mai mare, care cântă şi ei. Toţi trei sunt susţinuţi din plin de mama lor.

Au recunoscut-o oamenii pe stradă şi a primit multe felicitări după participarea la Vedeta populară. Moldoveanca din Neamţ are 20 de ani şi duminică se întoarce la concursul de talente de la TVR 1 mai hotărâtă să treacă în semifinală. A ascultat criticile cu atenţie, s-a pregătit şi, între timp a dat şi la facultate… Şi nu oricare, ci la Facultatea de Muzică din Bucureşti. Pe viitor şi-ar dori să facă o şcoală de muzică la ea, în Neamţ, pentru că vrea să-i ajute şi pe cei din zona ei să se pregătească în domeniul muzical.

Duminică, 8 decembrie, de la ora 21.00, în a şaptea ediţie Vedeta populară a sezonului patru, Alexandru Pugna, Zorina Bălan, Ştefan Isac, Polina Gheorghe şi Mihaela Gurău îi vor susţine pe concurenţii ediţiei, interpretând împreună cu aceştia melodii din zona pe care o reprezintă.

Juriul şi probele concursului Vedeta populară, sezonul 4

Şi în sezonul 4, juriul este format din interpretele de muzică populară Niculina Stoican şi Cornelia Rednic, realizatorul TV Elise Stan, Grigore Leşe – artist, doctor în muzică şi profesor la Facultatea de Muzică din Bucureşti şi poetul Mircea Dinescu, cu toţii gata să evalueze noii concurenţi, între 16 şi 80 de ani, interpreţi amatori din folclorul românesc.

Fiecare dintre concurenţii serii trebuie să convingă juriul că are calităţi pentru a deveni viitoarea Vedetă populară: să aibă voce şi o prezenţă care să ridice oamenii de pe scaune. Titlul de Vedeta populară şi premiul de 100.000 de lei sunt miza concursului destinat celor mai talentaţi interpreţi de folclor amatori.

Ca şi în sezoanele trecute, fiecare dintre cele opt ediţii preliminare Vedeta populară are câte trei probe. În prima probă, concurenţii cântă acompaniaţi sau nu de orchestră, în funcţie de alegerea fiecăruia. În proba a doua, fac duet cu artistul preferat de muzică populară, iar în proba a treia trebuie să redea cât mai fidel o melodie fredonată de unul dintre juraţi. La finalul primei probe, juriul va elimina unul dintre cei cinci concurenţi ai serii.

Orchestra Naţională Valahia, a Primăriei Captalei, susţinută de Creart rămâne alături de concurenţi în intepretările live din show şi în sezonul patru, în timp ce actorii Lucian Ghimişi şi Dan Clucinschi, coprezentatorii Iulianei Tudor în show, caută să le tempereze emoţiile şi să ne dezvălie mai multe despre ei.Download all attachments as a zip file

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *