https://blog.revistaderecenzii.com/
Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.
Și eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult și parc-aștept
Ea din trestii să răsară
Și să-mi cadă lin pe piept;
Să sărim în luntrea mică,
Îngânați de glas de ape,
Și să scap din mână cârma,
Și lopețile să-mi scape;
Să plutim cuprinși de farmec
Sub lumina blândei lune –
Vântu-n trestii lin foșnească,
Undoioasa apă sune!
Dar nu vine… Singuratic
În zadar suspin și sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Lacul_(Eminescu)
Ritualul Cazanului de Aramă, și băii,
despărțirii originare
Ea? De când? De cât? De unde?
Îmi e barca mea, pe unde –
peste ea, suflarea-mi pleacă,
și se-ntoarnă-n mine-n barcă –
și plutirea mi-o pătrunde
verde, maluri – verde, arcă –
Ea? de când? de cât? de unde?
E pământul meu ce nu e –
doar în abur mă pătrunde –
mă coboară – și mă suie –
și mă umple fără frâie –
mă topește – mă mângâ’ie –
în cazanul cel de scaldă –
și mă picura in lâie –
în făptura-i arămâie –
fără ea, spălat cum parcă
de murdara lumii poarcă,
de la cap, pân-la călcâie,
poate viața mea să stoarcă?
fulgii calzi – din promoroacă?
Și ea vine, și ea – pleacă…
Neperechi – perechi – de scaldă…
Apă dragă… fată dragă…
Înger nevăzut ce rabdă …
Curăția Mării-ntreagă…!….
23 aprilie 2022
la cotul dunarii,
In cer si pe pamant
atatea ape
si doar padurile uscate
pe aproape
atat de rare , ca umpland cu ele
piticii, ciripit de pasarele
si-armata codrilor – pierduta-n departare…
la cotul dunarii
stramt pe pamant,
si-n cer, noian de ape,
nu poti prin ingustimea ei strabate
decat sa tot strecori, prin ochi de sita
cantarea ta de suflet, potrivita
de n-ar fi si ea, surd, de amutita
de ce-ntalnesti, prin lumea ispravita…