Legende ale fotbalului mondial prezente la tragerea la sorți pentru Qatar 2022, în direct la TVR 1. Articol de Bianca Dinescu

de rossi

https://blog.revistaderecenzii.com/

Legende ale fotbalului mondial prezente la tragerea la sorți pentru Qatar 2022, în direct la TVR 1

    • Foștii internaționali Daniele De Rossi și Rafael van der Vaart vor asista evenimentul ce va avea loc la Zurich, pe 7 decembrie, de la ora 19.00.
    • Tot în această săptămână, joi, 10 decembrie, TVR 1 transmite live tragerea la sorți pentru Campionatul European de Fotbal EURO U21

Luni, 7 decembrie, la Zurich, în Elveția, are loc tragerea la sorți pentru preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal Qatar 2022. Evenimentul este transmis în direct la TVR 1, de la ora 19.00, comentariul fiind asigurat de Marian Olaianos. Două legende ale fotbalului mondial îl vor asista pe oficialul FIFA Jaime Yarza la desfășurarea extragerilor: italianul Daniele De Rossi și olandezul Rafael Van der Vaart.

Cu 117 convocări la meciurile Squadrei Azzurra, De Rossi are în palmares Cupa Mondială 2006 câștigată de Italia, precum și participarea la edițiile din 2010 și 2014 ale celui mai mare eveniment fotbalistic la nivel planetar. „Să joci la FIFA World Cup și să ridici deasupra capului acel trofeu iconic este visul fiecărui fotbalist. Luni, acest vis va prinde contur pentru toate cele 55 de echipe care își vor afla soarta în drumul lor spre Cupa Mondială 2022”, a declarat De Rossi.

Fostul internațional Van der Vaart, cu 109 apariții la Națională, a jucat, de asemenea, în ediția din 2006 a Cupei Mondiale, precum și patru ani mai târziu, în Africa de Sud, când Olanda a fost una dintre cele două finaliste. „Campionatul Mondial e întotdeauna altceva. Îți reprezinți țara și simți că toată lumea te privește. Tot ce-ți dorești este să-ți scrii numele în cărțile de istorie”, spune și Van der Vaart, din experiența sa.

Bilețelele cu numele celor 55 de echipe participante la tragerea la sorți vor fi împărțite în șase urne, cinci dintre acestea conținând zece bilete, iar ultima, restul de cinci. Cele mai bine cotate 10 echipe se vor afla în prima urnă, următoarele 10 (printre care și România), în cea de-a doua și așa mai departe. Echipele din primele cinci urne vor fi repartizate câte una în fiecare dintre cele 10 grupe, de la A la J, iar cele cinci echipe din ultima urnă vor ocupa ultimele poziții din grupele de la F la J.

Turneul final al Campionatului Mondial de Fotbal Qatar 2022 va putea fi văzut în direct la TVR.

„Este săptămâna emoțiilor pentru fotbalul românesc. Astăzi ne aflăm adversarii din preliminariile Cupei Mondiale Qatar 2022. România, care a participat ultima dată la un Mondial în 1998, este în urna a doua valorică. Este aproape greu de spus care ar fi cea mai ușoară grupă pentru calificarea la Mondiale în condițiile în care Norvegia, echipă de urna 3, a făcut instrucție cu noi în Liga Națiunilor… Pe 10 decembrie aflăm adversarii Naționalei sub 21 de ani din grupa turneului final EURO 2021. Privesc cu mult mai mult optimism tragerea la sorți pentru Europeanul de tineret, și asta pentru că tricolorii mici nu ne-au dezamăgit în ultimii 2-3 ani”, declară Marian Olaianos, comentatorul celor două ceremonii pentru telespectatorii TVR 1. 

Joi, 10 decembrie, ora 16.00, la sediul UEFA din Nyon, Elveția, are loc tragerea la sorţi pentru Campionatul European de Fotbal EURO U21 din Ungaria și Slovenia, ceremonie ce va fi, de asemenea, transmisă în direct la TVR 1 și comentată de Marian Olaianos. Extragerea va împărți cele 16 echipe, între care se numără și Naționala de tineret condusă de Adrian Mutu, în patru grupe (A, B, C și D). Conform deciziei organizatorilor, Ungaria va fi plasată în Grupa A, iar Slovenia în Grupa B.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *